-
Devenind o prezență vindecătoare #67

Mulți dintre noi reacționăm în fața încercărilor trăind vieți duble: pe de o parte pretindem că totul este în regulă, pe de altă parte, în interiorul nostru, strigăm în agonie și durere. În parte, motivul pentru care reacționăm astfel este faptul că cei dragi din jurul nostru spun lucruri bine-intenționate, însă complet nefolositoare, precum „Fii…
-
Un strop de Bookfest 2022 – Prima zi – cărți pentru copii și japonisme

A sosit în sfârșit și ziua mult așteptată a primei vizite la Bookfest 2022, la care am participat cu toată familia (inclusiv părinții mei), fiind cu toții liberi cu ocazia Zilei Copilului. Ce am văzut, care au fost impresiile reîntoarcerii la un târg de carte și ce am cumpărat aflați din cele ce urmează!
-
Un strop de viață pentru părinți #72
Când copiii vorbesc pe un ton mânios, obraznic sau plângăcios (2) Scenariu pentru părinți: „Cum poți să spui asta altfel?” „Mai încearcă o dată.” „Hai să luăm o pauză și să ne calmăm. Când poți să vii și să vorbești cu mine pe un ton normal și calm, o să te ascult bucuros. Apoi putem…

