Pe drumul crucii #5


Pe drumul crucii (ziua 5) – Dă-ţi drumul!

Luca 2:8-20 (NTR)

În ținutul acela erau niște păstori care rămăseseră afară, pe câmp, și stăteau de pază în timpul nopții în jurul turmei lor. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au speriat foarte tare.
Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul! Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copil nou-născut, înfășat și culcat într-o iesle.“
Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ, între oamenii peste care se odihnește bunăvoința Lui!“
După ce îngerii s-au întors de la ei în ceruri, păstorii și-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“ S-au dus repede și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și Copilul culcat în iesle. Când i-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil. Toți cei ce i-au auzit, s-au mirat de ceea ce le-au spus păstorii.
Maria, însă, păstra toate aceste cuvinte și cugeta la ele în inima ei.
Apoi păstorii s-au întors slăvindu-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit și le-au văzut și care erau întocmai cum li se spusese.
Cugetă asupra Cuvântului.
Rugăciune: Tată! Ai venit – Dumnezeu întrupat! Dezordinea căderii este înlăturată de Mesia cel credincios! Şi noi ne-am pus pe fugă, vrând să vedem! Credeţi! Auziţi-ne cum ne exprimăm! Te glorificăm şi Te lăudam pentru tot ce am auzit şi am văzut. S-a întâmplat exact aşa cum ai spus: Ai venit să zdorbeşti şarpele. AMIN!
Trăieşte Cuvântul: Astăzi nu ne putem abţine. Dăm pe dinafară de veşti bune: trebuie să vorbim, să vestim acel eveniment minunat şi plin de bucurie care este pentru toată lumea de pretutindeni!
Cui i-ai putea spune azi că a venit un Salvator, un Salvator care este Mesia şi Domn? Sună-i, scrie-le un mesaj, adu-le o gustare – şi spune-le vestea extraordinară!
Ann Voskamp

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s