„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis

Autorul pe care vă invit să-l descoperiţi astăzi a fost unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai secolului 20 şi unul dintre cei mai influenţi scriitori creştini din vremea sa. Profesor la universităţile Oxford şi Cambridge, autor al unor opere vândute în milioane de exemplare şi popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema, Clive Staples Lewis continuă să atragă şi să influenţeze, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Ateu până la maturitate, C.S. Lewis îşi descrie convertirea în cartea Surprins de bucurie (Surprised by Joy): „În 1929, pe la Rusalii, m-am dat bătut şi am admis că Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat şi mai nehotărât convertit din toată Anglia.“ Această experienţă l-a ajutat să înţeleagă nu doar apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, în ipostaza de scriitor creştin înzestrat cu o minte excepţional de ascuţită şi de logică şi cu un stil lucid şi înviorător, C.S. Lewis a fost fără egal.

Lewis scrie de pe această poziţie privilegiată şi este accesibil atât celor care caută cărţi de cultură, cât şi celor care caută cărţi de doctrină, atât ateilor, cât şi celor care şi-au petrecut toată viaţa într-un mediu creştin. A fost capabil să înţeleagă fiecare dintre aceste categorii de cititori şi acest lucru m-a atras în primul rând la scrierile lui.

crestinism pur si simpluCartea pe care v-o propun astăzi a fost tradusă sub titlurile Creştinism, pur şi simplu şi Creştinismul redus la esenţe. Cred că este una dintre cărţile de căpătâi din domeniul teologiei şi apologeticii creştine şi una dintre cărţile sale cele mai cunoscute pe această temă. Ea a apărut în 1952, sub titlul Mere Christianity şi cuprinde, de fapt, trei conferinţe difuzate de postul britanic de radio BBC. Iată ce spunea Lewis despre aceste cuvântări: „Emisiunile au fost o încercare de a convinge oamenii că există o lege morală pe care noi am încălcat-o, că existenţa unui Legiuitor este foarte probabilă şi că, dacă nu ne asumăm şi doctrina răscumpărării, acest aspect duce la disperare, mai degrabă decât la pace şi linişte sufletească.“

Cărţile lui C.S. Lewis nu sunt lecturi uşoare, iar Creştinism, pur şi simplu nu face excepţie. Cartea este împărţită în patru secţiuni care abordează subiecte grele, dar cruciale pentru doctrina creştină. Prima parte se referă la Bine şi Rău ca o cheie pentru înţelegerea universului. Lewis scrie despre descoperirea lui Dumnezeu din legile universului şi din legea morală: „Există ceva mai presus şi dincolo de faptele obişnuite ale purtării omeneşti şi totuşi ceva cu certitudine real – o lege reală, pe care n-a făcut-o nici unul dintre noi, dar a cărei presiune o resimţim cu toţii.“

„Dacă întregul univers n-are nicio semnificaţie, n-am fi putut descoperi niciodată că n-are, tot aşa cum, dacă nu există lumina în univers şi, ca atare, nici creaturi văzătoare, n-am fi ştiut niciodată că există întuneric. Acesta e unul dintre motivele pentru care cred în creştinism – este o religie la care nu te-ai fi putut gândi. Dacă ne-ar fi oferit un univers la care ne-am fi aşteptat, aş fi zis că l-am inventat după bunul nostru plac“, mărturiseşte Lewis.

Acesta este şi un alt motiv pentru care am apreciat mult scrierile lui C.S. Lewis. El foloseşte exemple din natură sau din lucruri fireşti pentru a explica lucruri duhovniceşti, reuşind astfel să fie relevant şi accesibil. Creştinism, pur şi simplu este o carte foarte bine argumentată şi vă puteţi convinge de acest lucru din următoarele pasaje, sperând că acestea vă vor stimula interesul de a le citi în context.

„Libera voinţă, deşi face ca răul că fie posibil, este cea care dă valoare dragostei, binelui şi bucuriei. O lume de automate nici n-ar fi meritat creată. Fericirea pe care Dumnezeu o hărăzeşte este cea de a fi de bunăvoie uniţi cu El şi semenii într-o deplinătate a iubirii şi încântării.“

„Desigur, Dumnezeu ştia ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii îşi folosesc greşit libertatea; a crezut, se pare, că riscul merită acceptat. Poate că ne simţim înclinaţi să nu fim de acord cu El. Dar este o problemă în a nu fi de acord cu Dumnezeu. El este sursa din care vine toată puterea noastră de a judeca: nu se poate ca tu să ai dreptate şi El nu, după cum un pârâu nu poate urca mai sus de izvorul său. Când pledezi împotriva Lui, pledezi împotriva puterii care te face capabil de a pleda.“

Alte două subiecte majore ale cărţii se referă la doctrina despre Dumnezeu, păcat şi credinţă şi la doctrina despre Sfânta Treime. „Credinţa înseamnă arta de a rămâne alături de lucruri acceptate de raţiune în ciuda unor stări sufleteşti schimbătoare“, concluzionează Lewis, după ce el însuşi a trecut prin numeroase stări pline de îndoială şi întrebări.

Astăzi, la fel ca în vremea lui Lewis, persoana lui Isus Hristos este în mod continuu atacată şi pusă la îndoială. Aşa că, iată ce le scrie autorul cărţii Creştinism, pur şi simplu tuturor celor care ridică orice fel de obiecţie la adresa lui Isus sau a morţii şi învierii Sale: „Supunerea, suferinţa, moartea perfectă nu I-au fost doar mai uşoare, dar nici n-ar fi fost posibile dacă nu era Dumnezeu. Cui ai putea să-i ceri ajutor dacă nu cuiva mai tare decât tine? Învăţătorul are avantajul de a şti să scrie, dar copilul nu-l poate refuza pentru a învăţa de la alt copil. Tot aşa, dacă eşti pe cale să te îneci, nu obiectezi de ce este cel care te salvează pe mal. (…) Nu poţi să spui că Îl accepţi doar ca pe un propovăduitor al moralei; fie e Fiul lui Dumnezeu, fie un nebun sau mai rău. Poţi să Îl izolezi, să-L scuipi ca pe un demon sau să-I cazi la picioare şi să-L numeşti Domn.“

C.S. Lewis mai abordează problema moralei sociale şi subiectul virtuţilor creştine, pe care le împarte în două categorii: virtuţi cardinale (chibzuinţă, cumpătare, dreptate, dârzenie) şi virtuţi teologice (dragostea, nădejdea, credinţa). Un capitol care mi-a fost de mare folos este cel cu care se încheie cartea, şi care poartă titlul „Lume cumsecade sau oameni noi“. Lewis pledează pentru transformarea minţii noastre şi ne îndeamnă să nu ne limităm doar la o anumită conduită creştină, ci să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să ne facă oameni cu totul noi. „Problema nu este că Dumnezeu va refuza admiterea în lumea veşnică celor ce nu au anumite calităţi“, scrie el. „Problema este că, dacă oamenii nu au nici măcar un început al acestor calităţi, atunci nimic din ce îi înconjoară nu ar putea constitui Rai.“ „Uneori, singura cale de a dobândi o calitate este să începi să te porţi ca şi cum ai avea-o deja“, ne încurajează autorul.

„Dumnezeu a proiectat maşinăria omenească să meargă cu El. Nu are rost să-I cerem să ne facă fericiţi într-un fel al nostru care nu are de-a face cu religia.“ Cred că acesta este pasajul care exprimă cel mai bine mesajul central al cărţii Creştinism, pur şi simplu de C.S. Lewis, carte care ne invită să medităm la adevăr, la rostul nostru în această lume şi care ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce credem.

C.S. Lewis m-a fascinat prin faptul că a fost atât de înrădăcinat în credinţă, încât chiar şi scrierile sale neteologice au fost pline de simboluri şi referinţe creştine. Puteţi descoperi acest lucru citind fascinanta serie pentru copii Cronicile din Narnia. Dintre cărţile sale traduse în limba română se mai numără Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Cele patru iubiri, Problema durerii şi Despre minuni, cărţi pe care le vom prezenta în curând şi pe blog.

Pentru a afla mai multe despre C.S. Lewis şi a vedea cum îi este celebrată opera la 50 de ani de la moartea sa, puteţi vizita pagina oficială www.cslewis.com.

De asemenea, puteți găsi pe blog o serie de citate din „Creștinism, pur și simplu”, așa cum a fost ea reeditată în 2019.

37 se răspunsuri la „„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis”

  1. […] Creştinism, pur şi simplu de C.S.Lewis […]

  2. […] minuni, Cele patru iubiri, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Creștinism pur și simplu de C.S. […]

  3. […] Creștinism, pur și simplu […]

  4. […] „Creştinism pur şi simplu“ de C.S. Lewis […]

  5. […] observa o îmbunătăţire a calităţii de-a lungul timpului (despre cărţile prezentate atunci, AICI şi […]

  6. […] „Creștinism, pur și simplu” de C.S. Lewis […]

  7. […] „Creștinism pur și simplu” de C.S. Lewis (ASCULTĂ) […]

  8. […] „Creştinism, pur şi simplu” […]

  9. […] Creștinism pur și simplu de C.S. Lewis este o carte care mi-a marcat modul de gândire și dorința de a citi mai apoi cărți de […]

  10. […] unui diavol bătrân către unul mai tânăr (pe blog aici), Creștinism pur și simplu (pe blog aici),  Cele patru iubiri (pe blog […]

  11. […] lui Chesterton, C. S. Lewis, îi puteți asculta argumentele mereu vii și actuale în favoarea creștinismului, pur și simplu, […]

  12. […] a însemnat ocazia de a-l descoperit pe C.S. Lewis-apologetul și de a citi cartea sa emblematică, Creștinism, pur și simplu. Rușinea mea e că nici până astăzi nu am citit încă Cele patru iubiri, cealaltă carte […]

  13. […] unui diavol bătrân către unul mai tânăr, dar și a unor lucrări de referință precum Creștinism, pur și simplu, Despre minuni, Cele patru iubiri, sau Surprins de bucurie. Cărțile lui au inspirat generații de […]

  14. […] temă cartea lui Cele patru iubiri, iar postările despre această carte și despre altele, precum Creștinism pur și simplu sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr s-au aflat multă vreme în topul celor […]

  15. […] „Creștinism, pur și simplu” de C.S. Lewis […]

  16. […] atât de filosofice precum Problema durerii sau Despre minuni, din Cronicile din Narnia, din Creștinism, pur și simplu, o minte atât de sclipitoare, însă totuși calculat și moderat, încât să scrie un asemenea […]

  17. […] Prima prelegere a fost susțintă de Luke Cawley, care a prezentat modul în care Primul Război Mondial a influențat scrierile celor care i-au supraviețuit, întorcându-se de pe front și creând literatură pentru copii, precum A. A. Milne, creatorul lui Winnie-the-Pooh sau Arthur Michell Ransome, autorul seriei Swallows and Amazons, sau încercând să integreze experiența din război în operele lor literare – în această categorie se află C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien.Când experiența Marelui Război încă îl bântuia pe C.S. Lewis, a izbucnit Cel de-al Doilea Război Mondial, în care Lewis nu a mai fost înrolat, însă în timpul căruia a fost scrisă „Problema durerii” (1940), și ficțiunea din perioada războiului: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, „Perelandra”, „That Hideous Strength”, „The Great Divorce”. În același timp, a fost invitat și la BBC să țină prelegerile care au devenit mai târziu poate cea mai cunoscută carte de apologetică a sa, „Creștinism pur și simplu”. […]

  18. […] prima carte despre care am discutat în primul episod al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ din 2011: Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis, o carte de apologetică care se folosește mai mult de filosofie, spre deosebire de cărțile mai […]

  19. […] de Jerry Sittser (în martie), Surprins de speranță de N. T. (Tom) Wright (în aprilie) și Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis (în […]

  20. […] Jerry Sittser (în martie), Surprins de speranță de N. T. (Tom) Wright (în aprilie), Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis (în mai) și Jurnalul fericirii de N. Steinhardt (în […]

  21. […] „Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis […]

  22. […] de speranță de N. T. (Tom) Wright (în aprilie), Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis (în mai), Jurnalul fericirii de N. Steinhardt (în iunie) […]

  23. […] în dialoguri, și lucrări de-ale lui Lewis mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia și Creștinism, pur și simplu, precum Trilogia spațială (Departe de planeta tăcură, Perelandra, That Hideous Strength), sau […]

  24. […] Practicarea prezenței lui Dumnezeu de Fratele Laurențiu, Costul uceniciei de Dietrich Bonhoeffer, Creștinismul redus la esențe de C.S. Lewis, sunt câteva dintre recomandările sale pe care le găsiți prezentate și aici pe […]

  25. […] „Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis […]

  26. […] lui C.S. Lewis la noi pe blog:„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de […]

  27. […] lui C.S. Lewis la noi pe blog:„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de […]

  28. […] lui C.S. Lewis la noi pe blog:„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de […]

  29. […] „Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis […]

  30. […] În plus, pentru a situa volumul în cadrul propriei călătorii spre credință și maturizare spirituală a lui Lewis, cartea reprezintă o treaptă în evoluția sa către teism și apoi creștinism (câteva idei din Desființarea omului se vor reflecta mai apoi și în primele capitole ale prelegerilor ce alcătuiesc volumul Creștinism, pur și simplu). […]

  31. […] cum ar fi cartea sa Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei, Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis și Pledoarie pentru Cristos de Lee Strobel. Noi vă recomandăm toată seria Pledoariilor lui Lee […]

  32. Avatar Haris
    Haris

    Bună. Imi plac foarte mult emisiunile dumneavoastră. Aș dori să vă întreb dacă ar fi posibil să faceți o emisiune sau mai multe despre romancierul creștin George McDonald? Ar fi foarte frumos.

    1. Avatar carteaeoviata

      Bună!
      Mulțumim pentru aprecieri!
      Am realizat un episod dedicat lui George MacDonald cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa, anul trecut: https://carteaeoviata.com/2024/12/05/ceov-s25-bicentenar-george-macdonald/

  33. […] De aceea, atunci când afirmă că nașterea lui Hristos este evenimentul central al istoriei pământului, Lewis vrea să spună că toată istoria înainte de Betleem pregătește acest moment, iar tot ce urmează curge din el. Crăciunul este, în logica sa, începutul unei revoluții tăcute: Dumnezeu intră în lume nu ca să o judece de la distanță, ci ca să o salveze din interior, asumându-Și limitele ei. Detalii AICI! […]

Lasă un răspuns

More posts