Poetul Traian Dorz a fost întemniţat timp de 16 ani în închisorile comuniste din România. A lucrat şi a luptat în cadrul mişcării Oastea Domnului, mişcare religioasă interzisă sub regimul comunist.
Miile de poezii pe care le-a scris şi nenumăratele învăţături creştine pe care le-a lăsat au ca temă majoră Golgota -„izvorul neţărmuitei şi veşnicei iubiri“ – şi biruinţa Învierii lui Isus cel răstignit. Acesta s-a stins din viaţă la 20 iunie 1989.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea acestuia (1914-2014) în săptămânile următoare vor avea loc mai multe evenimente comemorative în Bucureşti şi în ţară.
Aşadar, pe 6 decembrie 2014 la ora 18, Forumul Civic Creştin organizează la Ateneul Român din Bucureşti un eveniment la care vor participa Matei Boilă, Ileana Cernat, Brian Morgan, Maria Ploae, Ioan Panican şi Corul Centenarului Traian Dorz, dirijor Dr. Cristian Caraman.
Invitaţiile se pot obţine de la Forumul Civic Creştin, tel. 021-318.2868; 0722-619.061, www.forumulciviccrestin.ro
De asemenea, Oastea Domnului îşi încheie seria de evenimente comemorative dedicate lui Traian Dorz cu un eveniment deosebit, în data de 13 decembrie, începând cu ora 13, în sala Al. I. Cuza a Palatului Parlamentului din Bucureşti.
Acest eveniment se va face cu sprijinul și sub patronajul Patriarhiei Ortodoxe Române şi se anunţă a fi unul cu adevărat special, avându-i ca invitaţi de onoare pe Preafericitul Părinte Patriarh, Preafericirea Sa, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix şi Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria.
Programul evenimentului va dura aproximativ 4 ore și va cuprinde un Te Deum, cuvântul Preafericitului Părinte Daniel urmat de proiecția unui film cu interviul luat fratelui Traian Dorz în 1988, cuvântări ale celorlați ierarhi, mărturii, cântări, recitări și rugăciune.
Datorită sălii cu regim aparte, participanţii sunt rugaţi să respecte următoarele cerinţe:
1. Deoarece suntem într-o zonă cu acces limitat, rugăm pe frații de răspundere să facă, pe zone, liste cu frații care vor participa la eveniment, liste care să ne fie înaintate până pe 25 noiembrie. Acestea ne vor folosi să avem acces în sală fără buletin sau carte de identitate.
2. Confirmarea participanților, fie pe liste, fie nominal, se va face la fratele Sebastian Ștefan – tel 0751933996 sau email stef_sebastian@yahoo.com
3. Avem rugămintea ca la ora de începere, ora 13, toți participanții să fie așezați pe locuri, să nu ne mai căutăm locurile în sală după ce programul a început. Totul se va filma de către Televiziunea Trinitas și, probabil, vor fi reluări ale câtorva posturi naționale de televiziune.
4. Tot datorită regimului special, rugăm pe frați să aibă cât mai puține obiecte metalice la ei, iar cei care vor să filmeze cu camere personale, să ne anunțe din timp, deorece au nevoie de aprobări suplimentare.
De asemenea, tot Oastea Domnului organizează şi la Cluj o adunare festivă sâmbătă, 29 noiembrie 2014, începând cu ora 10 dimineaţa, în sala Roma a Hotelului Napoca.
Programul evenimentului are două părţi: prima parte, de la 10:00 – 13:40 cuprinde rugăciuni, cântări în comun, cuvântări, cântări corale, recitări, grupuri vocale, proiecţii şi altele, iar cea de-a doua parte, începând cu ora 14:40 după pauza de masă de o oră, va cuprinde proiecţia filmului Traian Dorz 100, istoria unei cântări nemuritoare.
Participanţii trebuie să confirme participarea la Centenar depunând în contul: Asociația Oastea Domnului Gherla, str. Mintiului nr. 23, CUI 16866144, cont RO52.VBBU. 2513.CJ08.7527.2790, deschis la Volksbank Gherla – suma de 10 lei pentru participarea fără masă sau 35 lei pentru participarea cu masa de prânz cu specificarea PENTRU CENTENAR până în data de 15 noiembrie 2014.
Cei care doresc să sprijinească financiar desfășurarea acestui eveniment pot face donații în același cont cu specificarea DONAŢIE SUPORT CENTENAR.
