Luna septembrie a trecut pe nesimțite, în parte și datorită faptului că ne-am întors la rutina de școală și de lucru, ceea ce mi-a schimbat un pic ritmul de lectură. Totuși, am reușit să parcurg 11 cărți luna aceasta, un număr care cred că se va dovedi a fi media cărților citite lunar anul acesta.
Majoritatea cărților citite în septembrie au fost cărți noi, cumpărate chiar recent, două dintre ele le aveam deja, două le-am citit în librării, iar pe alta am editat-o spre publicarea în limba română. La ce să vă așteptați? Ficțiune nord-americană de pe la sfârșitul secolului XIX, început de secol XX, o carte despre îngrijorare, manga și trei cărți pentru copii.
Prima carte pe care am terminat-o în luna septembrie o începusem de fapt în vacanță, pe la sfârșitul lunii august. Am fost foarte încântată și surprinsă când am văzut că la Editura Sophia se afla în pregătire cartea Tufișul de argint de L. M. Montgomery (Pat of Silver Bush, în original), încă de prin luna mai, așa că am fost și mai încântată și mai surprinsă să văd că a apărut atât de curând, pe la începutul lunii august.
Nu la fel de încântată am fost însă de această ediție în limba română, care chiar cred că mi-a știrbit din plăcerea lecturii. Traducerea (și editarea) lasă de dorit prin multe exprimări stângace, din care se resimte frazarea din original sau chiar neînțelegerea deplină a sensului frazei.
Dincolo de asta însă, L.M. Montgomery ne oferă și de această dată o poveste frumoasă, cu o eroină mai așezată, Pat Gardiner, o fată fără mari ambiții, poate chiar prea atașată de casa părintească, Tufișul de Argint (Silver Bush, în original, pe care eu l-aș fi păstrat așa, pentru că „tufiș” nu are aceeași rezonanță; sintagma denumește o plantă sempervirescentă, volbura argintie, ale cărei frunze sunt de un verde argintiu, iar prezența din abundență în preajma casei îi dă acesteia și numele).
În acest volum, o însoțim pe Pat în trecerea de la copilărie la adolescență și până la 18 ani și vedem cum își găsește câțiva prieteni de suflet, pentru că doar aceia care apreciază cu adevărat Tufișul de Argint se pot apropia și de inima ei.
Există însă și volumul 2, pe care îl aștept cu interes, pentru că cred (sper) că va fi totuși mai interesant și mai bun decât acesta. Tufișul de argint este o poveste domestică, nu se întâmplă mare lucru, dar, ca întotdeauna, după ce intri în atmosfera de pe Prince Edward Island, e o încântare și te face apoi să nu te poți apuca de citit ceva foarte diferit.
Motiv pentru care am intrat apoi într-o fază (din care încă nu vreau să ies) în care m-am apucat să citesc ce mai am prin casă scris cam în aceeași perioadă sau pe aceleași teme.
Așadar m-am apucat de O fată de modă veche de Louisa May Alcott, autoarea mult mai cunoscutei cărți Micuțele doamne. Ce surpriză frumoasă a fost această carte și cât de actuală este, deși a fost publicată în 1870!
Polly Milton – fata de modă veche – merge să stea în timpul iernii la oraș la familia prieteniei sale, Fanny Shaw, o familie mult mai înstărită decât a ei. Deși au abia 14 ani, Fanny este deja atrasă de și începe să se implice în frivolitățile lumii mondene, unde încearcă să o atragă și pe Polly, care însă își păstrează bunul-simț și inocența copilăriei cât de mult mai poate, având o influență pozitivă asupra întregii familii (Fanny mai are un frate mai mare, Tom, și o soră mai mică, tare alintată, Maud).
Romanul trece apoi la momentul când cele două ajung la vârsta adultă și se reîntâlnesc în același oraș, în care Polly își câștigă existența dând ore de muzică. Polly dă dovadă de altruism, abnegație și virtute pe fiecare pagină a romanului și este o inspirație pentru cei care o întâlnesc. Purtarea ei în contextul unei societăți care o tot îmbie cu un alt stil de viață sau alte preocupări m-a făcut să mă gândesc cât de rare sunt astfel de exemple în literatura pentru adolescenți și tineri de astăzi, cât de egocentriste sunt perspectivele cărților dedicate lor și cât de înguste ca preocupări.
Două citate vreau să vă împărtășesc din roman pentru a ilustra ceea ce încerc să spun și viziunea asupra vieții pe care o încurajează:
Un gând frumos, un gest altruist, o vorbă bună sunt atât de plăcute și de alinătoare, încât nimeni nu poate să nu le observe frumusețea și să nu-l iubească pe cel care le dăruiește, oricât ar fi de neînsemnat.
Înălțând o rugăciune fierbinte, Polly ceru forța unui caracter integru, frumusețea unei inimi iubitoare, puterea de a face din viața ei un cântec frumos, care să-i inspire pe cei din jur cât timp va dura și să rămână în amintirea lor după ce se va stinge.
După ce am terminat-o, am vrut ceva în același spirit, așa că m-am îndreptat spre o altă carte publicată cam în aceeași perioadă, în 1867. Ediția în limba română de fapt reunește două cărticele, nuvele le-am putea spune, sub titlul Prima rugăciune a Jessicăi de Hesba Stretton.
Prima povestire care dă titlul volumului este povestea adevăratei convertiri a cuiva care se credea deja creștin, dar care, prin atitudinea și faptele sale nu o demonstra.
A doua, Mama Jessicăi, continuă istorisirea din prima povestire, așa că nu o să vă stric plăcerea lecturii divulgându-vă despre ce este vorba. Mai există și o parte a treia, care văd că însă nu s-a tradus și nu știu dacă va apărea în română.
Aceste povestiri sunt mai degrabă din categoria celor moraliste, pedagogice, dar sunt destul de realiste ca să nu pice în melodramă. Citindu-le, mi-am adus aminte de o altă serie care s-a fi încadrat în aceeași categorie a poveștilor de inspirație creștină, și anume, Pollyanna. Înainte însă de a trece la aceasta, două vorbe despre ce am mai citit în paralel.
După cum vă spuneam, m-am ocupat luna aceasta de editarea altei cărți care urmează să apară în limba română, și anume, Winning the War on Worry de Louie Giglio. Nu mi-a făcut o impresie deosebită, am citit cărți mult mai bune pe această temă. Aceasta este ca un fel de predică sau prelegere mai lungă de la o întâlnire sau conferință de tineret sau chiar de adolescenți. Ceea ce poate fi chiar ce trebuie pentru acel segment de vârstă. S-o lăsăm așa!
Am mai citit și o carte ilustrată pentru copii în librăria Cărturești Carusel, Puiul de căprioară care alerga după soare de Joanna McInerney, cu ilustrații foarte frumoase de Phùng Nguyên Quang și Huynh Thi Kim Lien.
De asemenea, am citit două dintre noutățile lunii de la Nemira, primul volum din seria manga, Minciuna ta din aprilie de Naoshi Arakawa și Spiridușa Adevărului merge la școală de Matt Haig.
Manga mi-a plăcut foarte, foarte mult, de-abia aștept următorul volum! E despre adolescenți ultra-dotați muzical, depășirea traumelor/limitelor și iubire, deci combinația perfectă, am citit-o aproape dintr-o răsuflare, dacă pot spune așa.
Spiridușa mi-a plăcut mai puțin, e despre autenticitate și a nu te da drept cine nu ești pentru a fi pe placul celorlalți. Mi-ar plăcea să văd în cărți care promovează această idee și completarea că a rămâne „tu însuți” nu e întotdeauna sau pentru totdeauna ceva de dorit, ci este nevoie să crești și să corectezi poate unele aspecte, dar cred că deja gândesc eu prea departe poate.
Am mai citit apoi în Librăria Humanitas de pe Lipscani Cum sare piper pe Lună? de Dorothea Ko și Bianca Anton, o carte ilustrată drăguță inspirată de o legendă japoneză.
Revenind la Pollyanna… Eu am făcut cunoștință cu această poveste prin intermediul mini-seriei TV omonime, pe care o aveam pe o casetă video, dublată în limba română (peste sonorul în engleză!). Îmi plăcea foarte mult și o revedeam periodic.
La un moment dat am aflat că este adaptat după o carte, am citit o versiune prescurtată, iar apoi chiar și primul volum într-o ediție mai veche, dar nu mai aveam în casă nicio variantă. Știind că există o ediție în trei volume cu titlul Secretul mulțumirii de Harriet Lummis Smith la Editura Stephanus, m-am dus la librărie și le-am cumpărat.
Căutând cartea după autor pe Goodreads am descoperit însă o mare greșeală! Autoarea primelor două volume (în original, Pollyanna și Pollyana Grows Up, traduse și publicate în limba română ca atare la Editura Sophia, Pollyanna, jocul bucuriei și Pollyanna domnișoară) este de fapt Eleanor H. Porter.
După moartea acesteia, Harriet Lummis Smith (autoare care apare pe coperta tuturor volumelor acestei ediții), a mai scris și ea patru volume în care continuă povestea Pollyannei. Al treilea volum din această ediție Stephanus este de fapt Pollyanna of the Orange Blossoms (Pollyanna, flori de portocal, la Editura Sophia).
Pe lângă acest aspect, primele două volume sunt extraordinar de prost editate. Sunt pline de greșeli și absolut neîngrijite, nu există capitole și titluri pentru ele, deși în original există, etc. Dacă primul volum l-am citit cu nostalgia copilăriei și cu scene din film rulându-mi în minte, de al doilea volum m-am bucurat mai puțin tocmai din cauza calității slabe a traducerii și a ediției ca întreg.
Al treilea volum este vizibil mai bine îngrijit, se vede că ori s-a ocupat altcineva de el, ori diferența dintre autoare este atât de mare, ori tind să cred că ambele.
Spun toate acestea pentru că este păcat pentru poveștile în sine care sunt niște mici bijuterii care, iată, se pot pierde sau își pierd din strălucire din cauza unor astfel de neglijențe.
Pollyanna este o fetiță orfană care ajunge la vârsta de 11 ani în grija mătușii sale, Polly, sora mamei sale. Ea transformă întreaga comunitate datorită jocului pe care îl învățase de la tatăl ei, și anume, acela de a căuta să găsești un motiv de bucurie/mulțumire în orice situație.
Deși la început poate părea ceva pueril și superficial să tratezi astfel orice situație, pe măsură ce crește și se maturizează se va dovedi că acest „joc” duce la un stil de viață care te ajută într-adevăr să înfrunți dezamăgirile, tristețile, întorsăturile de situație care nu îți convin cu o altă perspectivă și cu mai multă seninătate și mulțumire.
Pollyanna nu e ruptă de realitate, e foarte sensibilă la cei din jurul ei și se gândește mai degrabă la ceilalți decât la sine. Are însă și ea momente când simte că nu își mai poate juca „jocul” și alții vor fi cei care o vor îndemna să se întoarcă la el.
Cred că este un mesaj de care avem nevoie acum mai mult ca oricând, în această epocă a consumerismului și a răspunsului instant, în care ajungem mult prea ușor la nemulțumire și frustrare.
Eu sunt curioasă să văd cum continuă aventurile Pollyannei și în următoarele volume, Pollyanna și comorile ei, Pollyanna – datoria de onoare și Pollyanna – Călătorie în Munții Stâncoși.
Acestea fiind zise, aici se încheie raportul meu de lectură pe această lună, sper că v-a inspirat!
Pentru luna octombrie mi-am făcut, ca niciodată, o listă, de care sper să mă țin, iar în același timp pregătim lucruri faine pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ.
Voi ce citiți la început de toamnă?
CARTEA E O VIAȚĂ 