„Baptiștii și Marea Unire din 1918” de Vasile Bel și Daniel Stoica


La mulți ani, România!

Anul 2018 a fost unul special pentru poporul român, dat fiind faptul că s-au împlinit o sută de ani de la terminarea Primului Război Mondial (1914-1918) și realizarea unirii Regatului Român cu provinciile istorice. Atunci, Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Țara Mamă, cunoscută sub numele de Vechiul Regat.  Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia a fost una deosebită și pentru credincioșii baptiști. Aceștia au suferit și s-au bucurat alături de ceilalți români de greutățile și bucuriile prin care a trecut țara la acest început de secol XX.

Cu ocazia acestei importante sărbători, am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ o carte cu totul specială, Baptiștii și Marea Unire din 1918 – o lucrare bine documentată, prin care autorii, Vasile Bel și Daniel Stoica, demonstrează că baptiștii au fost în favoarea Marii Uniri, atât prin participarea unor reprezentanți la eveniment, cât și prin celebrarea Unirii, după anul 1918, în diverse comunități de credincioși.

Astăzi, când sărbătorim din nou Ziua Națională, este un prilej potrivit să vă readuc în atenție cartea Baptiștii și Marea Unire din 1918.

Continuă lectura „„Baptiștii și Marea Unire din 1918” de Vasile Bel și Daniel Stoica”