Prin porțile splendorii – Elisabeth Elliot (1926-2015)


Elisabeth Elliot a umblat cu Dumnezeu și spre Dumnezeu. El a fost cu Elisabeth nu doar la fiecare cotitură a vieții, ci a fost și finalul călătoriei sale. La vârsta de 88 de ani, Elisabeth Elliot a ajuns Acasă, trecând  prin Porțile Splendorii. Prin cărțile, experiența și misiunea ei, Elisabeth a fost și va rămâne una dintre cele mai influente femei creștine ale secolului al XX-lea și nu numai.

Vă reamintim și noi trei dintre cărțile lui Elisabeth Elliot pe care le-am prezentat în emisiunile noastre și pe blog.

Umbra Celui Atotputernic este biografia lui Jim Elliot. El a fost primul ei soţ, un misionar martir, a cărui viaţă autoarea o reconstituie din relatările bunicilor, din scrisori, pagini de jurnal şi desigur, propriile sale amintiri, începând cu copilăria lui şi până la moartea lui. Scurta lui viață, plină de sacrificii, a lăsat în urmă o extraordinară  lucrare de misiune  printre triburile din jungla Ecuadorului și o puternică influență pentru generațiile viitoare. Iar viața lui a arătat ce înseamnă să-L cunoști pe Dumnezeu.

Pasiune și puritate reconstituie povestea de dragoste dintre Elisabeth şi Jim, urmărind să ilustreze perspectiva pe care ar trebui să o aibă tinerii creştini asupra relaţiilor cu sexul opus şi asupra căsătoriei şi să ne arate (aşa cum spune şi subtitlul cărţii) „cum să ne punem viaţa sentimentală sub controlul lui Cristos“. Elisabeth a scris-o într-un stil foarte apropiat şi personal, ilustrându-şi tema cu amintiri, extrase din jurnal şi scrisori vechi de dragoste adresate lui Jim Elliot.

De asemenea, pentru cei care sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe despre sfârşitul vieţii lui Jim Elliot şi al tovarăşilor săi, dar şi despre experienţa lui Elisabeth Elliot, aflaţi că există încă două cărţi scrise tot de ea, Prin porţile splendorii, în care vorbeşte despre ce s-a întâmplat atunci şi despre ce au lăsat în urmă aceşti oameni şi Sălbaticii – rudele mele, care istoriseşte experienţa lui Elisabeth Elliot printre indienii Auca.

Călăuzirea lui Dumnezeu nu este alcătuită din şase paşi simpli care trebuie urmaţi pentru a putea avea parte de călăuzirea divină. Cartea de faţă este mai degrabă o colecţie de observaţii izvorâte din experienţa personală şi din Biblie, referitoare la motivul pentru care Dumnezeu îi călăuzeşte pe copiii Săi şi felul în care face El, de fapt, acest lucru.

Pentru mai multe detalii despre autoare şi cărţile sale vizitaţi site-ul oficial elisabethelliot.org.

Puteți citi de asemenea tributul adus de scriitorul John Piper pe site-ul său, Desiring God.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s