Etichetă: închinare

  • În așteptarea Darului #15

    Nu mă voi lăsa îngenuncheat de presiuni în această perioadă de Advent. Voi îngenunchea doar înaintea Ta, Doamne. Ceea ce mă scufundă este pendularea între dumnezei. Pendularea între dumnezeii lucrurilor şi Dumnezeul tuturor lucrurilor mă face să eşuez şi să mă înec fără zgomot în toate.

    Isus, Darul, vine să-mi dea gratuit prin patimile Sale, ceea ce orice alt dumnezeu mă forţează să obţin prin eforturile mele.

  • Un strop de viaţă #518

    Matei 4:8-10

    Prin har, astăzi voi posti de la idolii care-mi creează dependenţă, care mă atrag de la a-L adora doar pe Hristos. Astăzi Îi voi mulţumi lui Hristos, Îl voi adora pe Hristos, Îl voi binecuvânta pe Hristos cu închinarea mea, pentru că închinarea înseamnă să-I dai lui Dumnezeu înapoi ceea ce El a insuflat în noi. Ne pocăim cu sinceritate de idolii noştri pentru că ei sunt piatra de căpătâi a fiecărui păcat al nostru, şi dacă noi nu ne vom distruge idolii, ne vor distruge ei pe noi.

    Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 38

  • Un strop de viaţă #416

    În sfârşit, expresia revărsare continuă se remarcă în mod special… aceste două cuvinte sunt singurii descriptori la care mă pot gândi şi care includ atât lucrarea lui Dumnezeu, cât şi pe cea a omului, şi împreună fac trimitere la un concept biblic complet despre închinare…. Din punct de vedere spiritual, continuitatea este esenţa. Dumnezeu este continuu şi neschimbător: EU SUNT CEL CE SUNT; Cuvântul Lui este veşnic; Isus Cristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, dincolo de materialitate şi vremelnicia noastră, noi am fost creaţi pentru a intra în acel continuu al lui Dumnezeu. […] La sfârşitul tuturor lucrurilor ne stă în faţă o continuitate a vieţii veşnice sau a morţii veşnice.
    În ceea ce priveşte termenul de revărsare, am ales acest cuvânt nu doar pentru forţa sa scripturală, ci pentru că el implică dărnicie şi generozitate; când torn ceva, renunţ la acel lucru, îi dau drumul. A picura nu înseamnă a turna, deoarece între stropi există spaţiu. Dar când torn ceva, curgerea însăşi este organică şi consistentă. […] Legat de importanţa scripturală a revărsării, trebuie doar să cauţi în concordanţa biblică şi vei afla când apare explicit sau implicit. Vedem conceptul de «vărsare» în sistemul de jertfe din Vechiul Testament. Îl vedem în sensul larg de dărnicie, de a ne revărsa înspre semeni. Dar mai ales, îl vedem în sacrificiul perfect al lui Cristos – S-a revărsat pe Sine însuşi pe cruce, o dată pentru totdeauna. Probabil că nu este nimic care să descrie mai bine acest lucru decât rezumatul făcut de Pavel: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.“ (2 Tim. 4:6)

    Harold M. Best, Închinarea neîncetată

  • Un strop de viaţă #415

    Am reuşit să dau o definiţie a închinării care cred că este valabilă în cazul fiecărei condiţii umane posibile: Închinarea este revărsarea continuă a tot ce sunt eu, tot ce fac eu şi a tot ce voi deveni eu în lumina unui dumnezeu pe care l-am ales sau care mă alege.
    În primul rând, definiţia implică întreaga rasă umană. Nu este vorba doar despre creştini, ci despre toţi oamenii, de pretutindeni, care sunt preocupaţi să se închine, să se supună lucrurilor care îi stăpânesc şi să mărturisească de ce trăiesc aşa cum trăiesc. Acesta este motivul pentru care nu am scris cuvântul «dumnezeu» cu majusculă.
    Pe de altă parte, definiţia accentuează realitatea şi importanţa fundamentală a continuităţii. Adică, închinarea nu se opreşte şi o ia de la capăt, în ciuda intenţiilor noastre de a dovedi contrariul. De vreme ce punem accentul pe timp, locuri, metode specifice, înţelegem greşit semnificaţia biblică a închinării. Închinarea poate fi un fel de flux şi reflux, poate avea înfăţişări variate, poate fi conştientă sau inconştientă, intensă şi extatică sau tăcută şi comună, dar este continuă. Când păcătuim, închinarea nu încetează. Ea şi schimbă direcţia şi redeveni ce a fost la început, chiar dacă doar pentru un moment. Pocăinţa – întoarcerea de la şi înspre – este singura soluţie.

    Harold M. Best, Închinarea neîncetată

  • Un strop de viaţă #414

    Închinarea are de-a face cu cine suntem noi, vorbeşte despre cine sau ce este Dumnezeul nostru şi despre cum alegem să trăim. […] Nu e nimeni care să nu se închine. […] chiar în acest moment şi cât va mai exista lumea aceasta, fiecare locuitor al ei se proşterne şi slujeşte ceva sau pe cineva – o imagine, o persoană, o instituţie, o idee, un duh sau pe Dumnezeu în Cristos. Fiecare este format în acest fel şi creşte spre un nivel de plinătate, fie al neprihănirii, fie al răutăţii. Nimeni nu este exclus şi nimeni nu poate dori să fie exclus. Fiecare dintre noi suntem închinători neîncetaţi şi aşa vom rămâne totdeauna, deoarece veşnicia este extrapolarea uneia dintre următoarele două condiţii: abandonarea în voia păcatului, care este urmată de pierderea veşnică, sau asumarea unei trăiri în neprihănire, care duce la câştigarea veşniciei. Acesta este adevărul central al existenţei noastre şi din acesta rezultă toate celelalte.

    Harold M. Best, Închinarea neîncetată

  • „Redescoperă mirarea“ de Ravi Zacharias

    În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

    Redescoperă mirareaV-aţi întrebat vreodată cum putem să păstrăm sentimentul mirării, fără să fim permanent copleşiţi? Cum să trăim îmbinând rutina vieţii cu dramatismul ei, în aşa fel încât întreaga poveste să rămână senzaţională?

    Dacă v-aţi pus aceste întrebări sau dacă nu vi le-aţi pus până acum, dar vi se par potrivite şi vreţi să aflaţi răspunsul la ele, vă propun astăzi cartea lui Ravi Zacharias, Redescoperă mirarea, în a cărei introducere autorul lansează aceste întrebări, care pot fi cuprinse într-una: Cum putem redescoperi mirarea şi cum o putem întreţine? (mai mult…)

  • În așteptarea Darului #15

    Nu mă voi lăsa îngenuncheat de presiuni în această perioadă de Advent. Voi îngenunchea doar înaintea Ta, Doamne. Ceea ce mă scufundă este pendularea între dumnezei. Pendularea între dumnezeii lucrurilor şi Dumnezeul tuturor lucrurilor mă face să eşuez şi să mă înec fără zgomot în toate. Isus, Darul, vine să-mi dea gratuit prin patimile Sale,…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viaţă #518

    Matei 4:8-10 Prin har, astăzi voi posti de la idolii care-mi creează dependenţă, care mă atrag de la a-L adora doar pe Hristos. Astăzi Îi voi mulţumi lui Hristos, Îl voi adora pe Hristos, Îl voi binecuvânta pe Hristos cu închinarea mea, pentru că închinarea înseamnă să-I dai lui Dumnezeu înapoi ceea ce El a…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viaţă #416

    În sfârşit, expresia revărsare continuă se remarcă în mod special… aceste două cuvinte sunt singurii descriptori la care mă pot gândi şi care includ atât lucrarea lui Dumnezeu, cât şi pe cea a omului, şi împreună fac trimitere la un concept biblic complet despre închinare…. Din punct de vedere spiritual, continuitatea este esenţa. Dumnezeu este…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viaţă #415

    Am reuşit să dau o definiţie a închinării care cred că este valabilă în cazul fiecărei condiţii umane posibile: Închinarea este revărsarea continuă a tot ce sunt eu, tot ce fac eu şi a tot ce voi deveni eu în lumina unui dumnezeu pe care l-am ales sau care mă alege. În primul rând, definiţia…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viaţă #414

    Închinarea are de-a face cu cine suntem noi, vorbeşte despre cine sau ce este Dumnezeul nostru şi despre cum alegem să trăim. […] Nu e nimeni care să nu se închine. […] chiar în acest moment şi cât va mai exista lumea aceasta, fiecare locuitor al ei se proşterne şi slujeşte ceva sau pe cineva…

    Citește articolul ➝

  • „Redescoperă mirarea“ de Ravi Zacharias

    În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit,…

    Citește articolul ➝