#SCRIPTUM20 – „Darul durerii” de Dr. Paul Brand și Philip Yancey


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna septembrie și regulamentul aici.


V-ați gândit vreodată cu recunoștință la faptul că simțiți durerea? Sau vă grăbiți să o estompați, să o înlăturați, pentru a vă continua nestingheriți activitățile?

Astăzi vă aducem în atenție o carte menită să ne schimbe perspectiva asupra dureriiDarul durerii. Un dar pe care nimeni nu și-l dorește de Dr. Paul Brand și Philip Yancey cercetează misterul durerii și-i dezvăluie importanța, aruncând o lumină asupra unui dar pe care niciunul dintre noi nu ni-l dorim, dar fară de care nu putem trăi.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Darul durerii” de Dr. Paul Brand și Philip Yancey”

#SCRIPTUM20 – „Bucurie care sfidează circumstanțele” de Stasi Eldredge


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna septembrie și regulamentul aici.


În vremurile nesigure și pline de vești rele în care trăim orice ne poate muta privirea și gândurile de la acestea la adevărata speranță și bucurie este binevenit.

Astăzi vă propun o carte cu un titlu provocator: Bucurie care sfidează circumstanțele – Descoperă speranță, frumusețe și viață într-o lume suferindă de Stasi Eldredge, o carte cum nu se poate mai potrivită pentru această perioadă.

De ce Bucurie care sfidează circumstanțele? De ce să nu citești o carte despre bucurie pur și simplu? Răspusul e simplu și ni-l dă însăși autoarea volumului în introducere. În lumea în care trăim, a fi plin de bucurie pare de multe ori atât ceva nebunesc, cât și ceva ce nu ne este la îndemână. De aceea, titlul acestei cărți conține cuvântul sfidează. A sfida înseamnă a rezista în fața obstacolelor, a merge împotriva curentului, chiar și când acest curent este plin de disperare și de dificultăți.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Bucurie care sfidează circumstanțele” de Stasi Eldredge”

#SCRIPTUM20 – „Întinde fără să frângi” de Nancy Ortberg


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.


Întinde fără să frângi. Arta de a scoate ce e mai bun din oameni de Nancy Ortberg este o carte care se adresează în special celor care se află la conducerea unor lucrări și echipe în biserică, dar anumite principii pot fi aplicate și de cei care își doresc să fie mentori pentru alții, modele de disciplină în familie sau să fie însuflețiți de o nouă atitudine la locul de muncă, oricare ar fi acesta. 

Foarte devreme în cariera mea am învățat că impresia pe care mi-o formez despre oameni va rivaliza cu competențele mele profesionale, în dobândirea succesului ca lider. Au fost nenumărate ocazii în care am fost suficient de hăruită să mi se încredințeze acele atribuții din care să trag aceste învățăminte, scrie Nancy Ortberg

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Întinde fără să frângi” de Nancy Ortberg”

#SCRIPTUM20 – „Goliat trebuie să cadă” de Louie Giglio


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.


Te-ai simțit vreodată așa cum s-a simțit regele Saul în fața lui Goliat? Există în viața ta un uriaș care te amenință, un adversar sau o fortăreață care îți reduce capacitatea de a trăi o viață împlinită și liberă?

Uriași precum frica, respingerea, dependența sau mânia îți sună foarte familiari?

Atunci cartea de astăzi este pentru tine! Astăzi răsfoim împreună o carte care tratează subiectul uriașilor spirituali din viața noastră și cum pot fi ei învinși. Este vorba despre cartea lui Louie Giglio, Goliat trebuie să cadă.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Goliat trebuie să cadă” de Louie Giglio”

#SCRIPTUM20 – „Te voi împinge” de Patrick Gray și Justin Skeesuck


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.


Patrick Gray și Justin Skeesuck s-au născut în același spital, la o diferență de două zile, au crescut împreună, au mers la școală împreună și au fost cei mai buni prieteni toată viața lor.

Atunci când Justin a fost diagnosticat cu o boală neuromusculară, în urma căreia nu și-a mai putut folosi nici mâinile, nici picioarele, Patrick i-a stat aproape în cele mai dificile situații.

Astfel că, atunci când Justin a aflat despre Camino de Santiago, un pelerinaj de peste 800 km prin Spania, și l-a întrebat pe Patrick cum ar fi să parcurgă și ei drumul acela, răspunsul imediat al lui Patrick a fost „Te voi împinge”.

Te voi împinge – doi buni prieteni, 800 de kilometri, un scaun cu rotile și o provocare de-o viață de Patrick Gray și Justin Skeesuck este volumul care descrie călătoria lor de neuitat pe Camino de Santiago.

Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim și Roma. Anual, merg pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini și aproape 3 milioane de turiști de pe toate continentele.

Pelerinajul începe în Franța, la Saint-Jean Pied de Port, continuă prin nordul Spaniei și se încheie în Santiago de Compostela, după mai bine de 800 km. Pe lângă scopul religios, pelerinajul are și o motivație culturală și reprezintă un test al rezistenței fizice și o incursiune în propria experiență de viață.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Te voi împinge” de Patrick Gray și Justin Skeesuck”