Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIV-a.

Salonul Internațional de Carte Bookfest se va desfășura anul acesta în perioada 29 mai – 2 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Marea Britanie.

„Venirea Marii Britanii ca Invitat de Onoare la Bookfest este în sine o sărbătoare, pentru că publicul va avea acces direct la o cultură pe care editorii români au făcut deja eforturi susținute ca să o promoveze.” (Grigore Arsene, Președintele AER)

Printre scriitorii britanici prezenți la Bookfest m-am bucurat să descopăr că se va număra și Ross Welford, a cărui primă carte tradusă în limba română va fi tocmai cea care mi-a plăcut mie cel mai mult dintre cărțile lui și pe care am citit-o chiar la începutul acestui an. Fost jurnalist de televiziune, specializat în emisiuni dedicate adolescenților, scriitorul Ross Welford este pe cale să devină foarte cunoscut și în România datorită volumului Călătorie în timp în compania unui hamster, în curs de apariție la Editura Corint (traducere de Simona Neagu). Celelalte volume ale lui Ross Welford, publicate în Marea Britanie de prestigioasa editură Harper Collins, s-au bucurat de un succes imediat în rîndul tinerilor cititori.

Standul Marii Britanii, cu o arhitectură inedită – o propunere de amenajare rezultată din colaborarea arhitectului Johannes Bertleff cu sculptorul Virgil Scripcariu, ce evidențiază puterea cărții de a conecta oameni și culturi va avea o suprafață de 120 mp și va fi realizat din papier-mâché.

Mai multe detalii aflați pe site-ul evenimentului și pe pagina de Facebook.

Vom reveni, ca în fiecare an, cu o selecție a evenimentelor interesante și cu recomandări pentru Ziua Copilului. Stați pe aproape!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s