Etichetă: Crăciun

Advent în Narnia #19 – Crăciun și Euharistie


Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

Matei 26:26-28

M-am închinat într-o biserica episcopaliană pentru prima dată în Ajunul Crăciunului, cu mulți ani în urmă. Multe lucruri erau noi pentru mine, dar îmi amintesc în special sentimentul ciudat că, în noaptea în care noi îl sărbătoream pe Isus ca Prunc, auzeam și sărbătoream și că „în noaptea dinainte de a muri, Domnul nostru Isus Hristos a luat pâine.” Joia Mare, Vinerea Mare și Crăciunul stăteau toate alături unele de altele.

Ce are de-a face Cina Domnului cu Crăciunul? Biserica ta poate că serbează sau nu Cina Domnului în Ajunul Crăciunului, dar în seara aceea cu toții sărbătorim faptul că Dumnezeu a venit pe pământ. Că, în Isus, Dumnezeu S-a născut să trăiască și să moară ca unul dintre noi, pentru noi.

Când El le-a oferit ucenicilor săi pâine și vin la Cina cea de Taină, Isus le-a numit trupul și sângele său, o afirmație șocantă. C.S. Lewis scria: „Nu știu și nu-mi pot imagina ce au înțeles ucenicii că vrea să spună Domnul nostru când, cu trupul încă nefrânt și cu sângele încă nevărsat, El le-a întins pâinea și vinul, spunând că sunt trupul și sângele Lui; și totuși, porunca, până la urmă, a fost luați, mâncați; nu, luați, înțelegeți.”

Poate că de aceea a ales Lewis un leu ca salvator pentru Narnia. Un leu are un corp formidabil: mare, puternic, cu blană bogată. Leii au dinți și gheare mari și câteodată mănâncă oameni. Isus, la fel ca Aslan, este concret, puternic și real; nu o rază de lumină sau o rafală de vânt.

În staul, în ajunul Crăciunului, vom vedea trupul Său întins într-o iesle. El a fost un bebeluș real. El a avut o naștere fizică și a murit o moarte fizică. Și El ni Se oferă, chiar și atunci când nu știm cum să-L primim.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #18 – Domnul și Doamna Castor


Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

1 Corinteni 11:26

Domnul Castor îi găsește pe copii în pădure și îi duce acasă la Doamna Castor, unde ei o ajută să pregătească masa. Domnul Castor și Peter se duc la pescuit în timp ce Doamna Castor și fetele pun masa. Apoi, într-unul dintre cele mai tihnite pasaje din roman, se așază cu toții la masă și mănâncă pește prăjit, cartofi cu unt, ceai fierbinte și o ruladă cu marmeladă minunată și glorios de lipicioasă.

Când toată lumea este hrănită, Domnul Castor spune „Acum putem trece la treabă.” Atunci devin copiii parte din mișcarea de a-l aduce înapoi pe Aslan în Narnia, o mișcare în care, deși nu își dau seama încă, vor juca un rol central.

Întâlnirea cu familia Castorilor este un punct de cotitură major pentru copii. Castorii îi primesc cu mare ospitalitate în casa lor și în Narnia. Ei sunt hrăniți, fizic și spiritual. Află despre Aslan. Ei devin cu adevărat o parte din regatul Narniei – din regatul lui Aslan.

Cina Castorilor este, de asemenea, momentul în care Edmund decide să-și părăsească familia și să i se alăture Vrăjitoarei Albe. El se simte nesătul, înfometat după rahat turcesc („mâncarea magică proastă” care face „mâncarea obișnuită bună” nesatisfăcătoare). La fel ca Iuda la Cina cea de Taină, el se furișează afară, neputând să ia parte la ospitalitate și Comuniune, cu trădarea în minte. El nu poate să primească deschiderea Castorilor sau vestea bună a venirii lui Aslan.

Când Castorii și frații săi văd că Edmund a dispărut, ei își dau seama că se află într-un mare pericol. Forțele Vrăjitoarei vor veni după ei. O furtună de zăpadă vuiește. Masa pe care au pregătit-o și pe care au împărțit-o i-a adus împreună și i-a întărit pentru ceea ce avea să urmeze.

Adventul și Crăciunul sunt perioade în care sărbătorim cu mese și mâncare. Adu-ți aminte să te hrănești bine, cu mâncare bună și o companie iubitoare. Isus a împărțit deseori mese cu alții ca parte a lucrării sale pe pământ. El este de asemenea cu noi în fiecare masă de dragoste și Comuniune pe care o împărtășim. Fie ca mesele și banchetele tale din acest sezon să te întărească pentru a face față furtunilor care vuiesc în viața ta și să te pregătească pentru a-L primi pe Hristos și dragostea Lui cu ocazia acestui Crăciun.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #14 – Adam și Eva


Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Geneza 3:21, 23-24

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste de Crăciun. Biserica medievală prezenta deseori piese ale misterelor în tot orașul pe 25 decembrie, piese despre Creație, Adam și Eva și Nașterea Domnului, printre altele, pentru a comemora această zi și pentru a învăța despre istoria mântuirii. Nașterea omenirii era pusă în pereche cu nașterea lui Hristos în anul liturgic – în contrast, dar și în paralel.

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste antică, dar la fel ca multe alte pasaje din Biblie, ea capătă viață pentru noi astăzi pentru că este o poveste despre ce înseamnă să fii om. Adam și Eva probabil că ne sună ciudat de familiar. Ei se învinuiesc reciproc și îl învinuiesc pe șarpe. Ei nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Ei se ascund de Dumnezeu. Deși Dumnezeu este dezamăgit și mânios că ei nu par să poată respecta nici cele mai mici porunci, Dumnezeu totuși îi iubește. Dumnezeu îi dă afară din paradis pentru a învăța câteva lucruri despre viață – închizând ușa în urma lor –, dar Dumnezeu le dă haine de purtat pe drum.

În Narnia, copiii oamenilor sunt numiți „fii ai Adam” și „fiice ale Evei” și, ce să vezi, copiii Pevensie găsesc și ei haine de blană în șifonier, în drumul lor spre o lume nouă. Poate că Adam și Eva au avut de înfruntat un pericol mai mare decât Vrăjitoarea Albă, fiind nevoiți să-și câștige existența din praful pământului. Hainele lor noi sunt un semn al sfârșitului paradisului, unde Biblia ne spune că erau vegetarieni și nu purtau deloc haine. Hainele de blană ale copiilor Pevensie (prea mari pentru ei) sunt un semn că și ei vor deveni oameni noi într-o zi, regi și regine ale Narniei.

Trăim de partea cealaltă a paradisului de mult timp deja și încă nu facem o treabă bună urmând poruncile lui Dumnezeu. Ca Adam și Eva, îi învinuim pe alții și ne ascundem de Dumnezeu. Chiar și-așa, un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Dumnezeu nu ne aduce din nou în paradis, dar Dumnezeu ni-L dă pe Însuși Fiul Său. Dumnezeu ne oferă o viață nouă și o nouă identitate în Hristos. Și, câteodată, chiar și o haină.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)