O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea ești, cât de bine este pentru om a-și încredința inima în mâinile Tale, decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat, primejdios lucru este pentru om a-și călăuzi inima cu muritoare mâini. Tu, Doamne, dintotdeauna ai știut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită și tainică minune – părintește l-ai sfătuit: „Fiule, dă-mi Mie inima ta!” Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
Mulți vorbesc despre voia slobodă a omului. Sunt oameni slobozi întru bine, iar alții întru rău. Slobod întru bine este cel ce-și încredințează libertatea celui mai slobod, adica Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod spre rău este cel ce vrea să-și folosească singur libertatea sa, iar atunci, fără să bage de seamă, o încredințează Tiranului, celui care este cel mai lipsit de libertate.
O, cel ce ești slobod întru cele bune, folosește-ți libertatea dăruită pentru a da Domnului inima ta spre călăuzire. Va rămâne a ta și o vei purta întru sine, iar El o va călăuzi.
Sfântul Nicolae Velimirovici- Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere
