Autorul pe care vă invit să-l descoperiţi astăzi a fost unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai secolului 20 şi unul dintre cei mai influenţi scriitori creştini din vremea sa. Profesor la universităţile Oxford şi Cambridge, autor al unor opere vândute în milioane de exemplare şi popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema, Clive Staples Lewis continuă să atragă şi să influenţeze, an de an, mii şi mii de noi cititori.
Ateu până la maturitate, C.S. Lewis îşi descrie convertirea în cartea Surprins de bucurie (Surprised by Joy): „În 1929, pe la Rusalii, m-am dat bătut şi am admis că Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat şi mai nehotărât convertit din toată Anglia.“ Această experienţă l-a ajutat să înţeleagă nu doar apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, în ipostaza de scriitor creştin înzestrat cu o minte excepţional de ascuţită şi de logică şi cu un stil lucid şi înviorător, C.S. Lewis a fost fără egal.
Lewis scrie de pe această poziţie privilegiată şi este accesibil atât celor care caută cărţi de cultură, cât şi celor care caută cărţi de doctrină, atât ateilor, cât şi celor care şi-au petrecut toată viaţa într-un mediu creştin. A fost capabil să înţeleagă fiecare dintre aceste categorii de cititori şi acest lucru m-a atras în primul rând la scrierile lui.
Cartea pe care v-o propun astăzi a fost tradusă sub titlurile Creştinism, pur şi simplu şi Creştinismul redus la esenţe. Cred că este una dintre cărţile de căpătâi din domeniul teologiei şi apologeticii creştine şi una dintre cărţile sale cele mai cunoscute pe această temă. Ea a apărut în 1952, sub titlul Mere Christianity şi cuprinde, de fapt, trei conferinţe difuzate de postul britanic de radio BBC. Iată ce spunea Lewis despre aceste cuvântări: „Emisiunile au fost o încercare de a convinge oamenii că există o lege morală pe care noi am încălcat-o, că existenţa unui Legiuitor este foarte probabilă şi că, dacă nu ne asumăm şi doctrina răscumpărării, acest aspect duce la disperare, mai degrabă decât la pace şi linişte sufletească.“
Cărţile lui C.S. Lewis nu sunt lecturi uşoare, iar Creştinism, pur şi simplu nu face excepţie. Cartea este împărţită în patru secţiuni care abordează subiecte grele, dar cruciale pentru doctrina creştină. Prima parte se referă la Bine şi Rău ca o cheie pentru înţelegerea universului. Lewis scrie despre descoperirea lui Dumnezeu din legile universului şi din legea morală: „Există ceva mai presus şi dincolo de faptele obişnuite ale purtării omeneşti şi totuşi ceva cu certitudine real – o lege reală, pe care n-a făcut-o nici unul dintre noi, dar a cărei presiune o resimţim cu toţii.“
„Dacă întregul univers n-are nicio semnificaţie, n-am fi putut descoperi niciodată că n-are, tot aşa cum, dacă nu există lumina în univers şi, ca atare, nici creaturi văzătoare, n-am fi ştiut niciodată că există întuneric. Acesta e unul dintre motivele pentru care cred în creştinism – este o religie la care nu te-ai fi putut gândi. Dacă ne-ar fi oferit un univers la care ne-am fi aşteptat, aş fi zis că l-am inventat după bunul nostru plac“, mărturiseşte Lewis.
Acesta este şi un alt motiv pentru care am apreciat mult scrierile lui C.S. Lewis. El foloseşte exemple din natură sau din lucruri fireşti pentru a explica lucruri duhovniceşti, reuşind astfel să fie relevant şi accesibil. Creştinism, pur şi simplu este o carte foarte bine argumentată şi vă puteţi convinge de acest lucru din următoarele pasaje, sperând că acestea vă vor stimula interesul de a le citi în context.
„Libera voinţă, deşi face ca răul că fie posibil, este cea care dă valoare dragostei, binelui şi bucuriei. O lume de automate nici n-ar fi meritat creată. Fericirea pe care Dumnezeu o hărăzeşte este cea de a fi de bunăvoie uniţi cu El şi semenii într-o deplinătate a iubirii şi încântării.“
„Desigur, Dumnezeu ştia ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii îşi folosesc greşit libertatea; a crezut, se pare, că riscul merită acceptat. Poate că ne simţim înclinaţi să nu fim de acord cu El. Dar este o problemă în a nu fi de acord cu Dumnezeu. El este sursa din care vine toată puterea noastră de a judeca: nu se poate ca tu să ai dreptate şi El nu, după cum un pârâu nu poate urca mai sus de izvorul său. Când pledezi împotriva Lui, pledezi împotriva puterii care te face capabil de a pleda.“
Alte două subiecte majore ale cărţii se referă la doctrina despre Dumnezeu, păcat şi credinţă şi la doctrina despre Sfânta Treime. „Credinţa înseamnă arta de a rămâne alături de lucruri acceptate de raţiune în ciuda unor stări sufleteşti schimbătoare“, concluzionează Lewis, după ce el însuşi a trecut prin numeroase stări pline de îndoială şi întrebări.
Astăzi, la fel ca în vremea lui Lewis, persoana lui Isus Hristos este în mod continuu atacată şi pusă la îndoială. Aşa că, iată ce le scrie autorul cărţii Creştinism, pur şi simplu tuturor celor care ridică orice fel de obiecţie la adresa lui Isus sau a morţii şi învierii Sale: „Supunerea, suferinţa, moartea perfectă nu I-au fost doar mai uşoare, dar nici n-ar fi fost posibile dacă nu era Dumnezeu. Cui ai putea să-i ceri ajutor dacă nu cuiva mai tare decât tine? Învăţătorul are avantajul de a şti să scrie, dar copilul nu-l poate refuza pentru a învăţa de la alt copil. Tot aşa, dacă eşti pe cale să te îneci, nu obiectezi de ce este cel care te salvează pe mal. (…) Nu poţi să spui că Îl accepţi doar ca pe un propovăduitor al moralei; fie e Fiul lui Dumnezeu, fie un nebun sau mai rău. Poţi să Îl izolezi, să-L scuipi ca pe un demon sau să-I cazi la picioare şi să-L numeşti Domn.“
C.S. Lewis mai abordează problema moralei sociale şi subiectul virtuţilor creştine, pe care le împarte în două categorii: virtuţi cardinale (chibzuinţă, cumpătare, dreptate, dârzenie) şi virtuţi teologice (dragostea, nădejdea, credinţa). Un capitol care mi-a fost de mare folos este cel cu care se încheie cartea, şi care poartă titlul „Lume cumsecade sau oameni noi“. Lewis pledează pentru transformarea minţii noastre şi ne îndeamnă să nu ne limităm doar la o anumită conduită creştină, ci să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să ne facă oameni cu totul noi. „Problema nu este că Dumnezeu va refuza admiterea în lumea veşnică celor ce nu au anumite calităţi“, scrie el. „Problema este că, dacă oamenii nu au nici măcar un început al acestor calităţi, atunci nimic din ce îi înconjoară nu ar putea constitui Rai.“ „Uneori, singura cale de a dobândi o calitate este să începi să te porţi ca şi cum ai avea-o deja“, ne încurajează autorul.
„Dumnezeu a proiectat maşinăria omenească să meargă cu El. Nu are rost să-I cerem să ne facă fericiţi într-un fel al nostru care nu are de-a face cu religia.“ Cred că acesta este pasajul care exprimă cel mai bine mesajul central al cărţii Creştinism, pur şi simplu de C.S. Lewis, carte care ne invită să medităm la adevăr, la rostul nostru în această lume şi care ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce credem.
C.S. Lewis m-a fascinat prin faptul că a fost atât de înrădăcinat în credinţă, încât chiar şi scrierile sale neteologice au fost pline de simboluri şi referinţe creştine. Puteţi descoperi acest lucru citind fascinanta serie pentru copii Cronicile din Narnia. Dintre cărţile sale traduse în limba română se mai numără Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Cele patru iubiri, Problema durerii şi Despre minuni, cărţi pe care le vom prezenta în curând şi pe blog.
Pentru a afla mai multe despre C.S. Lewis şi a vedea cum îi este celebrată opera la 50 de ani de la moartea sa, puteţi vizita pagina oficială www.cslewis.com.
De asemenea, puteți găsi pe blog o serie de citate din „Creștinism, pur și simplu”, așa cum a fost ea reeditată în 2019.
Lasă un răspuns