Etichetă: Narnia

  • Advent în Narnia #1 – Prin șifonier

    Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.

    Luca 13:24

    Patru copii, două surori și doi frați, au fost trimiși de-acasă, din Londra, la țară pentru a scăpa de bombardamentele din timpul Blitz-ului din cel de-Al Doilea Război Mondial. Se află într-un loc nou, departe de părinții lor, cu doi îngrijitori adulți care sunt mai degrabă absenți.

    Într-o zi ploioasă, pe când explorează casa mare și singuratică în care stau, Lucy, cea mai mică dintre ei, găsește un șifonier mare, singur într-o încăpere goală. Este curioasă; deschide ușa și intră înăuntru, croindu-și drum printre hainele de blană atârnate înăuntru, iar apoi se trezește în mijlocul unei păduri înzăpezite.

    Când eram mică, îmi plăcea să intru în dulapuri cu brațele întinse înainte, sperând să simt aerul rece și să simt zăpada scârțâind sub picioarele mele. Poate și tu ai făcut asta. Ceva din mine tânjea să găsească o lume mai asemănătoare cu cea în care voiam să cred decât era cea din jurul meu.

    Începutul perioadei de Advent se poate asemăna cu intrarea în șifonier. În funcție de zona în care locuiești, perioada de Advent ar putea arăta chiar ca Narnia – rece, cu zăpadă sub picioarele tale. Dar perioada de Advent seamănă cu Narnia în mai multe privințe în afară de vreme. Este o perioadă deosebită, diferită de zilele obișnuite: ascultăm muzică specială, ne decorăm casele, străzile și hainele; mâncăm mâncăruri încântătoare și delicioase. Trăim un sentiment amplificat de nerăbdare și așteptare. Aceste așteptări nu se referă doar la dăruirea și primirea de cadouri, ci și la faptul că Adventul și perioada Crăciunului ne ajută să vedem o particică a unei lumi care este mai bună, mai dreaptă și mai plină de bucurie decât cea în care trăim de obicei.

    Pentru a intra cu adevărat în acea lume, în calitate de creștini, ușa pe care trebuie să intrăm mai întâi este Hristos. Zăpada, verdeața brazilor, muzica, biscuiții și darurile ne pot ajuta să ne imaginăm împărăția lui Dumnezeu, dar indiferent de cât de mare și frumoasă este coronița festivă, a intra pe ușa noastră din față nu ne va transforma viețile în modul în care trecând prin ușa care este Isus Însuși o va face. El este cel care ne va conduce în lumea la care tânjim, în care durerea se transformă în dragoste, iar moartea în viață.

    (După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

  • Advent în Narnia

    Prin temele sale încântătoare, cum ar fi lumina și întunericul, ispita și păcatul, iertarea și speranța, romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea este o sursă deosebită de meditații pentru perioada de Advent, perioada premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului.

    În perioada 1-28 decembrie, de la ora 18:00 la RVE București vă invităm să descoperiți în aceste meditații ce ne pot învăța cei patru copii Pevensie despre Dumnezeu și venirea Sa în lume în persoana lui Isus Hristos, adevăruri revelate în urma minunatei călătorii a copiilor pe tărâmul Narniei.

    Pornind de la evenimentele din romanul lui C.S. Lewis, îmbinate cu pasaje din Scriptură elocvente, aceste meditații sunt un mod prin care putem privi Sărbătoarea Nașterii Domnului și viața de credință cu alți ochi, într-un mod proaspăt.

    Urmăriți-le în fiecare zi, între 1 și 28 decembrie, de la ora 18:00 la RVE București pe 94,2 FM, pe rvebucuresti.ro și aici pe blog!

  • De Ziua Copilului citeşte cărţi pentru copii!

    teacher7În cinstea zilei de 1 iunie m-am gândit să fac o listă a cărţilor mele preferate pentru copii care merită citite şi de adulţi. Mi-am dat seama că sunt destul de multe şi mi-a fost greu să aleg doar câteva, aşa că m-am hotărât să le împart în mai multe categorii. Iată ce a ieşit: (mai mult…)

  • Advent în Narnia #1 – Prin șifonier

    Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Luca 13:24 Patru copii, două surori și doi frați, au fost trimiși de-acasă, din Londra, la țară pentru a scăpa de bombardamentele din timpul Blitz-ului din cel de-Al Doilea Război Mondial. Se află într-un loc…

    Citește articolul ➝

  • Advent în Narnia

    Prin temele sale încântătoare, cum ar fi lumina și întunericul, ispita și păcatul, iertarea și speranța, romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea este o sursă deosebită de meditații pentru perioada de Advent, perioada premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului. În perioada 1-28 decembrie, de la ora 18:00 la RVE București vă invităm să descoperiți în…

    Citește articolul ➝

  • De Ziua Copilului citeşte cărţi pentru copii!

    În cinstea zilei de 1 iunie m-am gândit să fac o listă a cărţilor mele preferate pentru copii care merită citite şi de adulţi. Mi-am dat seama că sunt destul de multe şi mi-a fost greu să aleg doar câteva, aşa că m-am hotărât să le împart în mai multe categorii. Iată ce a ieşit:

    Citește articolul ➝