Un strop de viaţă #293


Vreau să-i încurajez pe toţi credincioşii să-şi facă obiceiul de a se scula devreme pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Oricine petrece una, două sau trei ore în rugăciune şi meditaţie înainte de micul dejun, va descoperi curând efectul benefic pe care îl are trezitul devreme asupra omului de afară şi dinăuntru.

George Müller, Autobiografia lui George Müller

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu