Ţelul meu, pe măsură ce îmbătrânesc, este acela de a face în aşa fel încât să-mi pese mai puţin de cum mă privesc ceilalţi, cât de cum mă priveşte Dumnezeu. Voi petrece alături de El o vreme mult mai îndelungată la urma urmei.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Isus nu e un animator popular euforic. Iubirea Lui pentru cei mulţi nu e o formă de idolatrie şi nu propune o lâncedă doctrină populistă. Învăţătorul nu e dispus să-Şi menajeze, necondiţionat, învăţăceii şi, când e cazul, ştie să devină ameninţător. Vorbirea în parabole îngreunează, într-o primă etapă, înţelegerea, dar nu exclude iertarea finală a lui Dumnezeu, cu condiţia ca ascultătorii să se dea pe brazdă, să-şi depăşească blocajul, întorcându-se la Dumnezeu.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Cetatea acestei lumi mă bombardează cu semnale senzuale şi ademenitoare. Cetatea lui Dumnezeu, pe de altă parte, e senină, invizibilă, străfulgerătoare. Există ea cu adevărat? Nu-mi rămâne decât să păstrez căile de comunicare deschise peste abis: prin rugăciune, cu auzul treaz.
Trăieşte pentru Dumnezeu aici şi acum. Şi trăieşte, în acelaşi timp, în viitor, adunându-ţi comori veşnice – lucrând pentru ele aici şi acum.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Parabolele sunt sămânţa aruncată în lume de Isus. A nu le înţelege, a le înţelege pripit şi convenţional, a le abandona de îndată ce urgenţele imanente îţi distrag, invadator, atenţia, echivalează cu a încuraja extinderea deşertului, pe socoteala solului fecund. Cine nu reacţionează achizitiv la „aruncătura” plină de promisiuni a parabolelor este „aruncat în afară” de propria sa întunecare.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Ascultaţi dar ce înseamnă pilda semănătorului. Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, şaizeci, altul, treizeci. (Matei 13:18)
Cel dintâi interpret al parabolelor hristice este Isus însuşi, care, după ce povesteşte istoria semănătorului, le propune ucenicilor un posibil mod de lectură, o incursiune rapidă, dar temeinică în problema receptivităţii: ce înseamnă „a intra” într-o parabolă şi, mai ales, cum poţi rata adevărul ei.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
CARTEA E O VIAȚĂ 