Acum patru ani am împrumutat de la bibliotecă Enciclopedia Crăciunului de Gerry Bowler, din dorința de a învăța despre istoria obiceiurilor acestei Sărbători, atât din propria curiozitate, cât și pentru a-i explica copilului meu ce semnificație au acestea. În săptămânile care urmează, vă voi împărtăși și vouă ce am aflat, de la motivul pentru care sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie până la istoria pomului de Crăciun și a câtorva dintre ornamentele cu care îl împodobim.
Astăzi aflăm despre originea târgurilor de Crăciun, pentru că anul acesta avem din nou așa ceva în București și alte orașe din țară. Aceste târguri sau piețe în aer liber în care se vând produse specifice pentru sezonul Crăciunului își au originea în Dresda, care se pare că ar fi locul celui mai vechi astfel de târg atestat în 1434. Figurinele sculptate sunt specificul acestui târg. Cea mai mare piață de acest gen din lume este probabil cea din Nürnberg, care datează din 1559. Multe alte orașe din Germania organizează astfel de târguri, ca München, Bremen și Hamburg, dar și din Austria, din regiunile de est ale Franței, din Belgia, Danemarca, Spania și Italia.
Unele piețe sunt specializate în materiale pentru ieslele miniaturale, care sunt o reprezentare a scenei Nașterii, cu ieslea și personajele respective, precum Sfânta Familie, Magii, păstorii și animalele.
Voi ați vizitat vreodată vreun târg de Crăciun, de la noi sau din altă țară?
Noi am ajuns la cel din București în anii în care s-a organizat, înainte de pandemie, și la cel de la Sibiu în 2018, care ne-a plăcut mult mai mult. Visez să ajung într-un an la cel de la Viena, însă, dar nu m-aș supăra nici să revin la Sibiu, unul dintre orașele mele preferate din România. Avem cititori din Hermannstadt? Salutați-ne în comentarii!




