Există lucruri de care nu te poți scutura cu una, cu două. Mai bine ți le asumi, te împrietenești cu ele, le lași să facă parte din tine. Asta și-a propus Tibi Ușeriu, alergător de anduranță, ultramaratonist și autorul cărții 27 de pași, care ne poartă prin viața lui. dar și prin ghețurile și gerul ultramaratoanelor de la Cercul Polar.Cartea este scrisă ca o rememorare a unor întâmplări felurite din viața autorului – ca un călător prin viață, Tibi Ușeriu își lasă rucsacul jos și scoate din el tot soiul de amintiri, de la copilăria sa marcată de violență, la experiența din armată, la statutul de azilant politic în Berlin, apoi la viața sa de tâlhar și deținut.
Primele luni de libertate au fost poate mai chinuitoare decât detenția în sine, însă, tot alergând, într-un moment de revelație, a analizat situațiile din trecut, greșelile care puteau fi evitate, oamenii întâlniți. A iertat și s-a iertat pe sine. Și-a promis să se reinventeze ca om, să devină alergător de cursă lungă și să rămână de partea binelui, până la capăt.
Astfel, a reușit să termine de trei ori cel mai dificil maraton din lume (din punctul de vedere al distanței parcurse – 566 km – și al temperaturilor), 6633 Arctic Ultra, să câștige locul doi la competiția Yukon Arctic Ultra, supranumită „Cursa infernală de la Cercul Polar”, și să se implice în proiectele sociale ale Asociației Tășuleasa Social, conduse de fratele său, Alin.
Alergatul reprezintă, pentru el, un drum al Damascului, al schimbării radicale a inimii și a redescoperirii unui nou sens. (Și dacă tot a folosit o metaforă din viața Apostolului Pavel, tot de Pavel și de paralela lui dintre viața de atlet și viața de creștin mi-a amintit și determinarea și sacrificiul de sine pe care le implică participarea la competiții sportive. Nicio ispită nu are voie să te atingă, îți respecți chemarea, statutul de sportiv și disciplina pe care acestea le implică, scrie Tibi Ușeriu. Un exemplu și pentru noi, atunci când avem tendința să devenim prea îngăduitori cu noi înșine sau să cedăm feluritelor ispite).
Tibi Ușeriu a participat la ultramaraton pentru a-și demonstra sieși că poate și pentru a-i motiva pe alții, iar cartea demonstrează cu succes că poate exista reabilitare – de la cei 27 de pași cât măsura curtea unei închisori de maximă siguranță, la sutele de kilometri parcurși cu mândrie și demnitate, spre admirația românilor de pretutindeni.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.