Bookfest 2016


afis_Bookfest_Israel-298x422A XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1-5 iunie, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo şi va reuni peste 200 de edituri, care promit un program plin de surprize, o ofertă ce include peste un milion de cărți și reduceri de până la 80% din prețul de copertă. Invitatul de onoare din acest an va fi Israel, țară a cărei participare se va derula sub motto-ul „Never Stop Dreaming”. Vizitatorii acestei ediții Bookfest vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

Bookfest 2016 se va desfășura, în premieră, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Accesul la Bookfest, cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. 

Programul de vizitare va fi: miercuri, 1 iunie — 10:00-20:00; joi, 2 iunie — 10:00-20:00; vineri, 3 iunie — 10:00-21:00; sâmbătă, 4 iunie — 10:00-21:00; duminică, 5 iunie — 10:00-20:00.

Mai multe detalii aflaţi pe bookfest.ro.

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu