Pentru că, în cadrul sezonului special CARTEA E O VIAȚĂ dedicat Reformei Protestante, am prezentat și o carte despre viața lui Jean Calvin, îl amintim și astăzi, în cadrul aniversărilor literare.
Jean Calvin (10 iulie 1509 — 27 mai 1564) a fost figura dominantă a celei de-a doua etape a Reformei. El este fondatorul calvinismului, doctrină protestantă care a impus o nouă orientare Reformei, după ce impulsul inițial aparținând lui Martin Luther s-a pierdut, luteranismul fiind noua religie acceptată de cei mai mulți locuitori din nordul Germaniei și din Scandinavia.
El era francez, născut la Noyon, în Picardia, în 1509. Numele lui era Jean Chauvin, dar asemeni multor cărturari ai timpului, aflați atunci în perioada de formare, el adoptase încă de tânăr numele latinizat Calvinus. Tatăl său era avocat și își asigurase o poziție importantă pe plan local, fiind unul dintre susținătorii protestantismului. Avea ambiții mari pentru fiul său care, spera el, avea să continue ieșirea familiei din anonimat și a făcut tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate. Astfel, și-a propus să obțină pentru fiul său accesul în rândul preoților Bisericii Reformate și l-a călăuzit, în consecință, pe calea urmată de toți aspiranții la treptele ierarhiei bisericești, și anume, studiul limbii latine și intrarea de timpuriu la universitate. Jean s-a dovedit a fi un elev eminent care a îndrăgit curând exercițiile de gimnastica minții spre care fusese condus. Atunci când tatăl a hotărât, din motive care au rămas necunoscute, că viitorul fiului său va fi avocatura, și nu preoția, Calvin s-a transferat foarte supus la o altă universitate pentru a studia dreptul, în locul teologiei.
După moartea tatălui său, Calvin a abandonat dreptul și a revenit la studiul limbilor latină și greacă, devenind apoi interesat de protestantism.
Atunci când autoritățile au lansat o adevărată campanie pentru identificarea și arestarea tuturor criticilor, Calvin s-a hotărât să părăsească Franța, refugiindu-se la Basel, în Elveția, un centru al opoziției moderate față de Biserica Catolică. A putut rămâne la Basel destul timp pentru a-și termina prima carte protestantă, Instituția religiei creștine, o enumerare a principalelor precepte ale protestantismului. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Inițial exilat alături de Farel din cauza reformelor prea severe precum și a amestecului lor în treburile statului, Calvin a fost invitat să se reîntoarcă la Geneva după trei ani.Calvin a reorganizat structura religioasă și politică a orașului Geneva, după bazele Bibliei, cu slujitor, învățători, sfat al bătrânilor și diaconi. Calvin a fondat o școală pentru educația copiilor și un spital pentru nevoiași, precum și Academia din Geneva. De la amvonul catedralei Sf. Petru, Calvin a explicat Biblia carte cu carte, anunțând că „acest oraș va trăi după Scriptură și Cuvântul lui Dumnezeu”.
Calvin a fost prezentat în mod obișnuit ca acel mare teolog al Reformei care a pus ordine și a dat coerență doctrinelor fragmentare și dezorganizate care apăruseră în prima parte a acestei mișcări religioase. S-a spus despre el că a făcut cunoscută și a sistematizat gândirea altor teologi, încercând să-și facă o adevărată profesiune de credință din a pune în ordine, a simplifica și a populariza colecția deja existentă, dar neordonată de nimeni, de predici protestante.
Pentru cultura noastră generală și pentru a avea o opinie bazată pe fapte reale, nu doar din auzite, puteți citi cartea „Jean Calvin și Reforma târzie” de Keith Randell
Cartea, care prezintă viața lui Calvin, contextul politic în care a trăit și activitatea sa teologică, încurajează cititorul să-și formeze propriile opinii asupra cauzelor succesului și răspândirii calvinismului.
CARTEA E O VIAȚĂ 