Trăim într-o societate în care pare că toată lumea are ceva de spus despre tot. Criticile, indignarea și disputele domină interacțiunile în mediul online și, din păcate, mulți creștini s-au alăturat haosului. Din spatele tastaturii, pare incredibil de ușor să-i ataci pe cei care nu îți împărtășesc opiniile politice sau teologice. În toate sferele, arta dialogului pare că a fost uitată.
Dacă v-a atras atenția acest diagnostic pus societății noastre, sper să vă atragă și cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi: Reactivitate. Cum poate Scriptura repara relațiile noastre din mediul online. Autorul cărții, Paul David Tripp, ne învață cum și de ce să reacționăm corect, într-o eră a toxicității digitale și sociale.
Nu sunt un critic cultural calificat sau un analist specializat în domeniul mass-mediei digitale, dar cred cu tărie că este întotdeauna util să privim orice lucru cu care ne confruntăm în interiorul nostru, în cadrul comunității creștine și în mediul nostru cultural prin prisma Scripturii și a lentilelor specifice Evangheliei, susține autorul în introducerea cărții.
Această carte nu este o examinare științifică sau sociologică cuprinzătoare a momentului cultural actual, dar ne va cere să ne punem ochelarii Evangheliei și să aruncăm o privire asupra caracterului și a tonului conversațiilor care au loc între noi când ne aflăm față în față, cu un accent deosebit pus asupra conversațiilor pe care le purtăm pe site-urile media pe care le folosim zilnic. Speranța mea este că, dacă privim prin prisma Evangheliei la ceea ce ne spunem unul altuia și la modul în care spunem aceste lucruri, asta nu doar că ne va informa, ci ne va și mustra și transforma, astfel încât, în calitate de comunitate a Evangheliei, să ne ridicăm deasupra toxicității care pare să existe peste tot în jurul nostru, și să strălucim ca o cetate aşezată pe un munte, într-o lume, din nefericire, întunecată.
Reacțiile lipsite de respect rareori contribuie cu ceva la viața destinatarului. Genul acesta de reacții pripite nu doar că-l dezonorează pe destinatar, dar Îl dezonorează şi pe Dumnezeu. Cum să nu ți se rupă inima când citești răspunsurile urâte, disprețuitoare, lipsite de respect și acuzatoare la postările unor oameni înțelepți și evlavioși?
Dar lucrul care a provocat scrierea cărții Reactivitate este prezența unei astfel de culturi a reactivităţii într-un alt domeniu esențial. Din păcate, această cultură perturbatoare și disfuncțională a comunicării a infectat și a pătat Biserica lui Isus Hristos. Când Isus Își petrecea ultimele momente instruindu-i cu blândețe pe ucenicii Săi, spunându-le lucruri menite să-i pregătească pentru viața de credință de după înălțarea Lui, El a afirmat următoarele: Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii (Ioan 13:35). Isus afirmă că trăsătura distinctivă a unui ucenic, indiciul esențial care arată că ai fost salvat și transformat prin har, nu este expertiza ta teologică, inteligența ta ascuţită, capacitatea ta de a câștiga o dispută, succesul slujirii tale, numărul adepților tăi, îndemânarea ta de a obține clicuri, cât de bine poți pune pe cineva la punct sau forța cu care comunici. Nu, semnul acesta este un singur lucru: iubirea.
Dragostea faţă de alții nu este un lucru firesc pentru noi. Din cauza egoismului păcatului, iubirea smerită care-i ajută pe oameni și care Îl onorează pe Dumnezeu este întotdeauna rezultatul intervenției divine. După cum spune Ioan, motivul pentru care avem puterea să ne iubim unii pe alții este faptul că am fost noi mai întâi iubiți de Dumnezeu. Ioan merge chiar până acolo încât să afirme următoarele:„Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.
Întrucât Dumnezeu este iubire, oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu și umblă în comuniune cu El ar trebui să aibă o viață caracterizată de iubire. Oprește-te o clipă, pune această carte jos, scoate-ți Biblia și citește 1 Ioan 4, scrie Paul David Tripp. Argumentul lui Ioan cu privire la importanța iubirii ca factor motivator în viața fiecăruia dintre copiii lui Dumnezeu nu ar putea fi mai puternic. Porţi tu acest semn distinctiv al uceniciei? Este ceea ce spui dirijat de el? Este fiecare reacție pe care o ai temperată de el? Reprezintă el trăsătura de caracter după care ești cunoscut? Îți faci cunoscut punctul de vedere, în detrimentul iubirii? Reacționezi fără să acorzi timpul necesar pentru ca reacția ta să fie modelată de iubire? Te motivează mai mult o replică inteligentă şi devastatoare mai mult decât un răspuns umil, răbdător, blând și iubitor? Mulți dintre noi reacționează într-un mod care se află cu mult sub standardul stabilit pentru noi în 1 Ioan.
Iată care este preocuparea cărții lui Paul David Tripp: Reactivitatea nu este nouă; îi poți descoperi sursa în Grădina Edenului. Ceea ce este nou este faptul că acest mod de a reacționa a devenit atât de normal. Mi-e teamă că ne-am obișnuit cu ceea ce au devenit site-urile de socializare. Am acceptat adesea pasiv denigrarea discursului nostru politic. Pastorii s-au obișnuit cu loviturile pe care le primesc în mod regulat, atunci când membrii congregației reacționează faţă de ei și de lucrarea lor de slujire. O mare parte din discuțiile noastre de familie ne-ar face de rușine, dacă ar fi redate în public. Nu putem, nu trebuie să normalizăm o cultură a reactivității, care este mai mult o cultură a vătămării decât o cultură a harului. Am nevoie de tine și tu ai nevoie de mine, dar dacă vom continua să ne lovim unii pe alții, mai devreme sau mai târziu vom înceta să ne mai vorbim. Această degenerare a comunicării și impactul ei asupra relațiilor, despre care Biblia ne spune că sunt esențiale pentru continuarea lucrării lui Dumnezeu de mântuire și transformare, nu sunt în regulă.
Există lucruri cărora nu le putem permite să se normalizeze în modul în care reacționăm zi de zi unii față de alții:
Normalizarea reacțiilor dictate de emoții: Dacă mergi în direcţia în care te conduc aceste emoții, vei face și vei spune lucruri pe care nu ar trebui să le faci sau să le spui. Deci, dacă vrei să ai parte de genul de reacţii pe care Dumnezeu te-a chemat să le ai, trebuie să te pricepi să spui „nu“. Nu este vorba de acel „nu“ prin care îi desființezi pe alții. Trebuie să-ți spui „nu“ ţie însuţi.
Normalizarea reacțiilor controlate de furie: Nivelul acut de intoleranță chiar și faţă de nişte defecte, erori sau ofense minore ar trebui să ne preocupe pe toți.
Normalizarea reacțiilor lipsite de respect: Nivelul de cruzime, de respingere și de batjocură pură de pe site-urile de socializare în cadrul comunității creștine, este uluitor și descurajant. Faptul că ai dreptate din punct de vedere teologic nu îți dă dreptul să fii răutăcios. Teologia, înțeleasă și trăită corect, nu va genera niciodată răutate, misoginie, lipsă de respect, batjocură sau cruzime de vreun fel sau altul. Ea generează exact contrariul.
Normalizarea reacțiilor de autoîndreptățire: Smerenia schimbă radical modul în care reacționezi faţă de păcatul, slăbiciunea, eșecul, imaturitatea, eroarea sau opoziția altora.
Normalizarea reacțiilor răzbunătoare: Cât de umilitor este să recunoaștem că mai avem încă momente în care suntem tentați să facem ceea ce numai Dumnezeu poate să facă, adică să rostim judecata de care credem că o altă persoană are atâta nevoie.
Normalizarea individualismului: Reacțiile explozive față de ceva cu care nu ești de acord sau care te-a deranjat într-un anumit fel ilustrează un individualism scăpat de sub control. De aceea suntem chemați să spunem adevărul, dar să-l spunem în dragoste. Nu suntem nişte insuliţe umane; nu, prin voia lui Dumnezeu suntem conectaţi la o comunitate de fiinţe interdependente. Negarea esenței relaționale a modului în care suntem creați permite culturii reactivității să ne distrugă încrederea unii în alții și interdependența comunitară care este esențială pentru toți.
Normalizarea plăcerii controversei și normalizarea tribalismului mai sunt menționate ca trăsături ale culturii reactivității.
Dar cum este, atunci, o vorbire sănătoasă? Numai ce este bun pentru zidire – iată o aplicație a sintagmei să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, în sfera comunicării. Este o chemare la o comunicare centrată pe ceilalți. Nu reacționez pentru mine, ci dintr-o considerație iubitoare față de tine.
Imaginează-ți că te oprești să te gândești la persoana faţă de care reacționezi ca la o persoană, adică la o ființă făcută după chipul lui Dumnezeu. Imaginează-ţi că îţi faci timp să te gândeşti la ceilalți din lumea acestei persoane, care au un set normal de responsabilități, la oamenii care o iubesc și pe care îi iubește. Imagineză-ţi că te gândeşti la cum a fost ea lovită de poverile, ispitele și durerile vieții în această lume căzută. Imaginează-ți că îți faci timp să te gândești la felul în care va fi afectată de cuvintele tale.
Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă totul, de la reactivitatea pe rețelele de socializare până la atitudinile noastre personale față de ceilalți, ar fi dictat de această frumoasă cultură a harului. Imaginează-ți că fiecare postare e dictată de dragoste. Imaginează-ți că fiecare reacție apare în conformitate cu angajamentul de a păstra pacea. Imaginează-ți că răspunzi întotdeauna cu bunătate. Imaginează-ți că fiecare interacțiune s-ar naşte dintr-o inimă blândă și stăpână pe sine. Imaginează-ți că răbdarea te împiedică să reacționezi pripit. Imaginează-ți că te dedici cuvintelor care construiesc ceva bun. Imaginează-ți că eşti atât de dedicat stilului de viață al harului încât nimic și nimeni nu te mai poate smulge din el.
În esenţa ei, cultura harului este o cultură a asemănării cu Cristos. Când Biblia te cheamă la asemănarea cu Cristos, nu-ţi vorbește despre faptul că Cristos a răsturnat mesele în templu. Nu te cheamă să iei biciul. Nu, ci te cheamă să iei crucea și să mori faţă de tine însuţi. Dacă reacţiile tale se încadrează mai degrabă în categoria meselor răsturnate, mă tem că ai înțeles greșit planul harului lui Dumnezeu aflat în continuă desfășurare și rolul tău în el, atrage atenția autorul.
Reactivitatea toxică este rezultatul unei vieți reduse la nivelul dorințelor noastre, al nevoilor noastre și al sentimentelor noastre. Cultura sinelui îi determină pe oameni să se simtă jigniți prea ușor. Când ești în centrul lumii tale și ești prea îndrăgostit de propria ta gândire, îți este greu să faci față dezacordului. Vei avea, de asemenea, tendința de a te împotrivi corectării. Te vei concentra mai mult asupra păcatului, slăbiciunii și eșecurilor altora, decât asupra celor proprii. Vei avea tendința de a fi o persoană care dezbină, nu una care unește. Antidotul pentru toate acestea este doar un stil de viață altruist, așa cum ne îndeamnă și Apostolul Pavel în Efeseni. Înseamnă să urmărim smerenia, blândețea, răbdarea, îngăduința și pacea. Dumnezeu este onorat și lucruri bune se întâmplă atunci când copiii Săi trăiesc împreună și comunică unii cu alții pe baza unui devotament plin de smerenie de a proteja legătura uimitoare dintre noi, pe care El singur a creat-o, scrie Paul David Tripp.
Toate mesajele pe care le trimiți, toate e-mailurile, tot ce spui sau postezi, dezvăluie adevăratele valori ale inimii tale. Fie ca Dumnezeu să ne dea harul să trăim, să acționăm și să reacționăm în lumina îndurărilor care deja ne-au fost arătate și a gloriilor care urmează să vină. Fie ca El să ne ajute să profităm la maximum de ocaziile pe care ni le va oferi. Și fie ca îngăduința noastră blândă și răbdătoare să se vadă în fiecare conversație, în fiecare reacție și în fiecare postare, pentru că este pe deplin adevărat că Domnul este aproape.
Ascultați episodul integral aici:
Mulțumim, Editura Scriptum, pentru colaborare!
Alte cărți de Paul David Tripp:
CARTEA E O VIAȚĂ 