Ce vedem când privim o cruce pe care e răstignit Cristos?
Fiecare vede altceva. Poate executarea unui evreu din vechime de către autoritățile romane?
Sau pedepsirea nedreaptă a unui mare învățător neînțeles de conducătorii zilei?
Martiriul lui Mesia, ucis fiindcă susținea că e regele iudeilor?
Sau, poate, jertfa Fiului lui Dumnezeu care, de bunăvoie, a luat asupra sa păcatele lumii?
Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 2 și 20 într-un episod special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ vă invităm să medităm la jertfa Domnului Isus Hristos, din perspectiva analogiei folosită de profeți, dar și de apostolul Pavel, a relației de căsătorie între Dumnezeu și poporul Său.
Haideți să ne întoarcem în timp, în primul secol d.Cr. și, lăsând deoparte „ochelarii” noștri moderne să recitim relatările despre viața, moartea și învierea lui Isus în lumina vechii Scripturi și tradiții iudaice, așa cum ne propune Brant Pitre în cartea Isus Mirele – cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor.
Din perspectiva evreilor antici, întreaga istorie a mântuirii, în cel mai profund mister al său, este, de fapt, o poveste divină de iubire între Creator și creatură, între Dumnezeu și Israel, o poveste care atinge apogeul pe lemnul însângerat al unei cruci romane.
Descoperiți această poveste și care este relevanța ei pentru fiecare dintre noi, sâmbătă la RVE București pe 94,2 FM și pe rvebucuresti.ro.