Un strop de viață #400


Motivul suprem pentru a plănui este acela că Dumnezeu este un Dumnezeu care face planuri şi pentru că  suntem creaţi după chipul Său să exercităm autoritate asupra pământului sub domnia Sa.
Nu cred că este posibil să ne imaginăm un Dumnezeu  care nu acţionează conform planului Său veşnic –  adică, un Dumnezeu care reacţionează la stimuli în loc de un Dumnezeu care acţionează în mod deliberat şi conform cu planul Său înţelept.

Isaia 46:9-10: „Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă  împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea”

Efeseni 1:9-10: „căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-L alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ”

Fapte 2:23: „Pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui  Dumnezeu”

De vreme ce Dumnezeu este un Dumnezeu care face toate lucrurile după un plan, trebuie ne apropiem de cele mai importante lucruri din viaţă construindu-ne un plan, nu la întâmplare.

John Piper, A New Year’s Plea: Plan! 

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s