Încheiem seria de articole cu recomandări pentru Ziua Copilului cu lista Melaniei Roman (9 ani), care anul trecut m-a surprins cu niște recomandări minunate (care v-au plăcut și vouă de altfel, lista ei a fost printre cele mai citite). Anul acesta cuvântul care descrie cel mai bine lista ei este „aventură” și veți regăsi în ea titluri potrivite atât pentru fete, cât și pentru băieți, cu eroi memorabili, perfecte pentru vacanța de vară. Lectură plăcută!
(mai mult…)Etichetă: aventură
-
Oameni ai cărții #9 – Cărți clasice pentru copii
Nimeni să nu disprețuiască cărțile pentru copii. Sunt total de acord cu C.S. Lewis când vine vorba de clasicii copilăriei: „Nicio carte nu merită citită la vârsta de zece ani dacă nu merită la fel de mult – și deseori mai mult – să fie citită la vârsta de cincizeci de ani și mai mult.” Aproape că am scris și eu însămi aceste fraze, mai ales că am citat același pasaj în teza mea de disertație. Sarah Clarkson prezintă în continuare o listă cu cărțile copilăriei sale care au făcut-o să se îndrăgostească de citit, cărți cu eroine feminine (dar care, cred eu, pot fi gustate la fel de bine și de băieți), dintre care, din nou, le-am selectat doar pe cele traduse în limba română, iar la final vă propun și lista cărților din copilăria mea (nu neapărat cu/pentru fete).
-
5 altfel de cărţi despre dragoste
Aşa cum v-am promis, vă propun astăzi o listă cu cărţi care vorbesc despre dragoste altfel sau despre un alt fel de dragoste, pentru că cred că avem cu toţii nevoie să mai respirăm după ce am fost sufocaţi o săptămână întreagă de „dragostea de Valentine’s Day“. (mai mult…)

Etichetă: aventură
-
Oameni ai cărții #9 – Cărți clasice pentru copii
Nimeni să nu disprețuiască cărțile pentru copii. Sunt total de acord cu C.S. Lewis când vine vorba de clasicii copilăriei: „Nicio carte nu merită citită la vârsta de zece ani dacă nu merită la fel de mult – și deseori mai mult – să fie citită la vârsta de cincizeci de ani și mai mult.” …
-
5 altfel de cărţi despre dragoste
Aşa cum v-am promis, vă propun astăzi o listă cu cărţi care vorbesc despre dragoste altfel sau despre un alt fel de dragoste, pentru că cred că avem cu toţii nevoie să mai respirăm după ce am fost sufocaţi o săptămână întreagă de „dragostea de Valentine’s Day“.
