În luna ianuarie am citit o carte despre creșterea copiilor intitulată Raising Grateful Kids in an Entitled World – How One Family Learned that Saying No Can Lead to Life’s Biggest Yes de Kristen Welch (despre care am scris puțin în raportul de lectură pe luna ianuarie). Titlul s-ar traduce Cum să creștem copii recunoscători într-o lume care crede că totul i se cuvine – cum a învățat o familie că a spune „nu” poate duce la cel mai important „da” în viață și m-am gândit că ar fi potrivit să-i dedic o serie de patru articole în luna noiembrie – luna mulțumirii, în care se sărbătorește Thanksgiving în anumite zone din lume – , pe de o parte pentru că mi-am dat seama tot mai mult de importanța mesajului său, dar și ca o pregătire pentru perioada de Advent și Crăciun, pe care avem ocazia anul acesta să le sărbătorim în mai multă tihnă și (să sperăm) cu mai puține manifestări consumeriste. (mai mult…)
Etichetă: încredere în Dumnezeu
-
„Calea împlinirii” de Ann Voskamp
Cum să trăiesc când sunt frânt? Când sunt pierdut, cine va veni să mă găsească? Când uit cine sunt, cine va veni să-mi amintească? Când viața încearcă să mă zdrobească, cine va veni să mă întregească?
Am aflat că niciunul dintre noi nu e niciodată prea frânt pentru a nu putea fi întregit de Dumnezeul căruia Îi place „să facă toate lucrurile noi”, este răspunsul pe care îl oferă Ann Voskamp acestor întrebări în volumul Calea împlinirii – o călătorie de 60 de zile către o viață din abundență. (mai mult…)
-
„Călătoare pentru Domnul” de Corrie ten Boom
De Ziua Muncii vă aduc în atenție un volum de memorii scris de o femeie pe care o admir mult și a cărei carte despre experiența din timpul ocupației naziste am recomandat-o în repetate rânduri.
Este vorba despre cartea Călătoare pentru Domnul scrisă de Corrie ten Boom împreună cu Jamie Buckingham, ce cuprinde descrierea evenimentelor care au avut loc în viața acestei femei olandeze după eliberarea din lagărele naziste, fiind o continuare a volumului Refugiul, a cărui prezentare o găsiți aici. (mai mult…)
-
Un strop de viață #910
Așteptarea poate fi obositoare și ne poate usca sufletul – doar dacă nu este umplut de speranța în Dumnezeu. Pentru un credincios, așteptarea nu este acea atitudine disperată pe care o adoptă omul care nu are altă opțiune, ci este o încredere deplină în adevărul că, până la urmă, Dumnezeu va face dreptate, chiar dacă nu se încadrează în timpul preferat de noi.
Gary Thomas, Credința adevărată
-
Un strop de viață #878
Din punct de vedere biblic, așteptarea nu înseamnă să te aștepți la ce este mai rău, să te îngrijorezi, să fii agitat, să pretinzi anumite lucruri sau să preiei controlul. Nu înseamnă nici să aștepți fără să faci ceva. Așteptarea este o acțiune susținută de a te concentra asupra lui Dumnezeu prin rugăciune și cu încredere. A aștepta înseamnă „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El, nu te mânia…” (Ps. 37:7)
Max Lucado, Poți să treci și peste asta

Etichetă: încredere în Dumnezeu
-
Cum să creștem copii recunoscători (partea I) – Dorințe vs nevoi și importanța călăuzirii părintești
În luna ianuarie am citit o carte despre creșterea copiilor intitulată Raising Grateful Kids in an Entitled World – How One Family Learned that Saying No Can Lead to Life’s Biggest Yes de Kristen Welch (despre care am scris puțin în raportul de lectură pe luna ianuarie). Titlul s-ar traduce Cum să creștem copii recunoscători…
-
„Calea împlinirii” de Ann Voskamp
Cum să trăiesc când sunt frânt? Când sunt pierdut, cine va veni să mă găsească? Când uit cine sunt, cine va veni să-mi amintească? Când viața încearcă să mă zdrobească, cine va veni să mă întregească? Am aflat că niciunul dintre noi nu e niciodată prea frânt pentru a nu putea fi întregit de Dumnezeul…
-
„Călătoare pentru Domnul” de Corrie ten Boom
De Ziua Muncii vă aduc în atenție un volum de memorii scris de o femeie pe care o admir mult și a cărei carte despre experiența din timpul ocupației naziste am recomandat-o în repetate rânduri. Este vorba despre cartea Călătoare pentru Domnul scrisă de Corrie ten Boom împreună cu Jamie Buckingham, ce cuprinde descrierea evenimentelor…
-
Un strop de viață #910
Așteptarea poate fi obositoare și ne poate usca sufletul – doar dacă nu este umplut de speranța în Dumnezeu. Pentru un credincios, așteptarea nu este acea atitudine disperată pe care o adoptă omul care nu are altă opțiune, ci este o încredere deplină în adevărul că, până la urmă, Dumnezeu va face dreptate, chiar dacă…
-
Un strop de viață #878
Din punct de vedere biblic, așteptarea nu înseamnă să te aștepți la ce este mai rău, să te îngrijorezi, să fii agitat, să pretinzi anumite lucruri sau să preiei controlul. Nu înseamnă nici să aștepți fără să faci ceva. Așteptarea este o acțiune susținută de a te concentra asupra lui Dumnezeu prin rugăciune și cu…
