Înstrăinare este exact cum numeşte Biblia acea incompatibilitate morală dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu este departe, însă pare a fi departe deoarece este departe în caracter. Omul a păcătuit, iar Dumnezeu e sfânt. Numai ispăşirea lui Hristos remediază decalajul.
A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică
Dumnezeu, în Noul Testament, e Cel nerecunoscut, Străinul suprem, care vrea să vindece lumea de propria ei înstrăinare. Înainte de a promite oamenilor o înviere definitivă la sfârşitul timpului, El le cere să învie în viaţa de acum, adică să se comporte ca nişte oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-l recunoască. Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine – şi legitimi – în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă re-cunoscătoare.
Andrei Pleşu, „Insensibilitatea cotidiană“ în Despre frumuseţea uitată a vieţii
CARTEA E O VIAȚĂ 