Credința unește sufletul cu Cristos, așa cum o mireasă se unește cu mirele ei… înseamnă că tot ce au le aparține amândurora, atât binele, cât și răul. În consecință, sufletul credincios se poate lăuda și mândri cu tot ce are Cristos, ca și cum i-ar aparține lui însuși; și tot ceea ce sufletul deține este revendicat de Cristos ca al Său. Cristos este plin de har, de viață și de mântuire. Omul este plin de păcate, de moarte și de condamnare. Să punem acum între ei credința și păcatele, moartea și condamnarea vor fi ale lui Cristos, în timp ce harul, viața și mântuirea vor fi ale omului; căci dacă Cristos este un mire, El trebuie să-Și asume lucrurile care aparțin miresei Sale și să-i pună la dispoziție lucrurile care-I aparțin Lui. Dacă El îi dăruiește trupul și pe Sine Însuși, cum să nu-i dăruiască toate lucrurile care-I aparțin? Și dacă ia trupul miresei, cum ar putea să nu ia și lucrurile care-i aparțin ei?… Cine poate înțelege bogățiile măreției acestui har?
Martin Luther, Despre libertatea creștinului
CARTEA E O VIAȚĂ 