Atunci când am citit cartea Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2500 de ani de istorie (în 2020 – Cărți cu dor de ducă #10 – Drumul Mătăsii, care conține și o parte dedicată Georgiei (două subcapitole, „Complexul Stalin” sau de ce-și alungă georgienii președinții și Cei mai cunoscuți povestitori danezi din Georgia și cel mai vechi vin din lume), călătoria în cele două țărișoare vecine, Georgia și Armenia, era în plan, dar era încă un vis cam îndepărtat. Ei bine, anul acesta (2023) am reușit să-mi îndeplinesc acest vis, parcurgând cele două țări în cadrul unui pelerinaj. În timp ce eram plecată, am citit și cea mai recentă carte a Sabinei Fati – Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Kurdistan. Irak. Anatolia. Armenia. Acele țări unde lumea nu se duce în vacanță, dar ale căror destine ne influențează și nouă viața în moduri nebănuite.
Continuă lectura „Pe drumul lui Xenofon – Cărți cu dor de ducă #47”Autor: Irina Enache
Pe Drumul Mătăsii – Cărți cu dor de ducă #46
Știați că în Astana, capitala Kazahstanului, ridicată de la zero în mai puțin de douăzeci de ani, există un turn înalt de 110 m, în formă de copac, pe ale cărui ramuri stă un ou de aur? Sau că Tadjikistan deține recordul- pentru cel mai înalt catarg de steag din lume, dar și cel mai mare teatru din Asia Centrală și (foarte important :D) cea mai mare bibliotecă din regiune și cel mai spațios salon de ceai? Sau că în Irbil, cel mai mare oraș din Kurdistanul irakian, prețurile la hotel sunt mai mari decât în majoritatea capitalelor europene și chiar în multe orașe americane?
În ciuda „caracterului lor diferit”, aceste pământuri au fost întotdeauna de o importanță crucială în istoria globală, într-un mod sau altul, legând Răsăritul de Apus, servind ca spații de întrepătrundere a ideilor, a obiceiurilor și a limbilor, din Antichitate și până în zilele noastre. Iar astăzi, Drumurile Mătăsii se edifică din nou – neobservate și nebăgate în seamă de mulți specialiști.
Economiștii și-au concentrat atenția asupra unor țări fără legături istorice între ele. Însă ar trebui să privim către adevăratul „centru al lumii”. Nu este vreun Est Sălbatic sau vreo Lume Nouă așteptând să fie descoperită, ci o regiune cu o serie de legături care răsar din nou înaintea ochilor noștri.
Despre acest „centru al lumii” și zămislirea, din interiorul lui, a celui mai important drum care a influențat istoria lumii, ne povestește cartea „Drumurile Mătăsii. O Nouă istorie a lumii” de Peter Frankopan, profesor de istorie mondială la Universitatea Oxford, director al Centrului de Cercetare în Bizantinologie și cercetător senior la Colegiul Worcester din cadrul aceleiași universități.
Continuă lectura „Pe Drumul Mătăsii – Cărți cu dor de ducă #46”Aniversări literare #12 – Nicolae Steinhardt
Nicolae Steinhardt (12 iulie 1912 – 29 martie 1989) a fost un intelectual, om de cultură, scriitor, publicist şi, mai târziu, călugăr ortodox, născut la Bucureşti în 1912 din părinţi evrei. El va petrece 5 ani în închisorile comuniste, devenind credincios şi fiind botezat în închisoarea Jilava în 1960. În 1980 va intra în viaţa monahală a mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş şi moare nouă ani mai târziu în 1989.
Continuă lectura „Aniversări literare #12 – Nicolae Steinhardt”Aniversări literare #11 – Jean Calvin
Pentru că, în cadrul sezonului special CARTEA E O VIAȚĂ dedicat Reformei Protestante, am prezentat și o carte despre viața lui Jean Calvin, îl amintim și astăzi, în cadrul aniversărilor literare.
Jean Calvin (10 iulie 1509 — 27 mai 1564) a fost figura dominantă a celei de-a doua etape a Reformei. El este fondatorul calvinismului, doctrină protestantă care a impus o nouă orientare Reformei, după ce impulsul inițial aparținând lui Martin Luther s-a pierdut, luteranismul fiind noua religie acceptată de cei mai mulți locuitori din nordul Germaniei și din Scandinavia.
Continuă lectura „Aniversări literare #11 – Jean Calvin”Pe vremea geților – Cărți cu dor de ducă #44
Astăzi vom rămâne pe meleagurile noastre, însă vom face o călătorie în timp, pe vremea când acestea erau locuite de strămoșii noștri.
Când ne gândim la istorie ca materie predată în școală, probabil că pe fiecare dintre noi ne încearcă sentimente foarte diferite – fie este acea materie cu mulți ani și multe nume imposibil de reținut, fie este ora pe care o așteptam cel mai mult. Indiferent unde ne situăm, cu siguranță că datele “înainte de Hristos” ne par și mai confuze, mai greu de înțeles decât era noastră.
Continuă lectura „Pe vremea geților – Cărți cu dor de ducă #44”