CEOV S23, Ep.1 – „A fost odată un dulap” de Patti Callahan


Ai fost vreodată curios să știi cum a fost scrisă o carte care ți-a plăcut foarte mult? De unde i-a venit ideea autorului să creeze acea lume, acele personaje, acel conflict?

Uneori ne putem da seama și singuri de unele influențe care au ghidat scrierea unei cărți și unii specialiști chiar reușesc să identifice surse și corespondențe și să traseze cu o asemenea exactitate parcursul de la inspirație sau idee inițială la produsul final, încât aproape că acesta își pierde tot farmecul.

Continuă lectura „CEOV S23, Ep.1 – „A fost odată un dulap” de Patti Callahan”

Ne mutăm pe Anchor/Spotify!


Pentru cei care preferă să asculte discuțiile noastre, mai degrabă decât să ne citească, avem o veste bună!

Continuă lectura „Ne mutăm pe Anchor/Spotify!”

CEOV S22 Ep. special de Advent – „Emmanuel” de Ruth Chou Simons


Dacă ar fi să existe un singur nume al lui Isus care să surprindă întreaga inimă a lui Dumnezeu, acesta este Emanuel – Dumnezeu cu noi. Niciun alt nume nu exprimă atât de adecvat plinătatea dorinței lui Dumnezeu de la începutul timpului de a fi în părtășie cu cei care Îi poartă chipul și de a fi Dumnezeul lor. El întotdeauna Și-a dorit că noi să fim cu El. Când păcatul a distrus părtășia, Dumnezeu a pus în mișcare planul Său să ne aducă înapoi la El. Când noi nu am putut fi cu El, El a venit la noi.

Continuă lectura „CEOV S22 Ep. special de Advent – „Emmanuel” de Ruth Chou Simons”

CEOV S22 Ep.10 – „Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons


Familiile cresc și sunt modelate zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Dorești ca și copiii tăi să fie urmași ai lui Cristos, să urmeze poruncile Lui și să aibă o credință vie și roditoare, dar nu știi de unde să începi?
Sau poate că nu ai copii, dar dorești să aprofundezi tu însuți adevărurile credinței creștine, aflând moduri practice prin care să le aplici în viața de zi cu zi?

Continuă lectura „CEOV S22 Ep.10 – „Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons”

CEOV S22 Ep.9 – „Deschizătorul de drumuri” de Ann Voskamp


Când apuci pe o direcție greșită, ajungi într-un loc unde nu ți-ai fi dorit vreodată să ajungi.

Dacă așteptările care ți-au fost insuflate vizează doar succesul, împlinirea și semnificația în moduri care nu corespund cu topografia și realitatea vieții tale, nu e de mirare că te simți oarecum derutat. Și viața continuă să te copleșească în valuri.

Nu deții controlul asupra furtunilor vieții; poți doar să înveți cum să navighezi printre valuri.

Astăzi vă dezvăluim câteva tehnici pentru a naviga valurile vieții desprinse din cea mai recentă carte a lui Ann Voskamp, Deschizătorul de drumuri.

Continuă lectura „CEOV S22 Ep.9 – „Deschizătorul de drumuri” de Ann Voskamp”