Etichetă: cruce

Un strop de viaţă #432


În ziua de după Miercurea Cenuşii, Oamenii Crucii se pocăiesc de o dragoste şi de o viaţă care îi fac să facă mai puţin decât să-şi iubească duşmanii şi să se roage pentru cei care îi persecută.

Noi, Oamenii Crucii ne pocăim pentru faptul că nu ne iubim vecinii de alături zilnic, necurmat, în mod extravagant, deşi continuăm să spunem că vrem să schimbăm lumea şi ne pocăim de ură, evitare şi teama de suferinţă, deşi spunem că vrem să fim găsiţi vrednici de a suferi pentru crucea lui Hristos.

Oamenii Crucii se pocăiesc pentru faptul că îşi iubesc mai mult agendele – în loc să-şi întrerupă programele pentru că-L iubesc mai mult pe Isus.

Iartă-ne pentru lipsa noastră de rugăciune, pentru că la însăşi rădăcina lipsei noastre de creştere este aproape întotdeauna o lipsă de rugăciune.

Ne pocăim, Doamne, pentru faptul că te iubim atât de puţin pentru că ne iubim pe noi prea mult.

Ann Voskamp, „when you want to take back Lent & a broken world & your breaking heart: A Free 40 Day Lent Devotional Journey”

Un strop de viaţă #430


Singura Iubire care poate să vină şi să doboare răul care a invadat lumea noastră trebuie să vină de dincolo de zidurile lumii.

Singura Iubire care poate să zdrobească răul incontestabil este iubirea incontestabilă a Crucii.

Când eşti doar ţărână – doar iubirea ta nu va fi de ajuns.

Super-răul poate fi absorbit doar de o Iubire supranaturală.

Ann Voskmap, „when you want to take back Lent & a broken world & your breaking heart: A Free 40 Day Lent Devotional Journey”

 

Un strop de viaţă #381


…în creştinism cerul se coboară şi Cristos vine în lumea aceasta să fie alături de noi, să sufere împreună cu noi. Avem parte de favorul divin doar pentru că Cristos simte durerea.

Cristos vine ca o arcă, ca un jgheab peste ape. Citim ştirile şi ne întrebăm: Dacă ar exista un Dumnezeu căruia Îi pasă cu adevărat de noi, El s-ar uita la lumea aceasta şi inima Lui S-ar frânge.

Dumnezeu Se uită însă la Cruce şi spune: Inima Mea s-a frânt.

Pe acea Cruce, soldaţii I-au străpuns coasta cu o suliţă şi I-au atins inima, plină de durere, şi din inima Lui frântă au ţâşnit apă şi sânge, un şuvoi al dragostei.

Inima lui Dumnezeu se frânge. Se frânge în două ca să ne permită să intrăm în arca dragostei Sale.

Fiecare potop de stres este o invitaţie de a urca în arca Mântuitorului nostru.

Fiecare potop de probleme reface topografia sufletelor noastre – făcându-ne mai buni sau mai înverşunaţi.

Fiecare problemă este un potop, şi noi putem fie să ne ridicăm, fie să ne afundăm. Dar faptul că suntem în arca lui Cristos ne permite întotdeauna să ne ridicăm.

Harul are şi el şuvoaiele sale…

Harul coboară la noi pentru ca noi să ne putem ridica.

Ann Voskamp, Cel mai mare dar

Un strop de viață #208


Dacă noi credem în Isus Hristos, am trecut deja de furtuna judecăţii. S-a întâmplat la Cruce.

Aşa că nu te mai lăsa înlănţuit de vina ta sau te temerile tale. Plata păcatului a fost plătită pe deplin de Hristos.

Billy Graham, în Blessings of the Cross

Un strop de viaţă #207


Cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu vin deseori deghizate în dezastre. Cine se îndoieşte de acest lucru nu trebuie decât să urce dealul Calvarului. Concluzia generală a locuitorilor Ierusalimului în acea vineri a fost următoarea: s-a terminat cu Isus. Ce altă concluzie ar fi avut sens? Liderii religioşi L-au prins şi L-au predat. Roma a refuzat să-L salveze. Cei care Îl urmaseră s-au împrăştiat, cu coada între picioare. El a fost ţintuit de o cruce şi lăsat să moară, ceea ce s-a şi întâmplat. Ei L-au redus la tăcere, I-au pecetluit mormântul şi, cum ar fi spus orice preot care se respectă, Isus era istorie.

Trei ani de putere şi promisiuni se descompun într-un mormânt împrumutat. Caută pe cerul răstignirii o rază de speranţă şi nu o vei găsi. Aceasta este perspectiva ucenicilor, opinia prietenilor şi punctul de vedere al duşmanilor. Dar Dumnezeu nu este surprins. Totul se desfăşoară conform planului Său. Chiar şi în moarte – mai ales în moarte – Hristos este încă regele, rege peste propria Sa răstignire.

Max Lucado, în Blessings of the Cross