Ziua Internațională a Cărții pentru Copii 2026

Pe 2 aprilie, de ziua nașterii marelui povestitor Hans Christian Andersen, se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.

Având în vedere că anul acesta nu am reușit să mă mobilizez să scriu ceva pentru Ziua Internațională a Cititului Împreună, m-am gândit să încerc să le abordez pe ambele în articolul de astăzi, pornind de la o carte despre importanța cărților bune pentru copii și de la modul în care am continuat noi să includem lectura cu voce tare în familie în ultima perioadă.

Ușa secretă – De ce sunt cărțile pentru copii un lucru foarte serios de Mac Barnett este un volum care mi-ar fi plăcut să fi existat pe vremea când mi-am scris eu teza de disertație pe tema potențialului formativ al cărților pentru copii și adolescenți.

Pe vremea aceea nu aveam nici limbajul, nici experiența necesară să nuanțez această temă și inclinam mai degrabă spre tabăra moralizatoare, utilitaristă, a celor care caută un „tâlc” sau reprezentări morale demne de urmat în cărțile pentru copii.

Între timp, am devenit mamă, iar în mai bine de zece ani am acumulat mai multă experiență în ceea ce privește cărțile pentru copii bune, captivante și pentru adulți, care trec testul timpului. Există încă loc și pentru cărți utilitariste, bune pentru anumite subiecte de interes pasager, dar de cele care vor neapărat să transmită o morală, un „tălc”, mă voi feri întotdeauna (chiar și în cazul literaturii „pentru adulți”). Excludem în această discuție cărțile explicit religioase și ne referim doar la cărțile de ficțiune (chiar dacă aș adăuga că și acolo există unele cărți mai reușite decât altele).

Chiar și o poveste cu tâlc ar trebui să fie judecată după cât de bine ne transmite acel tâlc, și nu doar după cât de adevărat e mesajul sau după cât de important credem noi că ar fi să-l audă copiii. Putem, așadar, să fim de acord din toată inima cu mesajul unei cărți și totuși s-o considerăm un eșec artistic, scrie Mac Barnett.

Sunt întru totul de acord cu el și acesta este unul dintre motivele pentru care sunt foarte selectivă în ce privește cărțile pe care le-am păstrat de-a lungul timpului în biblioteca noastră.

Cele mai bune povești pentru copii – la fel ca și cele mai bune povești pentru adulți – spun adevărul despre ce înseamnă să fii om în lumea asta.

Literatura pentru copii cuprinde toate genurile literare. Există cărți fantasy pentru copii, science-fiction pentru copii, după cum există romane realiste pentru copii. Literatura pentru copii nu e definită de un set comun de convenții, nici de anumite strategii narative, teme ori preocupări comune. Singurul lucru care o definește este publicul ei: copiii.

O carte pentru copii este o carte scrisă pentru copii.

E mai util să considerăm literatura pentru copii ca fiind o colecție de forme.

O literatură pentru copii sănătoasă ar trebui să cuprindă opere de artă, dar alături de acestea ar trebui să existe și destulă maculatură, fiindcă maculatura e un derivat necesar al procesului de producție artistică, dar și fiindcă aceasta poate fi amuzantă, iar copiii au dreptul să se bucure de maculatură la fel de mult ca și adulții.

„Maculatură” nu prea am avut sau nu a rezistat la noi în casă, dar aș zice totuși că avem multe cărți care nu s-ar încadra nici la opere de artă, dar nici la maculatură, ci la „primele cărți și serii pe care le-a citit copilul în mod independent și de care este atașat emoțional” (Portalul magic, Geronimo Stilton, Ninja Kid, etc.).

Cea mai bună literatură pentru copii e la fel de bună ca și cea mai bună literatură pe care a produs-o omenirea, punct. Iar aici vorbim de nimic altceva decât de artă pentru copii.

Povestea trebuie să fie interesantă în egală măsură pentru autorul ei și pentru cititori. Atunci când autorul de cărți pentru copii se coboară la nivelul copiilor ca să scrie despre „chestii de copii”, cartea lui va avea sclipici, dar va fi găunoasă.

O carte bună nu o să-i vorbească unui copil luându-l de sus. Iar acea carte va trebui să fie plină de tâlc atât pentru copil, cât și pentru scriitor. Dacă încerci să scrii ceva care crezi că-i va atrage pe copii, dar în care nu vei investi emoțional, atunci vei fi un simplu măscărici.

Scriitorul de cărți pentru copii n-ar trebui să le repete copiilor aceleași platitudini pe care le aud pretutindeni, ci ar trebui să le spună acele adevăruri care nu pot fi exprimate decât prin povești.

Imposibilul, paradoxul, angoasa – acestea sunt lucrurile cu care se ocupă ficțiunea (ca să nu mai spun că poveștile sunt singura soluție de încredere pe care am găsit-o ca să ocup două locuri în același timp). Dacă tratează experiențele copiilor cu demnitate și compasiune, scriitorul pentru copii poate adesea să ajungă la însăși esența experienței umane.

Poveștile mele favorite erau cele cu uși secrete, cu portaluri ce duceau spre alte lumi.

Odată ajuns la liceu, întreaga istorie a vieții mele de cititor – romanele sus, cărțile de aventuri la mijloc și cărțile ilustrate jos – era oricând la vedere în sufrageria noastră. Mama n-a scos niciodată de acolo cărțile mele de copil, iar așa n-am simțit niciodată că ele ar fi fost mai puțin valoroase, sau subliterare, sau că ar reprezenta o etapă depășită. Cărțile pe care le-am iubit în copilărie erau valoroase și meritau un loc în mica noastră colecție de cărți – acesta era mesajul pe care mi-l transmitea masiva noastră bibliotecă.

Și cam asta am reușit și noi să creăm în sufrageria noastră, pentru că oricât de drastică am încercat să fiu în trierea cărților de-a lungul timpului (și credeți-mă, am donat multe!), am avut grijă să păstrez cărțile preferate ale lui Mihai din diverse etape sau pe cele din categoria operelor de artă sau a cărților clasice pe care, sincer, le-am cumpărat mai mult pentru mine, dar care știu că așteaptă doar momentul potrivit să fie descoperite și de el.

Un mod prin care am redescoperit cărțile din colecția noastră pe care nu le-am mai citit de mult, dar și prin care ne-am continuat ritualul de a citi împreună cu voce tare cu toată familia a fost acela de a alege cărți pe o anumită temă sau dedicate unui anumit anotimp, pe care le-am împachetat pentru a fi o surpriză lectura fiecărei zile.

Am început în perioada de Advent, în care am împachetat 30 de cărți (de pe 1 decembrie până la Epifanie, pe 6 ianuarie) cu tematica de Advent/Crăciun, ceea ce mai făcusem și în alți ani. Anul trecut a fost însă un ritual zilnic care l-a ajutat pe Mihai într-o perioadă dificilă să anticipeze ceva pozitiv în fiecare zi.

De aceea, odată ce s-a terminat perioada festivă, m-am gândit că ar fi drăguț să continui cu cărțile de iarnă (nu am avut câte una pentru fiecare zi de iarnă, dar nu a contat, pentru că nu a fost mereu acasă seara ca să citim, iar de la 1 februarie am avut altă serie.)

După aceea, între 1-14 februarie am pregătit 14 cărți despre iubire, după care, de la Echinocțiu încoace am trecut la cărți de primăvară, de „liniștire” și cu tematica Săptămânii Mari și a Paștelui.

Pe lângă acestea, mereu includem și un devoțional creștin sau o Biblie pentru copii și/sau o carte cu mai multe povestioare din care citim mai mult timp.

O vreme am încercat să citim cărțile din abonamentul „Biblioteca pentru Copii” de la Litera, dar am rămas de mult în urmă și ajunsesem la un blocaj din cauză că unele pe care le-am încercat erau mai greu de urmărit de către Mihai, mai ales astă-iarnă când a fost într-o stare foarte rea. Întoarcerea la cărțile ilustrate (chiar dacă nu ține să se uite pe ele, dar și le reamintește de când era mai mic) și la cele scrise anume pentru copii a fost foarte benefică. Va veni și rândul „clasicilor” la un moment dat.

Astfel, pe de o parte, redescoperim cărți dragi și descoperim cărți pe care nu prea le-am citit sau la care Mihai nu a fost niciodată atent cu adevărat. Și, pe de altă parte, continuăm acest obicei prețios de a citi împreună cu voce tare pe care sper să reușim să-l păstrăm cât mai mult timp și pe care vă îndemnăm să vi-l formați și voi.

Fiecare poveste este o ușă secretă, o invitație să ne închipuim o altă lume și, crezând în ea, să o facem reală.