Realitatea răului e cea care mi-a întărit credinţa în lumea invizibilă. Răul stăpâneşte în lumea vizibilă, înfăţişându-se fără ocoliş, sărindu-ţi în faţă.
Dumnezeu este mai subtil – El trebuie căutat.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Realitatea răului e cea care mi-a întărit credinţa în lumea invizibilă. Răul stăpâneşte în lumea vizibilă, înfăţişându-se fără ocoliş, sărindu-ţi în faţă.
Dumnezeu este mai subtil – El trebuie căutat.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
„A crede în supranatural nu înseamnă pur şi simplu a crede că, după o viaţă relativ virtuoasă şi împlinită pe pământ, vom continua să trăim în cel mai bun substitut cu putinţă al acestei lumi sau că, după o viaţă plină de lipsuri şi dificultăţi, vom fi despăgubiţi cu toate lucrurile bune de care n-am avut parte: înseamnă a crede că supranaturalul este cea mai de preţ realitate – aici şi acum.”
T.S Eliot, citat în Zvonurile altei lumi de Philip Yancey
„Caracterul se defineşte prin ceea ce alegi să faci atunci când nu te vede nimeni.” În fond şi la urma urmei, Dumnezeu vede întotdeauna totul. Dumnezeu îmi apare acum nu ca un poliţist care îmi supraveghează de sus fiecare mişcare, ci ca un Duh lăuntric, inspirându-mă să-mi împlinesc nedezminţit rostul ce mi-a fost menit încă de la început.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Dumnezeu a binecuvântat lumea cu daruri din belşug. Modul în care le folosim este, însă, cel care le confirmă calitatea. A duce o viaţă echilibrată e acelaşi lucru cu a încerca să te menţii în şaua unui cal dat fiind că primejdia de a cădea e la fel de mare, fie că înclini spre stânga sau spre dreapta. Bucuria de a călări o are doar cel în stare să rămână pe crupă.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Tot ceea ce înseamnă viaţă presupune o confruntare între impuls şi inhibiţie, între natura decăzută şi chipul lui Dumnezeu. A înţelege viaţa din perspectiva sacrului nu are alt temei decât credinţa elementară în faptul că, plămădind făptura umană, Creatorul i-a menit binele absolut.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Trăsătura specifică a speciei noastre este aceea că nu ne simţim pe deplin acasă aici, un simptom al acestei stări fiind neliniştea cu care tindem spre o realitate superioară şi, totodată, mai durabilă. Deşi substanţa universului se regăseşte în celulele noastre, tot atât de adevărat este că în ele se regăseşte deopotrivă chipul Dumnezeului care a creat universul.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

Realitatea răului e cea care mi-a întărit credinţa în lumea invizibilă. Răul stăpâneşte în lumea vizibilă, înfăţişându-se fără ocoliş, sărindu-ţi în faţă. Dumnezeu este mai subtil – El trebuie căutat. Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
„A crede în supranatural nu înseamnă pur şi simplu a crede că, după o viaţă relativ virtuoasă şi împlinită pe pământ, vom continua să trăim în cel mai bun substitut cu putinţă al acestei lumi sau că, după o viaţă plină de lipsuri şi dificultăţi, vom fi despăgubiţi cu toate lucrurile bune de care n-am…
„Caracterul se defineşte prin ceea ce alegi să faci atunci când nu te vede nimeni.” În fond şi la urma urmei, Dumnezeu vede întotdeauna totul. Dumnezeu îmi apare acum nu ca un poliţist care îmi supraveghează de sus fiecare mişcare, ci ca un Duh lăuntric, inspirându-mă să-mi împlinesc nedezminţit rostul ce mi-a fost menit încă…
Dumnezeu a binecuvântat lumea cu daruri din belşug. Modul în care le folosim este, însă, cel care le confirmă calitatea. A duce o viaţă echilibrată e acelaşi lucru cu a încerca să te menţii în şaua unui cal dat fiind că primejdia de a cădea e la fel de mare, fie că înclini spre stânga…
Tot ceea ce înseamnă viaţă presupune o confruntare între impuls şi inhibiţie, între natura decăzută şi chipul lui Dumnezeu. A înţelege viaţa din perspectiva sacrului nu are alt temei decât credinţa elementară în faptul că, plămădind făptura umană, Creatorul i-a menit binele absolut. Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Trăsătura specifică a speciei noastre este aceea că nu ne simţim pe deplin acasă aici, un simptom al acestei stări fiind neliniştea cu care tindem spre o realitate superioară şi, totodată, mai durabilă. Deşi substanţa universului se regăseşte în celulele noastre, tot atât de adevărat este că în ele se regăseşte deopotrivă chipul Dumnezeului care…