Pentru că încă suntem în prima jumătate a lunii ianuarie, când încă mai avem timp să ne ajustăm planurile pe anul 2015, dar şi listele de lectură, m-am gândit ca, pentru mai multă diversitate, să o invit pe Andreea Ştefănică, al cărei blog, Gândurile inimii, îl urmăresc de mult timp, să facă şi ea o listă cu recomandări de lectură special pentru voi, cititorii blogului Cartea e o viaţă.

Pe Andreea am cunoscut-o mai bine în timp ce făcea şi ea emisiune la RVE – Radio Playlist. În cadrul emisiunii Cuvinte asortate a avut un sezon în care vorbea despre cărţi şi a fost unul dintre invitaţii mei în primul sezon al emisiunii Cartea e o viaţă, în care am vorbit despre A.W. Tozer şi două dintre cărţile lui. Cunoscându-i pasiunea pentru cărţi şi având încredere în alegerile ei, m-am gândit că este în măsură să ne recomande nişte cărţi bune. Şi am avut dreptate! Lectură plăcută!


Sunt mulţumitoare pentru oportunitatea de a recomanda câteva cărţi bune de citit în acest an. Îmi amintesc că atunci când eram mică, iar pasiunea pentru citit era în formare, mă ajuta foarte mult să îmi deschidă cineva apetitul pentru o carte, să-mi povestească despre ea şi să mă determine să o citesc. Şi astăzi funcţionez pe acest principiu, doar că acum prefer cât mai puţine detalii despre povestea dintre coperţile unei cărţi… e de ajuns să mi se spună că e o carte bună (bineînţeles, contează şi cine dă acest calificativ J). Şi din când în când îmi fac curaj şi mai citesc câte o carte despre care nu am nicio referinţă, de la nimeni. Uneori sunt plăcut surprinsă… alteori, dezamăgită.

Sper ca pe tine, cel care citeşti această listă, să te surprind plăcut şi, de ce nu, să te conving să citeşti măcar câteva dintre cărţile pe care le voi menţiona.

1. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr – C.S. Lewis, editura Humanitas. C.S. Lewis, unul dintre autorii mei preferaţi, face un exerciţiu de imaginaţie pentru a ne ajuta să înţelegem şiretlicurile pe care le foloseşte diavolul în a ne ispiti. Pe măsură ce citeam, rămâneam uimită de cât de bine a reuşit autorul să surprindă realitatea din viaţa mea şi, probabil, realitatea din viaţa multor credincioşi.

2. Idilă pe un turn – Thomas Hardy, editura Art. O carte uşor de citit, cu o poveste de dragoste frumoasă, dar tristă.

3. La răsărit de Eden – John Steinbeck, editura Polirom. O istorie captivantă, plină de simboluri biblice şi de acţiune.

4. Ce înseamnă să fii femeie – Elisabeth Elliot, editura Cartea Creştină. Eşti adolescentă/ tânără/ căsătorită? Atunci cred că această carte îţi va fi de folos. Viaţa de credinţă şi experienţele autoarei oferă credibilitate sfaturilor pe care aceasta le transmite fiicei ei prin această carte şi pe care le putem aplica şi noi în vieţile noastre.

5. Cercul mincinoşilor – Jean-Claude Carrière, editura Humanitas. O frumoasă colecţie de poveşti filozofice şi nu numai, din întreaga lume. Numai bună de citit seara sau în pauzele dintre activităţi. Te va amuza, te va pune pe gânduri şi te va scoate din monotonie.

6. În intimitatea secolului 19 – Ioana Pârvulescu, editura Humanitas. Dacă te pasionează perioada interbelică sau dacă vrei sa te pasioneze, dacă eşti curios să afli cum se distrau oamenii în secolul XIX, câţi bani se cheltuiau la o nuntă, ce cărţi citeau, cine a construit grădina Cişmigiu şi ce aveai voie sau ce nu aveai voie să faci când intrai într-un parc… atunci cartea asta va fi şi pe placul tău.

7. La răscruce de vânturi – Emily Brönte. O carte care descrie modele umane pe care nu le întâlneşti în romanele de dragoste sau, oricum, nu în număr aşa mare. Şi chiar şi aşa… iubirea este prezentă.

8. Dumnezeu îmi cunoaşte măsura şi Dumnezeu îmi cunoaşte cărarea – Silvia Tărniceriu. Două cărţi, o poveste de viaţă adevărată şi trăită intens cu Dumnezeu, încurajări la fiecare pagină, momente amuzante, clipe triste, dar încărcate de speranţă în Dumnezeu, istorisiri despre perioada comunistă şi despre vremurile de libertate.

9. 20 de ani în Siberia – Aniţa Nandriş, editura Humanitas. Cartea povesteşte ce şi cât a îndurat Aniţa Nandriş, o româncă din Bucovina de Nord (zona Cernăuţi) împreună cu familia ei în cei 20 de ani de deportare în Siberia, cum a reuşit să supravieţuiască foamei, frigului, muncilor grele, cum şi-a crescut copiii, cum a fost smulsă de lângă soţul, mama şi fraţii ei… şi cum, după 20 de ani, s-a reîntors acasă şi a trebuit să o ia de la capăt.

10. Confesiunile unui cafegiu – Gheorghe Florescu, editura Humanitas. Această carte te va ajuta să vezi, prin ochii autorului, cum decurgea viaţa în Bucureşti în perioada comunistă, între anii `60-`80, să simţi mirosul de cafea bine făcută şi să cunoşti obiceiurile câtorva scriitori şi actori ai acelor vremuri.

11. Cine eşti tu ca să judeci? – Erwin Lutzer. Titlul te face să crezi că, de fapt, nu ai dreptul să judeci, însă conţinutul arată de fapt că noi, în calitate de creştini, trebuie să raţionăm, să gândim şi să judecăm bine lucrurile pentru a putea distinge adevărul de adevărul pe jumătate.

12. Sînt o babă comunistă – Dan Lungu. O carte care te va face să râzi în timp ce vei afla o mulţime de aspecte din viaţa unei familii care a trăit în comunism.

P.S. Da, am citit mai multe cărţi în care se descrie comunismul, pentru că am fost interesată. Anul acesta sper să reuşesc să citesc despre perioada monarhiei.


Mulţumim, Andreea! Mă bucur să găsesc în această listă cărţi pe care le-am citit (mai ales cartea Ioanei Pârvulescu, una dintre autoarele mele preferate), cărţi pe care aveam şi eu în plan să le citesc (volumul 2 al auto-biografiei Silviei Tărniceriu), altele despre care am auzit sau pe care le-am văzut prin librării şi altele despre care nu auzisem. Pe Andreea o puteţi urmări pe blogul ei, Gândurile inimii, unde o veţi găsi aducând vorba deseori despre cărţi.

Pentru mai multe idei, vă puteţi uita şi pe listele O carte pe lună în 2015, Cărţi de citit în perioada Paştelui şi Cărţi de citit până la Crăciun.

Sunt tare curioasă ce veţi citi anul acesta, aşa că scrieţi-ne în comentarii, nu numai acum, dar şi când veţi fi citit ceva ce v-a plăcut. Lectură plăcută!

Reclame

3 gânduri despre “Guest post: Recomandări de lectură de la Andreea Ştefănică

  1. Reblogged this on Gândurile inimii and commented:
    Mulțumesc și eu Irina pentru prezentarea pe care mi-ai făcut-o. Sper ca această listă să vă ajute și pe voi cititorii gândurilor inimii, iar pentru alte recomandări și pentru recenzii de cărți vă recomand cu căldură blogul ”Cartea e o viață”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s