Un strop de viață pentru părinți #1


Să fim părinți dătători de viață înseamnă să le facem cunoștință copiilor noștri cu Dumnezeul viu al Scripturii și să le dăm viața pe care am găsit-o în El.

Acest lucru are mai puțin de-a face cu ce faci tu și mult mai mult cu cine ești tu – un copil al Dumnezeului viu căruia îi pasă de El și este gata să împărtășească acea viață cu copiii săi pentru ca și ei să-L cunoască.

Înseamnă ca copiii tăi să găsească viața în Dumnezeu astfel încât ei să rămână credincioși credinței pe care le-o transmiți tu.

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Un strop de viață pentru mame #50


„De-a lungul anilor petrecuți alături de noi, interacțiunile noastre cu copiii noștri le vor arăta cine este Dumnezeu și cum acționează El. Haideți să-i copleșim cu iubire și disciplină în cel mai larg sens și să le transmitem cât mai mult despre Dumnezeu pe măsura înțelegerii lor la orice vârstă s-ar afla.” (Noel Piper)

Fie că îi încurajăm pe copiii noștri să memoreze versete biblice, capitole sau câteva dintre crezurile antice sau întrebări din catehism, cred că aceste zece sau mai puține minute (petrecute astfel) pot fi timpul cel mai bine investit.

Natura și spiritul conversațiilor noastre cu copiii în timpul fiecărei etape din viața lor ar trebui să-i îndrepte spre Dumnezeu ca fiind Creatorul și Cel care orchestrează viața, cu măsura potrivită de reverență. Asta este cu atât mai important cu cât copiii se apropie de vârsta sarcasmului și a scepticismului! Găsește modalități de a-L aduce pe Dumnezeu în discuțiile de zi cu zi, recunoscând bunătatea Lui în tot ce vezi.

Pe măsură ce copiii cresc și devin mai curioși, își vor forma întrebări sincere despre credință. Nu vei avea toate răspunsurile, așa că atunci când nu știi, cere-le să ți se alăture în cercetare, lectură și aflarea răspunsului împreună.

Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a folosi fiecare ocazie cu înțelepciune pentru că nu știm câte vom mai avea.

Jessica Smartt, Memory-Making Mom