Am senzația că luna decembrie a început acum trei luni, pentru că a fost o lună grea pentru noi ca familie și abia în ultimele zile am simțit că începem să ieșim la liman. Această realitate se reflectă și în cărțile pe care am apucat să le citesc sau să le termin luna asta, în care, deși am terminat 29 de cărți, jumătate dintre ele au fost din seria manga Chi. Restul au fost alte cărți ilustrate pentru copii, niște micro-romane, cărți de sezon și poezie. Fără a pune la socoteală cele 24 de cărți de Crăciun din arhiva noastră pe care le-am citit împreună cu Mihai.
La finalul acestui articol o să vă prezint și lista cărților mele preferate din fiecare lună a anului 2025, precum și numărul total al cărților citite (care nu coincide neapărat cu cel de pe Goodreads, întrucât acolo nu se găsesc întotdeauna toate titlurile, mai ales cele mai noi în română).
După cum spuneam, jumătate dintre cărțile citite luna aceasta au fost volume din seria manga Chi de Kanata Konami (volumele 5-6, 9-17, 20-21, 23), așadar o să încep cu aceastea, deși le-am citit în ordinea în care le-am găsit la mediateca Institutului francez și pe parcursul câtorva săptămâni.
După cum vă spuneam și luna trecută, primul volum al seriei tocmai a apărut în limba română. Mai am de citit volumele 18, 19, 22 și 24, pe care sper să le aibă la Institut și să le găsesc data viitoare.
Într-o seară am citit și una dintre noile cărți cumpărate de la Gaudeamus, și anume Poșta Chiț de Alexandra Godillo, care mi s-a părut simpatică.
Am mai împrumutat și câteva cărți de la biblioteca de cartier, abia intrate în sistem, majoritatea de la Editura Frontiera.
Am citit astfel Cozonăcei cu stafide de Diana Tivu, Stare de bine de Sophie Blackall (care mi s-a părut chiar drăguță, dar mai de impact de la adolescenți în sus), Ernő Rubik și cubul magic de Kerry Aradhya, cu ilustrații de Kara Kramer, Vacanță în Portocalia de Ana Maria Sandu și Viața secretă a sentimentelor de Tina Oziewicz, cu ilustrații de Aleksandra Zając, despre care chiar vreau să scriu puțin pentru că mi s-a părut într-adevăr deosebită.
Fiind în această perioadă mai delicată cu Mihai în care învățăm să ne gestionăm emoțiile, mi-a atras atenția acest volum nou intrat la bibliotecă, pentru că mai văzusem alte titluri din serie și pasaje din ele și eram curioasă să văd în ce fel diferă de alte cărți pe această temă, temă de care deja, sincer, m-am săturat.
Dar această carte este scrisă atât de frumos încât i-am prelungit termenul la bibliotecă și am ținut să o citim și împreună cu voce tare, chiar dacă nu cred că a fost nimeni la fel de atent și pătruns ca mine de mesajul ei. Am pozat câteva pasaje relevante ca să vă faceți o idee. Eu îmi propun să găsesc și celelalte titluri din serie.
De Sfântul Nicolae am citit singură o carte pe această temă, împrumutată de la Institutul francez, Le Grimoire de Saint Nicolas de Juliette Saumande și Adeline Avril, care nu mi-a plăcut în mod deosebit, pentru că include doar legenda aceea morbidă cu copiii tăiați în bucăți și puși în butoi.
După aceea am citit în sfârșit Astfel de lucruri mărunte de Claire Keegan, un micro-roman nominalizat la Bookfer Prize 2022 și câștigător al Orwell Prize for Political Fiction 2022.
Voi pune faptul că nu m-a impresionat pe măsura așteptărilor ridicate pe seama faptului că nu am fost toată luna în starea mentală potrivită pentru lecturi serioase. Cu toate acestea, pot spune că este remarcabil felul în care autoarea reușește să țeasă în atât de puține cuvinte o poveste care nu te poate lăsa indiferent.
Suntem în Irlanda în iarna anului 1985, iar Bill Furlong, negustor de lemn și cărbune livrează comanda de dinainte de Crăciun la una dintre mănăstirile din afara orașului când descoperă ceva ce îi va schimba viața. Și asta ar fi tema romanului: poți să mai trăiești cu tine însuți dacă nu faci ceea ce simți că ar trebui să faci pentru a îndrepta un rău? Chiar dacă acel gest va însemna mai multe greutăți pentru tine? Și ce ar însemna asta când, pe deasupra, acel rău este făcut de însăși biserica în care te închini fără să fi avut habar de abuzurile sale?
Iată două pasaje care pe mine m-au pus pe gânduri:
Era mereu la fel, se gândi Furlong, întotdeauna treceau mecanic, fără să se oprească, la următoarea treabă de făcut. Cum ar fi viața, se întrebă el, dacă ar avea timp să se gândească, să reflecteze asupra lucrurilor? Ar fi fost oare viețile lor diferite sau cam la fel – ori pur și simplu s-ar fi lăsat duși de val?
Se gândi la doamna Wilson, la bunătatea ei zilnică, la felul în care îl crescuse și îl încurajase, la lucrurile mărunte pe care le spusese, le făcuse și refuzase să le facă și să le spună și la lucrurile pe care trebuie că le știuse, lucruri care, adunate, făceau cât o viață. Dacă nu ar fi fost ea, mama lui ar fi putut la fel de bine să ajungă în locul acela. Mai demult, așa ar fi putut să o salveze pe propria sa mamă – dacă salvare se putea numi ce făcea acum. Și numai Dumnezeu știe ce i s-ar fi putut întâmpla lui, ce s-ar fi ales de el.
Ce era mai rău abia urma, știa. Deja simțea grămada de probleme ce îl aștepta de îndată, dar lucrul cel mai rău care s-ar fi putut întâmpla se afla deja și el în urma lui: lucrul nefăcut care ar fi putut fi – cu care ar fi fost nevoit să trăiască tot restul vieții. Indiferent de ce suferință avea să aibă parte acum era un nimic față de ce îndurase deja fata de lângă el și peste care ar putea totuși să treacă. Urcând strada spre propria sa ușă, cu fata desculță și cutia de pantofi, frica aproape că îi copleși orice alt sentiment, dar în inima lui nesăbuită nu doar că speră, ci crezu, pe bună dreptate, că aveau să se descurce.
Între timp, i-am mai citit lui Mihai un volum cu Ștrumfi, Le Schtroumpf sauvage și apoi am citit eu singură un alt volum împrumutat de la Institut, scris de unul dintre autorii mei francezi preferați, și anume, Quelqu’un m’attend derrière la neige de Timothée de Fombelle, ilustrat de Thomas Campi.
Aceasta este o povestire emoționantă despre salvare și legăturile improbabile care se pot crea între oameni și între ei și alte vietăți. Toate personajele cărții sunt tăcute, dar gesturile și lacrimile lor fac cât o mie de cuvinte.
Într-o seară am citit împreună ca familie cartea cea mai amuzantă, dar și profundă în același timp din această perioadă, dacă nu de anul acesta: Cea mai reușită serbare de Crăciun de Barbara Robinson.
Cei șase frați Herdman – „cei mai răi copii din istoria lumii” – fac prăpăd peste tot și terorizează toată școala. Noroc că la biserică nu vin, și acolo au și copiii parte de liniște. Asta până când unul dintre ei n-are de lucru și se laudă că la biserică se dau gustări și hop, iată-i pe frații Herdman cum se înființează la biserică. Și nu doar atât, ci se oferă voluntari (șantajându-i pe veteranii din alți ani) pentru rolurile principale din sceneta de Crăciun. Doar că ei habar nu au cine sunt Maria și Iosif, de ce stă pruncul Isus într-o iesle, ce e cu magii și ce sunt darurile lor jalnice. Ah, și de ce nu e și Irod în scenetă, ca să aibă pe cine căsăpi??
Pe măsură ce ei descoperă pentru prima dată povestea Nașterii lui Isus, ei fac fără să vrea niște observații foarte percutante, chiar dacă pe alocuri mai ireverențioase, care ne fac pe noi, cei care ne-am obișnuit cu povestea să o vedem într-un mod proaspăt. Cred că finalul spune tot:
Imogene mi-a cerut un set de povești din Biblia ilustrată, a scos desenul cu Maria și a spus că era exact cum trebuie, orice ar fi însemnat asta.
Cred că însemna că indiferent cum era ea, lui Imogene îi plăcea ideea de Maria în acel desen – rozalie, diafană și cu o figură pură, ca și cum n-ar fi spălat niciodată vasele sau n-ar fi gătit cina sau n-ar fi căut altceva în afară de a-l naște pe Isus în Ajunul Crăciunului.
Dar în ceea ce mă privește, Maria va arăta întotdeauna mai mult ca Imogene Herdman – cumva agitată și dezorientată, dar gata să pocnească pe oricine ar pune mâna pe pruncul ei. Iar Magii de la Răsărit vor fi întotdeauna Leroy cu frații săi, ducând șunca.
O altă carte de sezon pe care am citit-o pentru prima dată anul acesta a fost Crăciunul de Mihail Aldașin, care mi s-a părut frumos și interesant ilustrată, dar cam pe lângă ca poveste.
Pentru că mi-a plăcut totuși scriitura lui Claire Keegan am profitat să împrumut de la bibliotecă înainte de vacanță și A treia lumină, un alt micro-roman de-al ei, de data aceasta despre familie și adopție (chiar dacă neoficială). O fetiță este dusă pentru o vreme la o familie fără copii, până se naște al nu știu câtelea frate al ei. Aici descoperă pentru prima dată tandrețea și dragostea părintească, atenția după care sufletul ei tânjea fără să știe.
Asta însă e o altfel de gospodărie. Aici ai loc și timp să gândești.
La finalul lunii am terminat și două volume de poezii pe care le-am parcurs pe durata întregului an, și anume, A Poem for Every Day of the Year de Allie Esiri și Întredeschideri – Antologie lirică 1970-2019 de Monica Pillat.
Mi-a plăcut foarte mult să am în fiecare zi câte o poezie de descoperit, chiar dacă nu toate mi-au plăcut la fel de mult (noiembrie a fost aiurea rău, multe poezii legate de război, for some reason), motiv pentru care am cerut cadou de Crăciun o altă antologie de aceeași autoare, 365 Poems for Life pe care de-abia aștept să o încep.
Din volumul Monicăi Pillat m-au impresionat fix câteva citite spre final, care chiar se potriveau perfect cu perioada Crăciunului și pe care vi le împărtășesc și vouă mai jos.
În total în anul 2025 am citit 251 de cărți. Iată în continuare care au fost preferatele mele din fiecare lună a anului:
Ianuarie: Seven Kinds of People You Find in Bookshops de Shaun Bythell
Februarie: Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire, coordonat de Dănuț Mănăstireanu
Martie: your name. de Makoto Shinkai și This Homeward Ache – How Our Longing for the Life to Come Spurs on Our Life Today de Amy Baik Lee
Aprilie: Grădina secretă de Frances Hodgson Burnett, Pâinea și Lumina Vieții – Două dialoguri despre Crăciun și Paști între Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu, Drumul spre Înviere – De la Sâmbăta lui Lazăr la Sâmbăta Mare (coord. de Pr. Dr. Florin Ciprian Petre), În Calabria de Peter S. Beagle și Vreau să-ți mănânc pancreasul de Yoru Sumino
Mai: Am avut din nou același vis de Yoru Sumino și Pastă de fasole dulce de Durian Sukegawa
Iunie: Hachiko, câinele care aștepta de Lluis Prats și Cum te simți? de Sophie Kinsella (care între timp, din nefericire, s-a stins din viață…)
Iulie: Cartea secretă a Florei Lea de Patti Callahan Henry și Sounding the Seasons – Seventy Sonnets for the Christian Year de Malcolm Guite
August: Luna din apă de Samantha Sotto Yambao, Minimarketul doamnei Yeom de Kim Ho-Yeon și Devenirea lui Elisabeth Elliot de Ellen Vaughn
Septembrie: Viața lui Elisabeth Elliot de Ellen Vaughn, Contrabandist pentru Dumnezeu de Fratele Andreas cu John și Elizabeth Sherrill, Omul evanghelic, încotro? coordonat de Dănuț Mănăstireanu și de Dănuț-Vasile Jemna și Operațiunea de salvare a relațiilor intime – Minciunile pe care le-ai auzit și redescoperirea planului divin de Sheila Wray Gregoire, Rebecca Gregoire Lindenbach și Joanna Sawatsky
Octombrie: Pavel, apostolul lui Iisus Mesia – O biografie de N.T. Wright
Noiembrie: Chi – viață de pisică de Konami Kamata și Parable and Paradox – Sonnets on the sayings of Jesus and other poems de Malcolm Guite
Decembrie: Cea mai reușită serbare de Crăciun de Barbara Robinson
Am primit câteva cărți superbe de ziua mea și de Crăciun așa că de-abia aștept să-mi încep anul 2026 cu ele. Alte planuri nu-mi fac momentan, decât să continui să citesc poezie și (poate) să termin din cărțile începute în 2025.
Care sunt cărțile voastre preferate citite în 2025?
CARTEA E O VIAȚĂ 