„Familia offline într-o lume online” de Erin Loechner

Mulți părinți din zilele noastre sunt alarmați de atracția pe care o exercită rețelele sociale, jocurile electronice și ecranele video asupra copiilor noștri – și asupra noastră. Dar ce putem face în această privință? Situația pare fără speranță.

Cartea scrisă de Erin Loechner, Familia offline într-o lume online. Oferă-le copiilor tăi ceea ce tehnologia le răpește ne oferă însă speranță.

În această carte, autoarea reușește în același timp să tragă un semnal de alarmă și să ofere o cale încurajatoare, realizabilă, către o viață bine trăită.

Erin Loechner este autoare, editoare și fondatoarea mișcării globale The Opt-Out Family. Ea promovează un stil de viață deconectat de la agitația lumii digitale. Fost influencer cu peste un milion de urmăritori, Erin a ales să renunțe la faima online pentru a trăi mai simplu și autentic. În 2017, a publicat Chasing Slow, o carte despre cum să găsești echilibru într-o lume agitată. De atunci, a devenit o voce importantă în dezbaterea despre impactul tehnologiei asupra familiei. A creat și o platformă educațională pentru homeschooling, oferind părinților resurse valoroase. Munca ei a fost recunoscută în The New York Times, The Wall Street Journal și The Washington Post.

Erin Loechner este căsătorită și are trei copii, așa că, deși nu este o carte-mărturie, cartea Familia offline într-o lume online conține desigur și detalii autobiografice, în care autoarea împărtășește detalii din experiența ei în lumea tehnologiei și din viața familiei sale „offline”. Este o carte specială pentru mine pentru că am lucrat la traducerea ei în limba română.

În acest proces m-au marcat foarte mult exemplele tulburătoare de furt de identitate, șantaj sau chiar moarte cauzate de utilizarea TikTok sau chiar a unor platforme aparent inofensive precum Spotify sau chiar și Youversion. Mi-aduc aminte de cazul unui băiat care nu prea stătea pe social media, ci chiar avea hobby-uri în natură, îi plăcea să pescuiască și să meșterească și mai căuta pe Youtube tutoriale. După ce s-a lansat funcția de Shorts, a putut să vadă și a dat peste filmulețe de pe TikTok cu provocarea de a-și provoca leșinul strangulându-se, pentru a filma apoi puseul de adrenalină de la trezire. S-a hotărât să încerce și el, doar că cureaua cu care s-a legat el de gât a rămas blocată și el nu s-a mai trezit. A murit.

O fată a descoperit că filmulețele pe care le postase ea pe TikTok fuseseră preluate și transformate în deepfake-uri pornografice, iar o alta s-a trezit că filmulețele ei cu dansuri provoacă niște comentarii ostile mascate cu emoticoane inocente și pozitive.

Într-adevăr, acestea sunt câteva exemple înspăimântătoare de efecte ale utilizării platformelor de social media, și sunt suficiente statistici prezentate în carte care arată impactul negativ al acestora. Dar ce este interesant este că deși prezintă câteva statistici în acest sens, cartea Familia offline într-o lume online nu-și propune doar să-ți arate care sunt pericolele unei vieți online, pe care mulți dintre noi le cunoaștem, ci să ne arate cum putem să redescoperim viața offline și cum putem să o cultivăm pe aceea folosindu-ne de tacticile mediului online.

Cred că marele merit al acestei cărți este că, deși propune o poziție radicală față de tehnologie – renunțarea la mare parte din ceea ce înseamnă tehnologia online – , arată că totuși se poate. Este nevoie de efort și de hotărâre, dar se poate. Și da, este mult mai ușor atunci când faci parte dintr-o comunitate cu aceleași principii.

De asemenea, este de remarcat faptul că autoarea vorbește din experiență, pentru că, în calitate de influencer, a avut ea însăși de-a face cu furtul de identitate. Și contul de Facebook, și cel de Twitter i-au fost sparte la un moment dat și în timpul cât a durat să și le recupereze și-a dat seama că nu vrea să se întoarcă în acea lume. În cazul contului de Facebook cineva și-a asumat identitatea ei și s-a folosit de el ca să-i contacteze pe prietenii și cunoștințele ei, cerându-le adresele, rugându-i să se întâlnească cu ea în diverse locuri din oraș. Un străin a pretins că era ea, descărcând pozele ei, scriind descrieri noi și încărcându-le din nou pe propriul cont. În cazul contului de Twitter, și-a dat seama până să fie rezolvată problema că nu-i va lipsi acel mediu.

De Instagram recunoaște că i-a fost cel mai greu să se desprindă, pentru că folosise platforma încă de la apariția ei în 2010. Treptat, a început să-și dea seama că platforma nu mai era ce fusese la început, că devenise un cadru în care trebuia să depui multă muncă pentru a-ți crea și menține o imagine, că trebuia să ai o opinie clară despre orice.

Un alt aspect în care cred că această carte abordează chestiunea în mod unic este felul în care arată cum să folosești tehnicile de captare și de menținere a atenției ale tehnologiei pentru a le capta și menține atenția copiilor în viața reală.

Erin Loechner scrie: Renunțarea la social media nu a fost o decizie strategică, calculată. Nu am anunțat care avea să fie ultima mea postare, nu am încercat să-mi reorientez followerii la un newsletter, un blog sau la o altă platformă pe bază de abonament. Pur și simplu nu m-am mai conectat. Am respins ideea că aveam nevoie să-mi mai dedic încă un minut unui spectacol, că – din încercarea de a evita anularea – trebuia să mențin imaginea cuiva care este perfect informat cu privire la activism, știință și drepturile omului, în timp ce crește alte ființe umane cum trebuie, nonșalant și lipsit de griji în toate felurile care sunt acceptabile din punct de vedere social.

Pe scurt, Erin Loechener și-a dat seama că preferă să-și dedice timpul vieții reale, alături de copiii ei, de familia ei, bucurându-se de natură și de conversații, de comunități reale de oameni în carne și oase.

Un prim principiu foarte clar enunțat de Erin Loechner, pe care îl putem aplica este: Nu posta fotografii ale copiilor tăi online. Rezistă pornirii de a face din familia ta material pentru feed-ul tău. Copiii noștri nu trebuie să fie platformele noastre, noi trebuie să fim platforma lor. Să fim temelia lor, sprijinul lor, fundația lor, pe măsură ce își croiesc drum în viață, fără o cameră care să-i urmărească. Protejează-le copilăria. Dă-le darul scump, rar, al unui viitor în care pot să pășească înainte lăsându-și propriile amprente digitale, dacă și numai dacă aleg ei să o facă.

Apoi, Erin Loechner pune la îndoială câteva convenții pe care noi poate le-am acceptat ca de la sine înțelese, cum ar fi faptul că smartphone-urile îi ajută pe copii să dezvolte legături sociale cu colegii lor, oferă siguranță în situații de urgență, duc la responsabilitate și independență și îi învață să pună limite sănătoase tehnologiei. Dar ele nu fac nimic din toate acestea, ba chiar opusul. Erin Loechner compară responsabilitatea de a avea un smartphone cu responsabilitatea îngrijirii unui animal de companie, oferită la o vârstă mult prea mică: copilul va fi obosit de schelălăitul nocturn al cățelului, de plimbările prin zone nefamiliare, prietenul alergic nu îl va mai vizita și va ajunge să se simtă singur. A le înmâna copiilor noștri un smartphone plin de algoritmi incontrolabili este ca și cum le-ai oferi un câine nou de care să aibă grijă non stop. Nu e o chestiune de responsabilitate. Este vorba de gradul de pregătire. Putem face toate acestea – putem stabili limite cu privire la tehnologie, putem găsi informații, ne putem ține copiii în siguranță, putem crea legături – toate acestea și multe altele fără un smartphone și fără social media.

Studiind un fenomen numit epuizarea cerebrală, cercetătorul Adrian Ward de la University of Texas a condus o echipă care a realizat un experiment pentru a testa felul în care simpla prezență a smartphone-urilor ne afectează capacitatea de a gândi și de a funcționa offline. Concluziile lor au fost șocante. „A pune un smartphone cu fața în jos sau a-l închide nu pare să facă să scadă energia cerebrală pe care o consumă. „Singurul lucru care credem noi că i-ar ajuta pe cei care își doresc să-și crească capacitatea de concentrare și cogniția este să se despartă de telefoanele lor – de exemplu, prin a-și pune dispozitivele în altă cameră.”

De aceea, Erin Loechener scrie în cartea Familia offline într-o lume online: De fiecare dată când decizi să nu cauți ceva online, să nu cauți pe Google o soluție sau să nu scoți telefonul ca să faci o poză, îl înveți pe copilul tău că ecranele întrerup viața, nu invers. Ține minte: fără tehnologie nu înseamnă întotdeauna niciun fel de tehnologie. Poate să însemne pur și simplu eliberat de tehnologie. Poate să însemne că îți oferi ție timpul și spațiul pentru a te gândi la soluții care îți vor elibera familia de sub influența tehnologiei – în orice moment, pentru orice motiv. Cum ai putea construi un cămin care este eliberat de dependența de tehnologie?

Întreabă-te, Aș vrea ca copilul meu să folosească tehnologia în același fel în care o fac eu? Dacă nu, ocupă-te astăzi de stabilirea unor limite sănătoase cu privire la tehnologie. Dacă da, felicitări! Vei fi o resursă excelentă alături de care copilul tău va putea să gestioneze tehnologia.

Unii părinți se întreabă îngrijorați: Dacă continui să restricționez accesul la tehnologie, nu va rămâne copilul meu în urmă? Dar a susține sinteza pe care o realizează creierul prin a nu folosi ecranele ca mijloc pentru a face asta înseamnă că îi vei îmbunătăți copilului tău capacitatea de învățare, explică Dr. Victoria Dunckley, psihiatru specializat în psihoterapia integrativă a copilului. Un copil care poate folosi un computer, dar prezintă o funcționare slabă a lobului frontal nu va avansa cum trebuie în nimic, pentru că funcționarea bună a lobului frontal este necesară pentru «a face lucruri», a tolera frustrarea și a dezvolta o rețea socială puternică. În lobul frontal se nasc și se dezvoltă creativitatea, inovația, disciplina, «imaginea de ansamblu» și perseverența.

Iar Chris McKenna, fondatorul unui grup de susținere pentru părinți, Protect Young Eyes, spune: „Noi folosim sintagma „10 înainte de 10” pentru că vrem să purtăm zece conversații serioase despre pericolele digitale înainte ca copilul să facă 10 ani. Nu e nevoie de Power Point și diagrame. Ci de un șir constant de conversații deschise, curioase, menite să-i ajute pe copii să înțeleagă mai bine ce ar putea să experimenteze online și că părinții sunt un loc sigur, constant, stabil, plin de iubire, în care se pot refugia când spațiile digitale îi fac să se simtă speriați, inconfortabil sau îngrijorați.”

Cu privire la invazia dispozitivelor inteligente de orice fel, de la becuri inteligente până la Alexa sau alți „asistenți virtuali”, Erin Loechner scrie: Inteligența artificială s-ar putea să pună la dispoziție inteligență, dar este doar atât: artificială. Nefirească, contrafăcută. Falsă. Nenaturală. Nereală. Într-o societate care apreciază autenticitatea și adevărul, este dificil de înțeles cât de repede ne-am grăbit să ne însușim o tehnologie care oferă opusul a ceea ce susținem mulți dintre noi că prețuim. Deci, cum am ajuns aici? De ce i-am invitat pe cei de la Big Tech în casele noastre, în școlile noastre, în viețile noastre, la masa noastră, în mașinile noastre, în sporturile noastre și în lumea noastră, fără să cântărim prețul a ceea ce aduce cu sine? De ce permitem dispozitivelor inteligente să ne întrerupă zilele cu notificări, bipuri, actualizări, sonerii (și nu numai – să ne asculte, să ne analizeze, să ne înregistreze și să transmită date despre noi).

Nu este ușor să schimbi relația căminului tău cu tehnologia. Dar dacă simți că ai făcut o greșeală, dacă ai regrete, dacă nu ești mulțumit de calea ta și dacă îți dorești să fi făcut altfel lucrurile, de ce să aștepți? Poți începe de astăzi. Pune pe hârtie câteva ajustări ale direcției pe care le poți face în vederea creșterii fără ecrane a copiilor, și apoi ia-o de la capăt.

Gândește-te să aduni laolaltă alte două sau trei familii care gândesc la fel, pentru a-i crește împreună pe copii fără ecrane. Pune limite pe care le poate respecta toată lumea, cum ar fi fără dispozitive personale, fără tablete în mașină, fără jocuri video. Apoi gândiți-vă împreună ce activități le puteți oferi în schimb copiilor voștri. Întâlniri săptămânale de socializare la înghețată? Mese comune lunare în parc? Bilete la concert? Permise la muzeu? Abonamente pentru un parc național? Faceți cu rândul pentru a-i atrage pe copiii voștri în experiențe noi, pline de viață – unplugged, dar conectați unii la alții.

Autoarea menționează și un concept de care poate nu ați auzit până acum: strewing. Este o metodă educațională testată înrădăcinată în ideea că unui copil îi pasă mai mult de o idee când o descoperă independent sau dă de ea din întâmplare. În această metodă, pur și simplu pui la dispoziție o varietate de lucruri pe care copilul să le descopere independent. Nu prea multe, nu toate odată, dar suficiente astfel încât copilul să le observe în casă.

Așadar, pune la îndemână invitații la activități, o carte deschisă, un set de bricolat, un instrument muzical, o rețetă etc. Apoi, încearcă să cauți informații prin metode offline – să întrebi pe cineva cunoscut, într-un dicționar, la bibliotecă, rezistând imboldului să deschizi imediat Google.

O altă metodă propusă de Erin Loechner este gamificarea: arta de a face lucrurile să fie amuzante, care presupune câțiva pași: încurajarea pozitivă (răsplătirea comportamentelor dorite), stabilirea de obiective (împreună ca familie, individual), urmărirea progresului, participarea împreună cu alții, sărbătorirea reușitelor.

Fii locul lipsit de ecrane din comunitatea ta în care lumea se poate aduna. Fă un plan alături de copiii tăi pentru a face din cultura familiei voastre una care susține dorințele și nevoile pe care un smartphone nu le poate niciodată împlini. Va fi dezordine, va fi gălăgie, va fi incomod. Dar va însemna conectare. Va însemna realitate. Copiii au nevoie de caracterul imediat și haotic al prieteniilor din viața reală pentru a-și dezvolta căile neuronale, socio-emoționale, vitale din creier. A construi un cerc interior nu este nici ceva rapid, nici ceva comod. Nu putem să sărim pe o scurtătură, să răspundem cu emoticoane, să edităm momente reale. Dar, în timp, nici nu vom mai avea nevoie de asta.

Odată ce începem să evaluăm felul în care se aliniază modul în care folosim tehnologia cu valorile noastre, devine mult mai greu să mărșăluim orbește în ritmul impus de cei de la Big Tech. Deseori, fără să ne dăm seama, suntem fermecați de confortul tehnologiei și atrași în niște ritmuri și obiceiuri care nu susțin valorile noastre cele mai profunde, atrage atenția Erin Loechner în cartea Familia offline într-o lume online.

Adevărul este că platformele polarizante de astăzi și informațiile pe care le consumăm de acolo erodează valorile pe care le prețuim. Consumul la foc continuu face să fie dificil să ne oprim și să ne întrebăm dacă ceea ce vedem se aliniază cu ceea ce credem. Și până să ne dăm seama, linia dintre adevăr și internet se estompează.

Frumusețea încorporării valorilor tale este următoarea: căminul tău va deveni un refugiu într-o lume care pare divizată, neliniștită, dezordonată.

Cred că noi, adulții, avem cel mai mult de luptat cu noi înșine și cu obiceiurile proaste pe care ni le-am format în ce privește tehnologia, pentru că, până la urmă, copiii vor imita ce văd la noi. Iar, din exemplul personal, vor prefera să lăsăm telefoanele și să le oferim atenția noastră neîngrădită, mai degrabă decât să le dăm și lor unul. Iar de când am citit această carte sunt și mai convinsă că trebuie și merită să luptăm să facem mult mai atractive activitățile din lumea reală, făcute împreună sau individual, dar care să ne implice trupurile și care să ne cultive imaginația și să ne pună mintea la contribuție. Nu e ușor, dar ce lucru valoros este vreodată obținut ușor? În plus, avem exemplul altora care fac asta și asta este încurajator.

Îmi place cum încheie Erin Loechner cartea Familia offline într-o lume online:A deveni o familie offline nu înseamnă să strângem din dinți și din pumni și să punem la punct o strategie care să cuprindă 101 metode de a-i învinge pe zeii tehnologiei. Nu înseamnă să ne frământăm mâinile cu îngrijorare, să ne încruntăm cu mânie, să ne dăm ochii peste cap criticând. Nu înseamnă să-i gonim cu teamă pe copii din fața ecranelor, să trântim capacul laptopurilor într-o criză de disperare. Înseamnă pur și simplu să deschizi ușa larg pentru ceva mai bun. Înseamnă să recunoști liniștit că, de fiecare dată când renunți la tehnologie, alegi viața. Înseamnă să te oprești să observi lucrurile pe care tehnologia ne imploră să nu le observăm: pământul de sub noi și pasărea de deasupra noastră, dar mai ales inimile care bat în fața noastră. Înseamnă să spui mulțumesc și o rugăciune, în timp ce-ți ridici privirea pentru a vedea imaginea de ansamblu care ne așteaptă de cealaltă parte a ecranului. Până la urmă, opusul alegerii nu este renunțarea. Este o viață liberă.

Descoperă mai mult idei în episodul audio:

Mulțumim, Editura Scriptum, pentru colaborare!

Vezi și:

Familia tehno-inteligentă de Andy Crouch