Pentru a-şi permite iniţierea unor prietenii cu sexul opus, tinerii trebuie să ajungă la cele patru maturităţi necesare care măsoară potrivirile noastre psihosomatice:
Maturitatea biologică – capacitatea de a rezista naşterilor
Maturitatea socială – capacitatea de integrare în lumea adulţilor
Maturitatea spirituală – capacitatea de unire pe un plan superior, al familiei
Maturitatea financiară – capacitatea de a trăi pe propriile picioare, nu pe banii părinţilor
Daniel Brânzei, Amintiri cu sfinţi vol.3
Autor: Irina Trancă
Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020.
Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu.
Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor.
Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.
Vezi toate articolele lui Irina Trancă