Nu ştiu care ar fi urarea pentru o astfel de zi, dar ştiu că se poate sărbători în muuulte moduri! Câteva dintre ele le-am pomenit aici, iar astăzi revin cu anunţul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Sediul Central care ne invită să descoperim Biblioteca Vie, azi, între orele 17:00-20:00.
La Biblioteca Metropolitană Bucureşti ne petrecem viaţa între cărţi – le cumpărăm, le organizăm, le descriem, le aşezăm pe rafturi în speranţa că fiecare carte îşi va găsi cititorul şi fiecare cititor – cartea ce i se potriveşte. Şi ne bucurăm anonim, în culise, când se întâmplă miracolul legăturii intime între ochi, minte, suflet şi ideea dintr-o carte.
Da, o carte este mai mult decât text – e rodul unui efort imens, întins pe luni şi chiar ani de muncă, unde profesionişti cu competenţe diferite colaborează permanent. Cum se naşte acest obiect ce aduce în viaţa noastră idei, cunoştinţe şi inspiraţie? Cine sunt aceia care, împreună, fac eforturi zi de zi ca acest miracol numit carte să devină o realitate accesibilă?
Te invităm să afli de #ziuainternaţionalăacărţii, de la 17:00, la Biblioteca Vie@BMB, unde poţi „împrumuta” pentru 15-30 de minute un autor, editor sau ilustrator, poţi „citi” un librar sau un critic literar. Oamenii-carte te aşteaptă să le cunoşti povestea!
Printre invitaţi se numără Veronica D. Niculescu, Irina Dobrescu, Cristiana Radu, Bodgan Baciu, Svetlana Cârstean şi mulţi alţi.
