#SCRIPTUM20 – „Dovezi în favoarea Învierii“ de Josh şi Sean McDowell

În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Vă invit să descoperim astăzi o carte care să ne facă să rostim salutul de Paşte cu şi mai multă convingere: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Spun autorii cărţii Dovezi în favoarea învierii, Josh şi Sean McDowell.

Deşi este în mare parte o carte de apologetică, ea este un pic mai mult de atât, sau nu numai atât, pentru că oferă, înainte de a trece la prezentarea dovezilor în sine, multe informaţii pregătitoare, care vor servi mai apoi discuţiei.

Josh McDowell este cunoscut publicului român, mai ales că a şi fost în România în 2008 în Bucureşti la Sala Palatului. Poate unii dintre voi aţi fost la acel eveniment şi poate vă amintiţi câte ceva din trecutul său, dar pentru cei care n-au fost, e important şi interesant de ştiut că Josh McDowell se considera agnostic în vremea tinereţii sale şi vedea creştinismul ca fiind lipsit de valoare. Mi s-au părut întotdeauna mult mai grăitoare, convingătoare şi de impact mărturiile unor astfel de oameni şi prin extensie, cărţile lor mi s-au părut a avea mai multă greutate. Lui Josh McDowell i s-a lansat provocarea de a analiza din punct de vedere raţional afirmaţiile creştinismului şi a descoperit dovezi puternice şi copleşitoare în favoarea temeiniciei credinţei creştine. Însă, spune el, nu acesta au fost factorul principal care l-a convins. Iată ce spune el, chiar în cartea pe care o vom prezenta astăzi:

Mulţi oameni cred că eu (Josh) am venit la Isus atras de mărturiile istorice ale morţii şi învierii Lui, de cele referitoare la caracterul Său divin şi la credibilitatea Scripturilor. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Dragostea Lui, care mi-a fost arătată nemijlocit prin vieţile unui număr restrâns de creştini a fost cea care m-a atras. Eu mi-am predat viaţa lui Cristos nu datorită argumentelor raţionale în favoarea Lui, ci datorită dragostei Lui cu care S-a apropiat de mine şi în virtutea bunătăţii Sale de a construi o relaţie cu mine. Dovezile istorice m-au convins din punct de vedere intelectual că Isus, Cel care a trăit acum două mii de ani, este singurul Dumnezeu adevărat. Dar dragostea Lui a fost aceea care mi-a câştigat inima şi m-a îndemnat să-I încredinţez lui Cristos viaţa mea.

Din acel moment, Josh a renunţat la planurile sale de a studia dreptul şi a urmat studii teologice la Wheaton College şi Talbot Theological Seminary. În 1964 s-a alăturat echipei de la organizaţia Campus Crusade for Christ, iar la scurt timp a creat organizaţia Josh McDowell Ministry.

Cunoscut ca bun vorbitor, Josh McDowell a vorbit în faţa a peste zece milioane de tineri, în cadrul a peste 23.000 de prelegeri, în 115 ţări, printre care şi România.

În cei 49 de ani de slujire, Josh a fost autorul sau co-autorul a peste 100 de cărţi, printre care se numără Mai mult decât un simplu tâmplar, Noi mărturii supuse dreptei judecăţi, Generaţia înstrăinată şi Dovezi în favoarea învierii.

Sean McDowell, coautorul lui Josh McDowell în scrierea cărţii Dovezi în favoarea învierii nu este altcineva decât fiul lui Josh. El este directorul departamentului biblic la Capistrano Christian Schools, unde predă cursurile de apologetică, teologie şi Vechiul Testament. Sean este invitat frecvent în tabere, biserici, şcoli şi conferinţe, pentru a vorbi tinerilor. A susţinut prelegeri în cadrul mai multor organizaţii, printre care Focus on the Family, Campus Crusade for Christ, Wisdom Works. De asemenea, este autorul unor cărţi ca: Ethix: Being Bold in a Whatever World şi Apologetics for a New Generation.

Cartea are trei părţi, dintre care abia a treia se referă efectiv la dovezi.

Prima parte vorbeşte despre nevoia oamenilor de a învia. Învierea lui Hristos demonstrează astfel că putem fi înviaţi şi noi. După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, tot aşa a putut fi învins prin acţiunea neprihănită a unui singur om. Isus l-a învins pe diavol şi a anihilat puterea pe care o avea moartea asupra noastră.

A spune că Isus, primii apostoli şi Biserica creştină primară au pus un accent important pe învierea lui Isus este o afirmaţie mult prea moderată. Tot ce i-a învăţat Isus pe oameni şi scopul vieţii Sale depind de moartea şi învierea Sa. Toate promisiunile şi profeţiile din Biblie depind de înviere. Întreaga istorie a planului lui Dumnezeu de restaurare a relaţiei Sale cu oamenii depinde de înviere. Nu este deloc o exagerare să spunem că învierea lui Isus este cel mai important eveniment din istoria lumii. Viaţa ta şi a mea depind de înviere.

A doua parte a cărţii Dovezi în favoarea învierii de Josh şi Sean McDowell se referă la semnificaţia personală a învierii. Moartea aduce cu ea frica de necunoscut. Vom birui această teamă doar înlocuind-o cu o perspectivă corectă. Să ne asumăm adevărul referitor la viaţa veşnică şi să înlocuim gândirea noastră cu o perspectivă divină. Să ne concentrăm atenţia asupra destinaţiei noastre finale, pentru că ea ne dă puterea să luptăm şi să înaintăm, să ne păstrăm un echilibru emoţional şi mental. Adevărul ne eliberează, iar adevărul este că învierea demonstrează că moartea a fost înfrântă.

Învierea nu este doar un eveniment din trecut sau o promisiune legată de viitor, ci este o realitate prezentă care ar trebui să fie experimentată în viaţa şi relaţiile noastre.

O perspectivă corectă asupra viitorului poate transforma modul în care este trăit prezentul. Pentru creştini, destinaţia viitoare este un cer nou şi un pământ nou. Concentrarea atenţiei asupra destinaţiei noastre finale ne dă puterea de a lupta în timp ce ne străduim să înaintăm prin ceaţă.

Scopul primelor două secţiuni ale cărţii a fost de a prezenta semnificaţia relaţională a învierii. Însă semnificaţia relaţională poate exista doar dacă învierea a avut loc ca eveniment istoric real.

De dovedirea acestui lucru se vor ocupa în partea a treia a cărţii. Scopul acestei secţiuni este, prin urmare, acela de a expune dovezile care atestă credibilitatea învierii ca fapt istoric real. Speranţa noastră este că aceste trei secţiuni ale cărţii vă vor ajuta „să-L cunoaşteţi pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să vă faceţi asemenea cu moartea Lui.”

Şi partea a treia, intitulată Dovezi solide în favoarea învierii începe cu nişte lămuriri şi anticipări. Întâi autorii consideră că este important, înainte de toate, de stabilit de ce contează dacă învierea este un fapt real.

Isus este singurul presonaj religios din istorie care transcede [grupul întemeietorilor de religii]. Ceea ce ne oferă El este cu totul diferit de un mod de a ne trăi viaţa într-o lume plină de necazuri sau o soluţie filozofică pentru a face faţă vieţii. El nu oferă doar un mod de a face faţă: El vine cu răspunsuri reale la cele mai profunde dorinţe ale noastre. Noi tânjim după dragoste adevărată. Nicio altă religie nu vă va vorbi despre un Dumnezeu care are o asemenea pasiune pentru noi, încât a lăsat cerul şi a venit pe acest pământ tulburat şi a murit în locul nostru doar ca să poată fi împreună cu noi pentru totdeauna. (…). Noi tânjim după relaţii pline de dragoste, neîntrerupte, permanente. Nicio altă religie nu oferă un Dumnezeu care să ne pună la dispoziţie un mod de a relaţiona cu El personal, pentru totdeauna, într-o stare de nesfârşită bucurie şi dragoste.

Învierea lui Isus este cheia tuturor acestor promisiuni ale creştinismului. Nici una dintre aceste promisiuni ale existenţei veşnice nu poate fi împlinită decât dacă învierea a avut loc.

Creştinismul este doar o altă istorie frumoasă plină de speranţă, dar fără conţinut, dacă Isus Cristos nu a murit şi nu a înviat din morţi pentru a învinge moartea şi a demonstra că, prin El, putem face şi noi la fel. Ca s-o spunem direct, creştinismul nu are nicio valoare dacă învierea nu este un fapt obiectiv adevărat, un eveniment real care a avut loc la un moment dat în istorie şi într-un loc identificabil din această lume.

După ce discută despre credibilitatea Evangheliilor ca documente istorice şi despre problema unor aparente discrepanţe în relatările martorilor oculari, în continuare, autorii prezintă adevărurile esenţiale în legătură cu răstignirea şi înmormântarea lui Cristos.

Durerea (răstignirii) era absolut insuportabilă, afirmă Alexander Matherell, doctor în medicină şi inginerie. „De fapt nu existau cuvinte care s-o descrie: a trebuit să fie inventat un cuvânt nou: atroce, care înseamnă literal „de pe cruce”.

În cazul lui Isus au mai creat complicaţii suplimentare biciuirea şi epuizarea, ca să nu mai menţionăm lovitura de suliţă care i-a străpuns coasta şi i-a produs o ruptură de pericard. Romanii erau necruţător de eficienţi în ceea ce priveşte răstignirea: victimele nu scăpau cu viaţă.

Încercând să prevină orice încercare frauduloasă ulterioară de a afirma că omul pe care erau pe cale să-l omoare a înviat, duşmanii lui Hristos le-au făcut un mare serviciu cercetătorilor prin furnizarea unor dovezi puternice în favoarea morţii Sale certe. Acest fapt este la fel de sigur ca orice alt eveniment consemnat în istorie.

Înmormântarea a avut loc înainte de asfinţit. La înmormântare au fost folosite mirodenii şi pânză de in, iar Ioan Hrisostom spunea că „mirul folosit era un compus care adera atât de bine la corp încât veşmintele mortuare nu puteau fi înlăturate cu uşurinţă.” După o conferinţă de-a lui Josh McDowell, doi profesori de inginerie au făcut calcule şi au determinat că piatra de mormânt era într-adevăr foarte mare: avea o greutate minimă de o tonă, o tonă şi jumătate. Piatra era coborâtă pe o pantă la intrarea în mormânt. Era uşor să fie prăvălită la locul ei, dar era un efort mult mai mare să fie rostogolită înapoi. De asemenea, străjerii puşi la paza mormântului erau foarte bine antrenaţi şi disciplinaţi. Erau prevăzute pedepse severe pentru abateri în timpul serviciului. Sigiliul roman era, de asemenea, o altă măsură de siguranţă. De asemenea, este neverosimilă ideea conform căreia creştinii l-au inventat pe Iosif, un membru al sinedriului care tocmai Îl condamnase pe Isus, făcând un erou dintr-un membru al tribunalului responsabil de moartea lui Isus. Astfel, înmormântarea şi mormântul au fost şi ele în centrul atenţiei autorităţilor, nelăsând loc suspiciunilor conform cărora ucenicii ar fi putut fura trupul sau să confunde mormântul. Prima certitudine este, aşadar, ruperea sigiliului roman, reprezentând puterea şi autoritatea romană.

A doua certitudine: mormântul este gol. Nimeni nu a negat vreodată că mormântul a fost gol. După înviere, ucenicii au prins curaj şi au început să propovăduiască învierea chiar în Ierusalim –mesajul lor ar fi fost desfiinţat dacă era fals, dacă mormântul nu ar fi fost gol. De asemenea, dacă relatările despre înviere ar fi fost inventate, femeile nu ar fi fost niciodată incluse în poveste ca martori principali, pentru că legea iudaică interzicea femeilor să depună mărturie într-o sală de judecată şi oricum ele aveau un statut inferior în calitate de cetăţeni. Piatra cea mare, de asemenea, era dată la o parte. Chiar dacă ucenicii ar fi putut, prin absurd, să treacă de gărzile presupus adormite, soldaţii ar fi trebuit să fie surzi ca să nu audă zgomotul produs de mutarea pietrei. De asemenea, garda romană a dispărut – tocmai această abatere era pedepsită cu moartea. Dacă mormântul nu ar fi fost gol, soldaţii nu şi-ar fi părăsit niciodată postul. Veşmintele mortuare erau goale, nedesfăcute, în poziţia originală. În plus, numărul mare de martori oculari şi varietatea martorilor şi locaţiilor arătărilor de după înviere, plus prezenţa martorilor ostili (Saul din Tars sau Iacov, fratele lui Isus, care nu crezuse până la înviere) sunt dovezi importante.

După stabilirea acestor lucruri, autorii abordează pe rând diversele teorii care au fost elaborate pentru a muşamaliza învierea sau pentru a da o altă explicaţie mormântului gol.

Teoria mormântului necunoscut: Trupul lui Hristos a fost pregătit în conformitate cu obiceiurile evreieşti de înmormântare, în timp ce femeile stăteau de cealaltă parte a mormântului şi priveau. Chiar dacă ucenicii şi femeile ar fi confundat mormântul, cu siguranţă Iosif din Arimateea, proprietarul, ar fi ştiut.

Teoria învierii spirituale: pentru ca învierea să aibă sens, trebuie implicată partea fizică. Isus Însuşi a spulberat această teorie mâncând cu ucenicii, fiind atins.

Teoria halucinaţiei: Halucinaţiile sunt legate de subconştientul unei persoane şi de experienţele sale particulare din trecut. Este extrem de puţin probabil ca două persoane să aibă aceeaşi halucinaţie în acelaşi timp. Avem relatări despre 15 arătări, şi într-o incintă şi în aer liber, iar una este chiar înaintea a 500 de oameni.

Teoria musulmană a substituirii: Cum ar fi permis Dumnezeu ca un spectator inocent să fie transformat în victimă? Dacă a intenţionat să-I cruţe viaţa luându-L la cer, de ce a mai fost răstignit cineva? De ce ar fi permis ca cei dragi ai lui Isus, printre care şi mama Lui, venerată în islam, să creadă că El este pe cruce dacă a fost de fapt scutit de această suferinţă? Dacă ar fi adevărată, Dumnezeu ar fi direct răspunzător pentru una dintre cele mai mari înşelătorii din istorie.

Tom Anderson (fost preşedinte al Asociaţiei Avocaţilor Pledanţi din California, coautor al Manualului Avocaţilor) concluzionează mesajul cărţii „Dovezi în favoarea învierii”: Să presupunem că Hristos nu a înviat. Să presupunem că relatările scrise despre arătarea Sa înaintea a sute de persoane sunt false. În cazul unui eveniment atât de bine cunoscut de un public larg, nu credeţi că este rezonabil să ne închipuim că măcar un istoric, un martor, un opozant ar fi consemnat pentru totdeauna că a văzut trupul lui Hristos? Tăcerea istoriei este asurzitoare când este vorba să se prezinte dovezi împotriva învierii.

Cum evaluezi tu dovezile istorice ale învierii lui Cristos prezentate în această carte? Care este decizia ta cu privire la realitatea dovedită a mormântului gol al lui Cristos? Ce crezi despre Cristos? sunt întrebările cu care ne lasă autorii cărţii Dovezi în favoarea învierii, Josh şi Sean McDowell, în finalul acesteia.

Pentru mine, cartea a fost o ocazie să meditez la modul în care ştiu să îmi argumentez credinţa în Înviere şi la motivele pentru care cred. V-o recomand pentru argumentele solide şi coerente pe care le aduc autorii şi vă spun din proprie experienţă că este o carte care vă va prinde ca un roman. Veţi fi captivaţi şi prinşi în desfăşurarea evenimentelor, astfel încât nu vă veţi da seama cum aţi ajuns la finalul unei cărţi care iniţial vă va părea groasă.

Sper că, dacă nu v-am convins pe deplin, cel puţin v-am făcut curioşi să cercetaţi aceste dovezi şi argumente în favoarea învierii voi înşivă şi să nu lăsaţi ca lectura acestei cărţi, dar mai ales acest Paşte să vă lase netransformaţi sau indiferenţi.