În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.’”

Ioan purta o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste† şi miere sălbatică.

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.

Matei 3:1-6

Ioan Botezătorul este și el un om păros, sălbatic care trăiește la granița dintre două regate. Tumnus o întâlnește pe Lucy la granița dintre Narnia și șifonier, iar oamenii vin din toată Iudeea să-l întâlnească pe Ioan la Iordan, unde el stă la granița dintre ceea ce a fost și împărăția ce urma să vină.

Când îl găsesc, în pustia deșertului de la estul Ierusalimului, oamenii își mărturisesc păcatele și sunt botezați în râu. Ei vin să se pregătească pentru venirea lui Isus, deși ei nu știu încă ce înseamnă asta.

Adventul este o perioadă de tranziție. Un nou an este pe cale să înceapă. Așteptăm venirea lui Isus – și nașterea sa în Ziua de Crăciun, și a doua sa venire în Zilele din Urmă.

Anul Nou este de obicei momentul când ne evaluăm regretele și facem planuri pentru a ne schimba în bine; dar Adventul ne dă startul mai devreme. Ce anume din trecutul nostru ne împovărează cu vinovăție sau rușine? Cum putem să căutam iertare și să facem loc într-o inimă grea pentru venirea lui Hristos? Ioan Botezătorul este necrutățor în chemarea sa către păcătoși, dar deseori păcatele și slăbiciunile noastre sunt la fel de necruțătoare în strânsoarea în care ne-au prins viețile. Dumnezeu ne invită să ne pocăim și să alegem în schimb dragostea și harul său necruțătoare.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s