Creștinismul nu doar că îi face pe adepții lui să fie convinși că oamenii care îmbrățișează alte credințe dețin capacitatea de a face binele și de a raționa cu înțelepciune, ci și să admită că mulți dintre aceștia pot duce o viață superioară din punct de vedere moral propriei lor vieți. Cei mai mulți din cultura noastră au convingerea că, dacă există un Dumnezeu, ne putem relaționa la El, și dacă ducem o viață bună, ajungem în rai. Să numim această concepție „îndreptare morală”. Creștinismul însă ne învață exact opusul. Potrivit înțelegerii creștine, Isus nu ne spune cum să trăim, astfel încât să ne câștigăm mântuirea. El vine să ne ierte și să ne mântuiască prin viața și moartea Sa în locul nostru. Harul lui Dumnezeu nu vine spre oamenii care îi depășesc pe alții din punct de vedere al moralității, ci spre cei care-și recunosc eșecul de a face fapte bune, precum și nevoia pe care o au de un Mântuitor.
Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului
