„Sufletul meu măreste pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinților noștri – față de Avraam și sămânța lui în veac.” (Luca 1:46-55)

Maria înțelege clar un lucru remarcabil despre Dumnezeu: El este pe cale să schimbe cursul întregii istorii a umanității. Cele mai importante trei decenii din toate timpurile sunt pe care să înceapă. Și unde este Dumnezeu? Pe El Îl preocupă două femei necunoscute și smerite – una în vârstă și stearpă (Elisabeta) și una tânără și fecioară (Maria). Iar Maria este atât de mișcată de această viziune despre Dumnezeu, Cel care îi iubește pe cei umili, încât izbucnește într-un cântec.

Maria și Elisabeta sunt minunatele eroine ale relatării lui Luca. Lucrul care îl impresionează cel mai mult, se pare, și lucrul cu care vrea să-l impresioneze pe Teofil, nobilul său cititor, este smerenia și bucuria Elisabetei și a Mariei.

Elisabeta spune: „Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?” (Luca 1:43). Maria spune : ”Domnul a privit spre starea smerită a roabei Sale”.(Luca 1:48)

Singurii oameni a căror suflete pot cu adevărat glorifica pe Domnul sunt cei ca Elisabeta și Maria – oameni care recunosc starea lor smerită și sunt copleșiți de bunăvoința unui Dumnezeu măreț.

John Piper, Good News of Great Joy