Când am împrumutat de la Bookster, din pură curiozitate, cartea 285 de zile în căutarea verii de Alexandru Maruseac, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. O călătorie intensă și povestită într-un mod antrenant. Nu știu dacă protagoniștii aventurii au găsit „vara”, așa cum spuneau în titlu, dar cu siguranță au găsit oameni ospitalieri, peisaje care îți taie răsuflarea și amintiri minunate pe care le-au împărtășit și cu noi, cititorii.
Alexandru lucrează în consultanță IT și urmărește să îmbine într-un mod armonios pasiunea pentru tehnologie și calculatoare cu cea pentru călătorii și fotografie. După excursii în România, Scoția și Norvegia, în 2012 Alexandru a plecat, împreună cu soția sa, Andreea, pe motocicletă, într-o aventură ce avea să-i conducă pe întreg cuprinsul continentelor americane, din Alaska până în Argentina. Astfel, ia naștere și website-ul Micadu.ro, dedicat pasiunii de a călători, precum și proiectul de față, 285 de zile în căutarea verii.
De ce pe motocicletă? Aflăm din prefața cărții:
Cred că e important ca atunci când vrei să cunoști lumea, să o faci cu „capul descoperit”. Iar după mine, motocicleta, dintre toate, te ajută cel mai bine. Pe motocicletă e simplu. Când plouă ești ud, când e frig ți-e frig, când e soare ți-e cald. Din avion, tren, mașină, știi… n-o să simți niciodată că într-o zi caniculară când treci prin dreptul unei păduri, e răcoare; pajiștea din stânga, deși ai trecut pe lângă ea, poate n-ai să știi niciodată că-i acolo, pentru că n-ai simțit mirosul de fân proaspăt cosit. Motocicleta deschide uși și face oamenii să zâmbească. De ce, nu știu, dar bănuiesc. Poate pentru simplul fapt că, pe motocicletă, chiar ești acolo. În lume.
Alături de Alexandru și Andreea, ajungem mai întâi în Canada, unde, în mod amuzant, descoperim încă multe legături cu România. Acolo mai mulți români au cumpărat o bucată de pământ, undeva într-o zonă verde, pe care au construit o sală de conferințe, un mic muzeu și alte câteva clădiri, numind zona „Câmpul Românesc”, adică un loc de întâlnire și motiv de sărbătoare pentru românii care trăiesc în zonă. Da, în Canada!
Nici în Statele Unite ale Americii nu scăpăm de aceste legături – Alexandru și Andreea înnoptează la un cuplu de americani care au vizitat de mai multe ori România și care le-au pregătit – surpriză! – o ciorbă rădăuțeană! Sau, pe drum, un camion îi oprește din senin, pentru că șoferul este un român care le-a recunoscut plăcuța de înmatriculare de România și i-a invitat la el acasă.
De altfel, ce m-a impresionat de-a lungul întregii cărți (și a aventurii lor) este ospitalitatea unor oameni apăruți parcă din senin, însă în momente cum nu se poate mai potrivite, care își deschid chiar și cele mai modeste case, se opresc din truda lor sau își modifică programul pentru a primi și ajuta doi străini dintr-o țară de care nu au auzit, de la care nu au niciun beneficiu și pe care cel mai probabil nu-i vor mai revedea niciodată.
La pas cu cei doi, ajungem în Alaska, apoi la Cercul Polar, pe drumuri pe care le vedem doar în filme, prin pustietăți interminabile, înconjurați de păduri în care lanțul trofic este o realitate, iar omul nu este veriga cea mai de sus (de altfel, au și o întâlnire de la distanță cu un urs Grizzly).
Vedem de asemenea Vârful Denali. Nu cred că vreo fotografie poate exprima senzația pe care o ai când vezi această priveliște. Denali are 6194 metri, este cel mai înalt vârf din America de Nord. Denali trebuie pur și simplu văzut în tăcere.
Partea și mai interesantă, cel puțin din punctul meu de vedere, începe în America Centrală.
Cu lumea „vestică” din State ne obișnuiserăm foarte repede, toate erau la locul lor și aveau un sens. Aici, după mult, mult timp, călătorim cu toate simțurile în alertă.
Ne îndreptăm spre vârful unui deal din apropiere de unde Hristos, alb și tăcut, ocrotește comunitatea. Privim și noi tăcuți spre El. Acum un an nici măcar nu ne gândeam la toate aceste lucruri. Acum suntem aici și privim cum norii albi se scurg lin. Uneori cred că este o minune că am ajuns aici. Și oare ce va urma?
Cei doi surprind foarte bine în scris și în poze dramele și frumusețile unor țări care au cunoscut colonizarea, războaie pentru independență sau civile, conflicte interminabile care le-au adus la mâna corporațiilor și intereselor străine.
Un contrast trist și puternic cu natura curată din jur. Simțim că am mai văzut acest contrast. Simțim că imaginea gunoaielor aruncate fără noimă se repetă inutil, dar ne-am promis înainte să plecăm că vom ține minte locurile așa cum sunt ele, cu bune și cu mai puțin bune. Lumea Nouă este fascinantă cu toate ale sale.
Prin Mexic, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicarahua, Costa Rica, Panama, trecerile vamale devin din ce în ce mai interesante. Ajungem apoi în America de Sud, prin Ecuador, Chile, Peru sau Bolivia – țări de care am auzit doar în documentare sau în atlasul geografic.
Tot în America de Sud vedem cea mai impresionantă dovadă de ospitalitate și cea mai înduioșătoare coincidență – era ajunul Crăciunului, iar Alexandru și Andreea nu găseau nimic după bugetul lor, pentru a rămâne peste noapte; doar o cameră de motel fără baie și fereastră. Tot parcă de nicăieri, a apărut cineva care le-a recunoscut plăcuța de înmatriculare cu număr de România – un englez pe nume Chris, care avea o prietenă româncă. Și de la acea cameră de motel fără fereastră, cei doi au ajuns într-un restaurant primitor, cu colinde românești și lumânări pe masă.
Noi suntem mai mult tăcuți, nu prea înțelegem cum de ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă și nu prea ne vine a crede că locul acesta există cu adevărat. Ce șanse sunt să fii întâmpinat pe stradă de către un englez care are o prietenă româncă, în Cuenca, Ecuador, în ajun de Crăciun? Ce șanse sunt ca omul acela să nu treacă pe lângă tine, ci să te salute, să vrea să te cunoască? Și ce șanse sunt ca, intrând într-un restaurant din Ecuador, să auzi colinde românești și să fii invitat la o cină, o cină cu sarmale românești?! Să asculți vorbindu-se românește și să ți se spună „Crăciun fericit” aflându-te în munții din Ecuador, la mii și mii de km de România? Și totuși, toate astea se întâmplau.
Urmează o călătorie prin imperiul Inca, pe unde zboară condorii și pasc llamele – pe la Machu Pichu, Nazca (da, acele geoglife misterioase din deșert, care au dat naștere multor speculații), Cusco – fosta capitală a imperiului, trecând prin sate Quechua (autorul ține să precizeze că nu este vorba despre hainele de la Decathlon, însă noi știm deja de la Elisabeth Elliot mai multe despre indienii Quechua 😊 ).
Veți descoperi în carte mai multe detalii și imagini din călătoria lor din colțul cel mai de nord, până în cel mai sudic al Americilor.
O călătorie în care nu ești învăluit de folia de protecție a turistului care caută confort, ci devii parte a locului în care te afli, cu bune și cu rele.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 