Un strop de viață #848


Prima roadă a dragostei este meditația minții asupra lui Dumnezeu. Îndrăgostitul Își are gândurile îndreptate mereu spre obiectul dragostei sale. Acela care Îl iubește pe Dumnezeu este absorbit și transportat în contemplarea lui Dumnezeu. „Când mă trezesc, sunt tot cu Tine” (Ps. 139:18). Gândurile sunt ca niște călători prin minte. Gândurile lui David au urmat calea cerului: „Sunt tot cu Tine”. Dumnezeu este comoara, iar acolo unde este comoara, acolo este și inima. Prin aceasta ne putem verifica dragostea față de Dumnezeu. Spre ce se îndreaptă cel mai mult gândurile noastre? Putem spune că suntem absorbiți de încântare când ne gândim la Dumnezeu? Au prins gândurile noastre aripi? Și-au luat zborul spre înălțimi? Contemplăm la Cristos și la gloria Lui? Oh, cât de departe sunt de dragostea lui Dumnezeu aceia care de-abia se gândesc la El! „Dumnezeu nu este în toate gîndurile lor” (Ps. 10:4, trad lit.) Cel păcătos Îl alungă pe Dumnezeu din gândurile sale. Niciodată nu se gândește la Dumnezeu altfel decât cu groază, așa cum un întemnițat se gândește la judecătorul său.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu