Un strop de viață #320


Povestea ta este povestea unei transformări. Nu vei fi întotdeauna aşa cum eşti acum; se apropie ziua în care vei fi incomparabil mai bun sau mai rău. C.S. Lewis a exprimat acest gând astfel: Este un lucru foarte serios să trăieşti într-o lume a unor posibili zei şi zeiţe, să îţi aminteşti că persoana cea mai ştearsă şi neinteresantă cu care vorbeşti poate deveni într-o zi o creatură pe care dacă ai putea-o vedea de pe acum, fie ai adora-o, fie ai considera-o de coşmar. În fiecare zi, într-o anumită măsură, ne împingem unii pe alţii înspre una dintre aceste destinaţii.

Nu există oameni de rând, continuă Lewis. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Naţiuni, culturi, arte, civilizaţii – toate acestea sunt trecătoare şi viaţa lor în comparaţie cu a noastră este ca viaţa unui fluture. Dar noi glumim cu nemuritori, lucrăm cu ei, ne căsătorim cu ei, îi exploatăm şi îi jignim – avem de-a face fie cu orori veşnice, fie cu splendori nemuritoare. Pentru aceasta a venit Isus. Aceasta este însemnătatea vieţii spirituale. Aceasta este chemarea ta – să devii ceea ce Lewis numeşte atât de frumos „o splendoare nemuritoare“.

John Ortberg, Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu