Noi nu suntem conștienți de rostul vieții noastre. Orice lucrare aici pe pământ și în cosmos este lucrarea lui Dumnezeu, iar noi mereu lucrăm cu reținere, adică nesincer și nu numai Dumnezeu, ci nimeni nu rabdă asta. Știm că cosmosul este al lui Dumnezeu; totul este al Lui, indiferent de ce sarcină ne este dată.
Fie că acea persoană este bună sau nu, evlavioasă sau nu, conștientă sau nu de datoria sa, ea va răspunde pentru asta. Noi nu trebuie să ținem cont de cine ne dă sarcinile, ci trebuie să știm că fiecare lucru aici pe pământ și în cosmos este lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să-l facem din inimă, fără rezerve.
Când facem așa, suntem liberi de împotrivirea lăuntrică. Fiecare faptă a noastră este de folos tuturor, începând cu familia, oriunde ne aflăm. Așadar trebuie să fim mereu sinceri. Atunci din noi izvorăște pace, liniște, dragoste și suntem iubiți. Prin gândurile noastre îi atragem și îi alungăm și pe prieteni, și pe neprieteni, și pe rude, și pe apropiați. Puțini oameni bagă de seamă și de aceea se și suferă mult.
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian