Acum patru ani am împrumutat de la bibliotecă Enciclopedia Crăciunului de Gerry Bowler, din dorința de a învăța despre istoria obiceiurilor acestei Sărbători, atât din propria curiozitate, cât și pentru a-i explica copilului meu ce semnificație au acestea. În săptămânile care urmează, vă voi împărtăși și vouă ce am aflat, de la motivul pentru care sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie până la istoria pomului de Crăciun și a câtorva dintre ornamentele cu care îl împodobim.
Oratoriul Mesia a fost compus de Georg Friedrich Händel în 1740 și descrie nașterea, moartea și învierea lui Isus. Deși numai o parte a sa amintește de Naștere și a fost inițial o piesă destinată sărbătorii de Paște, astăzi este interpretat cel mai des în perioada Crăciunului.
Muzica a fost compusă de Händel în numai douăzeci și patru de zile, fără a fi avut o comandă în acest sens. Compozitorul susținea că a fost inspirat pentru a o compune: „Cred că am văzut Raiul înaintea ochilor mei, și pe bunul Dumnezeu Însuși.”
Vă invităm să ascultați pasajul care se referă la Nașterea Domnului – For Unto Us a Child Is Born, care redă un verset din cartea profetului Isaia 9:6: Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
Care este colindul vostru preferat sau bucata muzicală pe care vă place să o ascultați de Crăciun?
Aici găsiți playlist-ul meu de Crăciun creat anul trecut, când aceste cântece mi-au adus o mare alinare într-o perioadă grea, când biserica a fost închisă luni de zile, inclusiv de Crăciun.