Categorie: Dumnezeu este în iesle

Slujește la momentul potrivit. Cele mai profunde lucruri ne sunt revelate atunci când ne dăm seama nu doar că lumea are timpul ei și ceasul ei, dar și viața noastră are timpul ei și ceasul lui Dumnezeu, iar în spatele acestor ceasuri ale vieții noastre, urmele lui Dumnezeu devin vizibile. Sub urmele pașilor noștri este calea către eternitate. Și cu fiecare pas înainte, auzim rezonând ecouri ale veșniciei. Trebuie doar să înțelegem forma pură și profundă a acestor momente, ceasuri, iar această înțelegere să se reflecte în modul în care ne trăim viața. Iar în aceste ceasuri, vom întâlni prezența sfântă a lui Dumnezeu.

„Soarta mea este în mâna Ta”, scrie psalmistul. Slujește la timpul potrivit. Dumnezeu este prezent în viața ta. Timpul tău este sfințit de Dumnezeu. Iar Dumnezeu vrea ca tu să fii pe deplin ceea ce ai fost creat să fii. Doar cei ce stau cu amandoua picioarele pe pământ, care sunt mulțumiți cu ce au și nu aspiră în zadar la înălțimi la care nu pot ajunge, aceia au puterea de a descoperi cu atenție timpul potrivit de a sluji și, astfel, frânturi din eternitate. Dumnezeu este Domnul timpului. Punctul de cotitură al timpului este Hristos. Spiritul adevărat al timpului este Duhul Sfânt.

Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!” Soarta mea (timpul meu) este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă prin îndurarea Ta! Psalmul 31:13-16

Liniștea – Așteptând Cuvântul lui Dumnezeu. Stăm în liniște la primele ore ale dimineții pentru că Dumnezeu trebuie să aibă primul cuvînt, și stăm în tăcere înainte de culcare pentru că Dumnezeu are și ultimul cuvânt. Stăm în tăcere nu pentru a dezonora cuvîntul, ci pentru a-l onora și a-l primi cum se cuvine. Tăcerea înseamnă, până la urmă, a aștepta Cuvântul Domnului și a pleca apoi binecuvântați de Cuvântul lui Dumnezeu. Tăcerea înaintea cuvântului va avea efect asupra întregii zile. Dacă am învățat să tăcem înaintea cuvîntului, vom ști cum și când să tăcem sau să vorbim de-a lungul zilei.

Există și o tăcere de nepermis, ofensatoare, mulțumită de sine și plină de mândrie. De aceea, nu tăcerea în sine este importantă. Tăcerea creștinului este o tăcere care ascultă, o tăcere smerită care poate fi ruptă de dragul smereniei. Este o tăcere conectată cu lumea. Este un lucru deja cunoscut că, în tăcere, există o putere miraculoasă de purificare, de clarificare, de a aduce în atenție ceea ce este important. Tăcerea înaintea cuvântului, însă, duce la auzirea Cuvîntului lui Dumnezeu, și ne ajută să spunem cuvîntul lui Dumnezeu la momentul potrivit. Iar ceea ce nu este necesar să fie spus, rămîne nespus.

Suflete al meu, găseşte-ţi liniştea numai în Dumnezeu, căci de la El vine nădejdea mea. Numai El este stânca mea şi mântuirea mea. El este întăritura mea; nu voi fi clătinat! Mântuirea şi slava mea sunt în Dumnezeu, Stânca mea cea tare. Adăpostul meu este în Dumnezeu. Poporule, încrede-te în El în orice vreme, varsă-ţi inima înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. Psalmul 62:5-8

În mijlocul celei mai adânci vinovății și tulburări a poporului, se aude o voce slabă și misterioasă, însă o voce plină de binecuvântata convingere a salvării prin nașterea unui prunc sfânt. Mai sunt încă 700 de ani până la împlinirea vremurilor, însă profetul este atât de adâncit în gândurile și sfatul lui Dumnezeu, încât vorbește despre viitor ca și cum l-ar fi văzut deja și vorbește despre ceasul mântuirii ca și cum ar fi stat deja în fața ieslei lui Isus. „Căci un copil ni s-a născut.” Ceea ce se va întâmpla într-o zi este deja real și sigur în ochii lui Dumnezeu, iar mântuirea nu va veni doar pentru generațiile viitoare, ci și, deja, pentru profetul Isaia și pentru generația sa, pentru toate generațiile de pe pământ. „Un Fiu NI S-a dat”. Nici un om nu ar fi putut vorbi astfel de la sine.

Cum am putea noi, care nu știm ce se va întâmpla nici anul viitor, să înțelegem că cineva poate vedea ce se va întâmpla peste secole? Iar vremurile de atunci nu erau mai transparente decât cele de acum. Doar Duhul lui Dumnezeu, care poartă începutul și sfârșitul lumii acesteia, îi poate revela unei persoane alese misterul viitorului, pentru ca aceasta să profețească spre întărirea credincioșilor și avertizarea necredincioșilor. Această voce încheie unindu-se în adorare și bucurie împreună cu păstorii și cu toată comunitatea creștină:

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. Isaia 9:6-9

Când creștinătatea de altădată vorbea de a doua venire a Domnului Isus, întotdeauna amintea mai întâi de marea zi a judecății. Și chiar dacă această idee nu pare deloc legată de sărbătoarea Crăciunului, ea trebuie luată cu adevărat în serios. Venirea Domnului nu este doar un mesaj plin de bucurie, ci mai întâi, ea aduce vești înfricoșătoare pentru oricine are o conștiință. Și doar atunci când înțelegem cât de înfricoșătoare este această idee, vom ști cu adevărat măreția incomparabilă a harului ce ni s-a făcut. Dumnezeu Se coboară în mijlocul răului, în mijlocul morții și judecă răul din noi și din lume. Și prin judecată, El ne arată dragoste, ne purifică, ne sfințește, El vine spre noi cu dragoste și har. El ne face fericiți, așa cum doar copiii pot fi de fericiți.

În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2:8-14

Nu oricine poate aștepta: nici cei sătui, nici cei satisfăcuți, nici cei fără respect. Singurii care pot aștepta sunt cei care poartă în ei o neliniște peste tot, și care privesc cu reverență la mărețiile lumii. Astfel, Adventul poate fi sărbătorit doar ce cei ale căror suflete nu le dau pace, care știu că sunt săraci și imperfecți și care simt ceva din măreția care va veni, măreție înaintea căreia se pot doar pleca în umilință și timiditate, până în clipa în care Cel Sfânt, Dumnezeul întrupat într-un prunc dintr-un staul, se va pleca spre noi. Dumnezeu vine; Domnul Isus vine; Crăciunul vine. Bucurați-vă, crestini!

Atunci, Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii. Dar vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi! Luca 6:20-26