Etichetă: Editura Scriptum

  • CEOV S25, Ep.6 – „Reactivitate” de Paul David Tripp

    Trăim într-o societate în care pare că toată lumea are ceva de spus despre tot. Criticile, indignarea și disputele domină interacțiunile în mediul online și, din păcate, mulți creștini s-au alăturat haosului. Din spatele tastaturii, pare incredibil de ușor să-i ataci pe cei care nu îți împărtășesc opiniile politice sau teologice. În toate sferele, arta…

    Citește articolul ➝

  • Ce am citit în octombrie 2024

    Luna octombrie a început în forță, cu înregistrarea primelor episoade din noul sezon #ceov (pe care le puteți asculta aici), iar pe parcursul lunii m-am concentrat asupra lecturii celorlalte cărți pe care urmează să le prezentăm. Printre ele s-au strecurat și niște cărți tomnatice pentru copii, o bandă desenată, un roman și chiar și câteva…

    Citește articolul ➝

  • Ce am citit în iunie 2024

    Deși luna iunie mi s-a părut lungă (parcă 1 iunie a fost de mult!), în mod paradoxal nu-mi dau seama când a trecut. Mă bucur însă că în ciuda unor așteptări destul de reținute în privința lecturii, am reușit totuși să parcurg 15 cărți, trei sferturi din ele fiind cărți pentru copii – de la…

    Citește articolul ➝

  • „O mie de daruri” de Ann Voskamp

    Cel mai bun mod de a te pregăti pentru situațiile de criză este să fii pregătit să mulțumești. Așa cum memoria musculară presupune să exersezi o mișcare atât de des până când trupul „își amintește” mișcarea, exersarea cu credincioșie a mulțumirii îți întărește mușchii recunoștinței, în așa fel încât sufletul tău ține minte ce să…

    Citește articolul ➝

  • Aventuri, mistere și călătorii în timp – recomandările Andreei pentru Ziua Copilului 2024

    Andreea Ștefănică, cea mai veche colaboratoare a noastră, este mamă a doi copii, Tudor (8 ani) și Iunia (4 ani și 9 luni). M-am bucurat să descopăr că dintre recomandările lor de anul acesta trei le-au citit la rândul lor la recomandarea lui Mihai (băiatul meu de 8 ani și jumătate). Asta confirmă o dată…

    Citește articolul ➝

  • Ziua Internațională a Cărții 2024

    De patru ani încoace, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA…

    Citește articolul ➝