Cuvântul 18

Cel împietrit la inimă este filosof fără de minte, învățător care se osândește pe sine însuși, iubitor de cuvinte care vorbește împotriva sa, orb care îi învață pe alții să vadă. Se plânge de boală și nu încetează să mănânce cele care îl vatămă. Se roagă să fie izbăvit de patimă, și îndată o împlinește cu fapta. Vorbește despre înfrânare, dar se năpustește la îmbuibare.

Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier şi că ai o frunte de aramă, ţi-am vestit de mult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poţi să zici: ‘Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!’ Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum?… De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine. Ele se fac în timpul de faţă şi nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: ‘Iată că le ştiam.’ Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele, căci ştiam că ai să fii necredincios şi că din naştere ai fost numit răzvrătit. Din pricina Numelui Meu sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. (Isaia 48)

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 17

Despre neagonisire

Neagonisirea este lepădarea grijilor pământești, viață fără de grijă, călătorie fără împiedicare, credință în poruncile Mântuitorului; ea este străină de întristare.

Omul neagonisitor se roagă cu mintea curată, dar cel iubitor de agoniseală se roagă cu mintea la chipurile materiei.

Cel ce a gustat din bunătățile cele de sus lesne le disprețuiește pe cele pământești, iar cel ce nu le-a gustat pe cele dintâi, acela se bucură pentru agonisirea celor de pe urmă.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 16

Despre iubirea de argint

Iubirea de argint este închinare la idoli, fiică a necredinței, dezvinovățire de sine cu neputințele proprii, prezicătoare a bătrâneților, mai înainte vestitoare a foametei.

Iubitorul de argint strâmbă din nas la cuvântul Evangheliei și o calcă pe aceasta de bunăvoie. Cel ce se plânge pe sine însuși, acela s-a lepădat și de trupul său și nu-l cruță la vreme de nevoie. Cel ce a biruit această patimă a curmat grijile, dar cel legat de ea niciodată nu se va ruga curat.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 15

A avea curăție înseamnă a-ți însuși firea celor fără de trup. Curăția este casa cea dorită a lui Hristos și cerul pământesc al inimii. Curăția este o lepădare mai presus de fire a firii. Curat este acela care dragostea (cea trupească) o înlătură prin dragoste (dumnezeiască) și focul cel trupesc l-a stins cu focul cel nematerial. Întreaga înțelepciune (neprihănirea) este o numire atotcuprinzătoare a tuturor virtuților. Întreaga înțelepciune este curăția sufletului și a trupului.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 14

Despre pântece, stăpânul cel viclean și iubit de toți

Lăcomia este o înșelare a ochilor; deși nu putem cuprinde decât cu măsura, ea ne îndeamnă să înghițim toate odată. Câtă vreme trupul este în plină putere, să păzim înfrânarea în orice timp și orice loc.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 13

Despre akedie

Akedia este slăbănogirea sufletului, istovirea minții, nesocotirea nevoinței. Celor ce stau la rugăciune, acest duh viclean le amintește despre treburi care nu suferă amânare și întrebuințează orice vicleșug pentru a găsi vreo pricină părut binecuvîntată prin care să ne abată, ca și cu un căpăstru, de la convorbirea cu Dumnezeu. Să legăm acuma această tirană cu amintirea păcatelor noastre, să o batem cu lucrul mâinilor noastre și să o târâm cu cugetarea la bunătățile cele viitoare.

Sfântul Ioan Scărarul