#SCRIPTUM20 – „Bucurie care sfidează circumstanțele” de Stasi Eldredge


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna septembrie și regulamentul aici.


În vremurile nesigure și pline de vești rele în care trăim orice ne poate muta privirea și gândurile de la acestea la adevărata speranță și bucurie este binevenit.

Astăzi vă propun o carte cu un titlu provocator: Bucurie care sfidează circumstanțele – Descoperă speranță, frumusețe și viață într-o lume suferindă de Stasi Eldredge, o carte cum nu se poate mai potrivită pentru această perioadă.

De ce Bucurie care sfidează circumstanțele? De ce să nu citești o carte despre bucurie pur și simplu? Răspusul e simplu și ni-l dă însăși autoarea volumului în introducere. În lumea în care trăim, a fi plin de bucurie pare de multe ori atât ceva nebunesc, cât și ceva ce nu ne este la îndemână. De aceea, titlul acestei cărți conține cuvântul sfidează. A sfida înseamnă a rezista în fața obstacolelor, a merge împotriva curentului, chiar și când acest curent este plin de disperare și de dificultăți.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Bucurie care sfidează circumstanțele” de Stasi Eldredge”

Noi apariții editoriale: septembrie 2020


La început de toamnă, vă aducem în atenție câteva noutăți apărute în ultima perioadă la edituri de carte creștină – despre viață creștină, apologetică sau teologie, în speranța că cel puțin una dintre ele vă va capta interesul și vă va fi de folos. Continuă lectura „Noi apariții editoriale: septembrie 2020”

Un strop de viață #578


În Isus Hristos, Dumnezeu a cunoscut cea mai adâncă suferință. De aceea, creștinismul, cu toate că nu poate oferi o justificare pentru fiecare suferință din lume, poate oferi resurse profunde pentru a trece prin suferință cu speranță și curaj, mai degrabă decât cu resentiment și disperare.

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului